Ortodoxia şi Occidentul sunt încă incompatibile şi totuşi integrarea României în UE este, din 2007, o realitate. De o mie de ani se pune problema refacerii unităţii creştine şi apoi a celei politico-administrative în Europa. În zilele noastre se procedează pe dos. Se implementează în ortodoxie legile comunitare (acquis communautaire) - dreptul roman, forma laică a codului canonic romano-catolic - şi apoi are loc armonizarea normelor şi valorilor ortodoxo-occidentale, dialogul cu Roma. Bineînţeles că pentru refacerea uniăţii creştine şi politice europene toate încercările sunt binevenite şi trebuie sprijinite, nu fără a lua însă în considerare şi vasta experienţă din ultimul mileniu. Cum s-a ajuns la decimarea şi izolarea românilor de Roma, cum au încercat înaintaşii să depăşească barierele de comunicare şi de cooperare cu Apusul? De ce au eşuat mereu demersurile refacerii unităţii româno-occidentale? Care sunt şansele azi?
Trecut glorios, mare viitor
I. Prezentul. După Sf. Augustin - Confessiones XI 13,17 -, este momentul în care trecutul se intersectează cu viitorul. Când ne referim la prezent, el este deja trecut, aşa că nu-i de mirare că-s dubii chiar cu privire la capacitatea omului de a percepe realitatea. Evident că, atunci când trecutul şi viitorul sunt percepute simultan de conştiinţa umană, avem de a face cu „acum” şi „azi”, şi bineînţeles că prezentul are diferite accente. Sunt vremuri în care primează în mod clar trecutul, în altele prezentul sau numai viitorul. Marile culturi, spre sfârşitul lor, au în mod firesc nostalgia trecutului lor glorios. În Imperiul Roman târziu, când se părea că tot ce era omenesc s-a exersat şi exprimat, comunităţile creştine nu mai priveau spre trecut, nu le interesa nici măcar prezentul, ci îşi puneau toată speranţa în revenirea Mântuitorului Iisus, în Împărăţia Cerurilor, în viitor.
Împărăţia oamenilor
Prezentul - Papa Benedictus XVI, „Introducere în Creştinism” - este marcat de schimbări similare ca în trecut, dar a căror dinamică depăşeşte chiar invazia barbarilor. Suntem cu toţii fascinaţi de dezvoltarea tehnico-ştiinţifică dramatică din vremea Războiului Rece şi a globalizării. 1968 - Revolta studenţilor inspirată de Marx plănuia raiul pe pământ, iar Teologia Eliberării, răspândită mai ales în America de Sud, părea că va schimba însăşi imaginea Bisericii romano-catolice, în sensul dorit desigur de ortodoxo-comunişti. În anul 1989, Lagărul comunist s-a autodizolvat paşnic pentru că marxist-leniniştii decuplaseră pe Dumnezeu de societate, munca de remunerarea ei, sexualitatea de procreare. Dar în mod surprinzător încheierea Războiului Rece şi aşa-zisa tranziţie n-au declanşat entuziasmul eliberator aşteptat, pentru că refacerea unităţii creştine est-vest se lasă încă aşteptată. Oameni de astăzi, în Apus sau Răsărit, cred în progres, dezvoltare, secularizare - nu în tradiţie. Ei speră, nu cred, ei vor un Imperiu al oamenilor raţionali, liberi, progresişti, nu Împărăţia Cerurilor.
Viitorul va fi al Împărăţiei oamenilor - egali, fraţi şi liberi -, cum voia Revoluţia Franceză, sau al Bisericii, care e garanţia demnităţii, libertăţii omului şi care îl pregăteşte pentru Împărăţia Cerurilor? Care va fi viitorul românilor în Europa, al Bisericii Române Unite cu Roma, a Misiunii Române Unite din Germania?
