Cultura războiului rece (II)

Mihai Ungheanu, clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în „Holocaustul culturii româneşti”, 1944-1989, ed. D.B.H., 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după anul 1989.

Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea niciun motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu morţi civile şi moartea de la Sighet, cu echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnări post-mortem  - Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale... Titlul cartii, „Holocaustul...”, reprezintă o preluare de la Stephen Fischer-Galati şi este o slăbiciune editorială.

Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit volens-nolens exterminatori şi după ´89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.

La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est,  Armata a 14-a a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.

Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă, ca în timpul Războiului Rece şi al Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit, ca în „Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei)” de Mihai Ungheanu (la ed. Romcartex 1997, 471 p).

Politicienii moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb, în Transilvania şi Banat, cu ajutorul legitimaţiilor de maghiari, orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a războiului rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.