Discreditări, intimidări, ameninţări
Gerald Ford avea să declare mai târziu că a făcut doar o simplă modificare nesemnificativă. Arlen Spector, în prezent senator de Pennsylvania, un alt membru al Comisiei Warren, ştia - din declaraţiile luate de la agenţii Sibert şi O'Neill - de modificările aduse de Ford, însă a continuat să folosească acele informaţii eronate, neinvitându-i pe aceştia să depună mărturie în faţa comisiei. Sunt extrem de numeroase astfel de cazuri în care s-a încercat să se acopere evidenţele, de discreditare, intimidare şi chiar ameninţare a martorilor.
Martori muţi
Probabil că mulţi se vor întreba de ce aceşti martori n-au făcut nimic pentru a ieşi în faţă, să protesteze şi să încerce să nu lase ca o astfel de crimă să se transforme într-un mister. Răspunsul nu este greu de găsit. Ni-l oferă domnul Larry Hancock, un scriitor de investigaţie care şi-ă petrecut ultimii 18 ani analizând şi investigând în cărţile sale asasinarea preşedintelui. Acesta mi-a declarat că majoritatea martorilor care au fost interogaţi au fost obligaţi sub jurământ să nu mai vorbească despre ce au auzit sau văzut, pe motiv că pot aduce atingere securităţii naţionale. În acea perioadă, mulţi dintre cei care i-au cunoscut pe Lee Oswald sau Jack Rubby au murit în accidente extrem de misterioase, şi să nu uităm de asemenea faptul că America se afla într-o perioadă extrem de tensionată a Războiului Rece.
Decizii stupefiante
O altă înregistrare video, care tinde să confirme actul de conspiraţie, de data aceasta implicând Secret Service-ul, este sosirea preşedintelui pe aeroportul Love Field, din Dallas. După ce preşedintele Kennedy urcă în limuzină şi coloana prezidenţială porneşte, Emory Roberts, unul din şefii Secret Service-ului, care se afla în spatele maşinii preşedintelui, ordonă celor doi agenţi care urmau să se urce în limuzina preşedintelui pentru a forma un zid uman de protecţie să se urce în cea de-a doua limuzină. În film se vede clar cum Henry J. Rybka, unul dintre agenţi, este vădit surprins de comanda primită, dând neputincios de trei ori din urmeri, arătând clar faptul că nu ştiuse de această schimbare bruscă. Ţinând cont de faptul că Secret Service-ul este de obicei prezent cu o lună de zile înainte la locul unde urmează să vină preşedintele, punând foarte bine la punct orice detaliu, este mai mult decât suspectă comanda pe care agentul a dat-o celor doi. Dacă agenţii s-ar fi aflat în locul special amenajat pentru ei în spatele limuzinei preşedintelui şi ar fi fost lăsaţi să-şi facă datoria, cu siguranţă le-ar fi fost mult mai greu, dacă nu imposibil, celor care au tras să-l ţintească direct pe preşedinte.
Agenţi grăbiţi şi beţi
Amintitul Larry Hancock mi-a oferit o altă explicaţie. El invocă neglijenţa, graba cu care se făceau vizitele şi chiar consumul de alcool al agenţilor secreţi prin barurile oraşelor pe unde aceştia călătoreau însoţindu-l pe preşedinte, şi unde aveau obiceiul să stea până la ore târzii din noapte.
Teoria conspiraţiei
La sfârşitul anilor '70, un Comitet format din membri ai Casei Reprezentanţilor a Statelor Unite însărcinat să reanalizeze moartea preşedintelui şi a celor investigate de Comisia Warren a concluzionat că Lee Oswald l-a ucis pe preşedinte, dar că evidenţe ştiinţifice acustice din filmările făcute în direct dovedesc cu o probabilitate foarte mare că încă o armă ar fi tras asupra preşedintelui. Comitetul a concluzionat, în urma probelor deţinute, că uciderea preşedintelui a survenit ca urmare a unei conspiraţii. Uniunea Sovietică, guvernul cubanez, membri ai crimei organizate de pe teritoriul SUA, grupul anti-Castro, CIA sau FBI nu au fost implicaţi în uciderea preşedintelui, a mai concluzionat Comitetul, nemenţionând însă alţi posibili suspecţi. O altă concluzie a fost aceea că FBI-ul a avut mari deficienţe în strângerea şi oferirea de informaţii altor agenţii care analizau crima, eşuând în încercarea de a dovedi existenţa unei conspiraţii.
Eşecul Comisiei Warren
De asemenea, Comitetul a mai decis că inclusiv Comisia Warren a eşuat în încercarea de a dovedi ce s-a întâmplat cu adevărat, urmare a lipsei de cooperare a agenţiilor şi departamentelor guvernamentale, care n-au oferit informaţiile importante pe care le deţineau. Deşi comisia guvernamentală a descoperit că au existat foarte multe neconcordanţe în probe şi că sunt dovezi că a existat mai mult decât un singur ucigaş, fiind vorba chiar de o conspiraţie, Departamentul de Justiţie care ar fi trebuit să continue investigaţiile pur şi simplu a evitat să o facă.
Asasinat pentru că a fost prea îngăduitor cu liderii comunişti
Mai mult ca sigur că intenţia celor responsabili cu derularea în continuare a investigaţiilor a fost aceea de a se păstra în continuare misterul asurpra morţii preşedintelui şi de a nu fi descoperiţi adevăraţii vinovaţi, lăsându-i doar pe oamenii de presă să investigheze şi să încerce - în condiţii mult mai dificile - să scoată la suprafaţă adevărul. Chiar dacă nu vom putea să aflăm cu certitudine cine l-a ucis pe preşedintele Kennedy, din documentele ieşite la suprafaţă în decursul anilor putem să concluzionăm astăzi că cei care l-au ucis pe JFK au făcut-o cu convingerea că acesta era un preşedinte prea indulgent şi îngăduitor cu liderii comunişti, fiind extrem de periculos pentru America şi ca atare trebuia eliminat.
Preşedintele Kennedy a fost un adevărat erou care a încercat să rezolve problemele şi conflictele atât interne, de ordin rasial, cât şi pe cele externe ale Statelor Unite, prin tactica negocierilor şi tratativelor şi mai puţin prin cea a războiului, motiv pentru care a trebuit să plătească un preţ extrem de mare.
Crima secolului XX sau „inocenta” Americă
L-am întrebat pe domnul Dean Kotlowsky, profesor de istorie de la Universitatea Salisbury din Maryland, dacă putem numi asasinarea lui Kenedy crima secolului. Răspunsul a fost afirmativ. Profesorul a mai adăugat faptul că dacă până în 1963 America se putea încă numi o naţiune inocentă, după asasinat lucrurile s-au schimbat, încrederea populaţiei în guvern scăzând drastic, de-ar fi să amintim doar scandalul Watergate, din perioada lui Richard Nixon, sau scandalul Monica Lewinsky, în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.
Mari semne de întrebare
În ciuda tuturor concluziilor oficiale ulterioare asasinatului, fapul că procurorul general, directorul FBI, inclusiv noul preşedinte ales imediat după arestarea lui Lee Oswald, Lyndon Johnson, au declarat că Oswald este singurul şi cu certitudine cel care a tras şi l-a ucis pe Kennedy, fără să fi analizat în detaliu probele şi depozoţiile martorilor, ridică semne mari de întrebare asupra acestei faimoase crime, despre care - inclusiv în zilele noastre - majoritatea americanilor cred că a fost o conspiraţie bine pusă la punct şi orchestrată chiar din interiorul administraţiei guvernamentale.