Despoţia orientală şi Societatea Civilă
II. Creştinismul Europei este subînţeles, el nici nu a fost menţionat în Constituţia UE, în care s-a integrat România scăpată de izolarea ortodoxo-comunistă, dar el este în Răsărit în simfonie cu statul. Ortodocşii susţin stilul cezaro-papal al Împăratului ca monarh absolut şi viceregent al lui Dumnezeu. Catolicii îl văd pe Papă ca vicarul lui Iisus şi pe Împărat în Biserică. La greci, Sfântul Duh purcede de la Tatăl, la latini de la Tatăl şi Fiul. O reprezentare grafică a ortodoxiei este cercul, în centrul căruia Împăratul şi vicarul lui Dumnezeu sunt una, pe când în Apus este elipsa cu două focare, Papa şi Împăratul. Prima generează Despoţia orientală, a doua Societatea Civilă de neînţeles la ortodocşi.
Entuziasmul pentru Societatea civilă mimată, economia de piaţă şi democraţie e la moldo-valahi de sorginte mistică, orientală, îi lipseşte realismul, pragmatismul occidental. După demontarea Cortinei de Fier au venit milioane de căpşunari români la muncă în Occident. Cum văd ortodocşii integrarea europeană?
„UE va rezista doar dacă va avea suflet”
„Am primit cu multă speranţă intrarea României în UE. Am socotit că dacă pe vremea Mântuitorului exista un Imperiu, atunci şi Europa/ UE este organizată acum într-un Imperiu. Iar Mântuitorul nu s-a impus Imperiului, ba din contră, el s-a supus legilor lui. Acum trăim tot o revenire la Imperiu, dar sub o altă formă de asociere a statelor în UE. Dorinţa pe care vrem noi, ca Biserică, să o exprimăm cu privire la UE este următoarea: dacă această Uniune va fi doar economică şi politică, ea nu va rezista; dacă nu va avea suflet, nu va avea nici viaţă. Căci, iată, Imperiul comunist s-a destrămat tocmai datorită faptului că nu a avut suflet. Aşa că şi UE credem că va rezista doar dacă va avea suflet creştin. (PS dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, 8 martie 2007)
Urmaşi ai Romei
III. Unire vor toţi şi sunt chiar obligaţi în refacerea unităţii creştine, a Imperiului Roman, dar UE este continuatoarea tradiţiilor Imperiului de Apus, a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cadrul juridic e dreptul roman, acquisul comunitar, 80.000 de pagini încă netraduse, de neînţeles, mai ales în est.
Românii aparţin, încă din anul 395, Imperiului Roman de Răsărit, apoi Sultanului turc, Ţarului rus. Drama lor începe după ce grecii preiau puterea la Constantinopol şi, împreună cu slavii, îi consideră de atunci indezirabili. Românii reamintesc de autenticul Imperiu Roman, nu de cel de imitaţie, greco-slav.
Românilor li s-a impus o ierarhie străină, greco-pravoslavnică, şi sunt plasaţi astfel în tabăra antioccidentală. Ei aspiră însă la statutul de urmaşi ai Romei. Originea şi limba sunt latine, dar sistemul de valori s-a adaptat duhovniciei şi soborniciei greco-slave. Aderarea la UE va sparge cercul vicios? Ce vor face moldo-valahii în UE?
Depăşirea Schismei
Ortodocşii şi occidentalii încearcă neîncetat depăşirea Schismei din anul 1054. Cruciaţii refac unitatea creştină după cucerirea Bizanţului (1204), dar la scurt timp eşuează. Conciliul de la Florenţa (1439) reface unitatea, dar Constantinopolul cade, la 1453, sub turci.
Ardelenii realizează Unirea cu Roma, la 1700, dar greco-slavii o lichidează în 1948. Apoi, pe ruinele războaielor religioase şi a două războaie mondiale se reface Imperiul Roman pe consensul acquisului UE. Europa este o „categorie” cultural-religioasă şi apoi una geografică. În acest sens, să ne reamintim de câteva momente cruciale din istoria românilor, a Bisericii şi Misiunii Române. (va urma)
