„Actualitatea prahoveană” are un nou colaborator, Marian Petruţa, care scrie tocmai din America. Este ardelean, născut la Cluj Napoca, necăsătorit, absolvent al Liceului Economic şi al Facultăţii de Fabricaţie şi Management din cadrul Universităţii Tehnice, apoi al General Business, la Delaware Tech, în Georgetown (Delaware).
Editor şi colaborator pentru Tribuna Afacerilor Cluj (din 1997), Gândacul de Colorado (2006), Romanian VIP (2008), Romanian Echo (2008). Printre ziarele sau „audio-vizualele” româneşti care au preluat sau citat materiale realizate de Marian Petruţa în trecut se numără Radio România Internaţional, Televiziunea Română, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei.
„Printre personalităţile cu care am stat la taifas de-a lungul timpului şi cărora am avut plăcerea de a le lua interviuri se numără: ambasadorul României în SUA şi ulterior la NATO, domnul Sorin Ducaru; senatorul de Illinois de origine română, Chris Lauzen; primarul capitalei statului Illinois, Tim Davlin; primarul din Juneau, capitala statului Alaska, domnul Bruce Botelho; actriţa şi sportiva Florina Petcu (New York); gimnasta şi campioana mondială la fitness Vanda Hadarean (Canada); ministrul consilier economic de la ambasada României din Washington DC, domnul Viorel Onel, etc”.
Pasiuni: arta culinară, fotografia, filmul, religia, istoria SUA ş.a.
Începuturile
Începuturile crizei sunt de căutat undeva prin 2001, când FED-ul (Rezerva Federală Americană) a scăzut rata dobânzilor până la 1% pentru a revigora economia afectată de atacurile de la 11 Septembrie, dar şi de relax-ul economic apărut după uimitoarea eră „.com", adică dezvoltarea companiilor din domeniul Internetului, din anii 1995-2001.
Aceste rate mici ale dobânzilor acordate de Rezerva Federală au dus la împrumuturi masive făcute de către bănci. La rândul lor, instituţiile bancare au început să împrumute bani pentru cumpărarea de case, acele "subprime loans", clienţilor cu credit scor* mai puţin bun sau, mai pe româneşte, "rău platnici". Aceşti clienţi sunt din categoria celor care n-au fost în stare în trecut să facă plata la credit carduri şi la bănci sau chiar au dat faliment. Pentru că în trecut nu mai puteau să obţină de nicăieri împrumuturi, acum, datorită ratelor mici, băncile au început să le ofere din nou bani.
Români căutaţi de FBI
S-a ajuns astfel în situaţia ca foarte multă lume să îşi cumpere proprietăţi. Unii cu gândul că îşi vor îmbunătăţi veniturile şi creditul în perioada iniţială, când ratele împrumuturilor erau mici, iar alţii - că va creşte valoarea proprietăţilor şi vor putea refinanţa la o rată mai bună. Câţiva, mai ingenioşi, au vândut casele la preţuri umflate artificial, luând banii şi dispărând. Cazurile românilor arestaţi anul acesta în Arizona şi a celor de la Chicago care au fugit în România, fiind căutaţi de FBI, stau mărturie.
Pentru că, la început, numărul rău platnicilor era scăzut, băncile au văzut în asta un nou segment de piaţă care putea fi exploatat, cu toate că riscul unor astfel de împrumuturi era de şase ori mai mare decât al celor normale.
Raportul MBAA
Un raport întocmit de MBAA (Mortgage Bankers Association of America) arăta că, la sfârşitul lui 2002, gradul de neplată a unui subprime loan faţă de un prime loan era de 14,2% vs 2,54 %. La sfârşitul lui 2004, un alt raport MBAA arăta că 4,48 % din împrumuturile subprime, faţă de 0,42% cele prime, erau în procedură de lichidare.
Cu toate aceste riscuri, instituţiile financiare au mers înainte, creând numeroase categorii de împrumuturi, din care trei mai populare:
1) împrumut cu dobândă variabilă, de obicei mai mare datorită riscului ridicat
2) împrumut la care se plăteşte iniţial doar dobânda, urmând ca după câţiva ani să se adauge şi împrumutul efectiv.
3) împrumut cu dobândă ajustabilă, fixă pe 3-5 ani, urmând ca după aceea rata să se ajusteze la preţul pieţei.
Sistemul financiar american
Mulţi din cei care au luat aceste împrumuturi n-au cerut prea multe detalii şi nici cei de la bancă nu s-au deranjat să le explice riscurile la care se expun. Toţi au fost bucuroşi că s-au văzut cu sacii în căruţă: bancherii cu comisionul, clienţii cu casele.
În momentul când FED-ul a început să crească ratele la dobânzi, datoriile s-au dublat sau chiar triplat în unele cazuri, iar oamenii s-au văzut cu plăţi de mii de dolari pe care trebuiau să le facă lunar şi, inevitabil, mulţi nu au mai făcut faţă. Faptul a dus la o reacţie în lanţ pe piaţa financiară.
Sistemul financiar american este unul extrem de complex, cu foarte multe ramificaţii. Pentru a putea funcţiona, acesta trebuie să se bazeze pe o enormă confidenţă din partea investitorilor şi a finanţatorilor, teama şi neîncrederea fiind factori importanţi în criza de pe piaţa financiară.
Pentru a diminua riscul, băncile au vândut aceste împrumuturi, subprime, unor instituţii financiare mai mult sau mai puţin guvernamentale, precum Ginnie Mae, Fannie Mae sau Freddie Mac, sau unora private, precum Bearn Stearns sau Lehman Brothers. După cumpărare, aceste împrumuturi au fost puse împreună** şi, pe baza lor, emise titluri de investiţii (bonds/securities), pentru acumulare de capital. Aceste titluri au fost cumpărate de investitori americani sau străini care sperau să primească în schimb o dobândă destul de bună.
Ce spunea Hoover
Pentru că vânzarea acestor titluri a fost destul de haotică, nu s-a mai ştiut cine le-a cumpărat, cui au fost revândute sau cine le deţine. În momentul când au apărut primele crize de lichidităţi băneşti pe piaţă, au început temerile şi suspiciunile. Instituţiile financiare care se împrumutau una pe alta, pentru că nu mai ştiau cine, unde şi câte datorii are, au refuzat să mai împrumute bani. În această situaţie, FED-ul a fost nevoit să intervină, injectând bani pe piaţă, pentru a nu se crea un blocaj total. Ceea ce a urmat se ştie şi se vede în fiecare zi.
Un fost preşedinte american, Herbert Hoover, spunea: "Oamenii în vârstă declară războiul, dar cei tineri trebuie să lupte şi să se sacrifice". Cam la fel stau lucrurile în ceea ce priveşte criza economică.
*credit scor = este un număr care evaluează ce fel de risc prezintă clientul
**Este un proces complex prin care împrumuturile de diferite categorii sunt adunate la un loc, se fac pachete şi se (re)vând mai departe prin emisie de titluri financiare. E ca şi cum ai pune la grămadă nişte produse diverse pe care le vinzi amestecate.