Adrian MacLiman s-a născut la Bucureşti, la 12 august 1944. Ziarist spaniol de origine română, trăieşte în Madrid. Scriitor şi analist politic, membru al Grupului de Studii Mediteraneene din cadrul Universităţii Sorbona - Paris. Este fiul scriitorului român Horia Liman, din generaţia ilustră a lui Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica. Adrian Mac Liman a plecat din ţară la vârsta de 14 ani cu sentimentul copleşitor de tristeţe că nu se va mai întoarce niciodată, că n-o să mai vadă locurile copilăriei, deoarece tatăl său a cerut exilul politic în Elveţia.
Purtător de cuvânt al CIO
A urmat, între 1960-1964, Facultatea de Litere în Cehoslovacia, la Praga, unde a învăţat engleza şi ceha. A lucrat în Elveţia, în calitate de corespondent de presă, timp de peste zece ani. Adrian MacLiman a ajuns să vorbească curent zece limbi: româna şi spaniola, pe care le consideră limbi materne, apoi engleza, franceza, portugheza, italiana, rusa, ceha, ivrit şi araba.
Coordonează Programul „Mediterana - lumea arabă” şi este membru al Grupului de Studii Mediteraneene care funcţionează la Universitatea Sorbona. A fost conferenţiar de Relaţii internaţionale la mai mult de zece universităţi celebre din Europa şi Orientul Apropiat. Este profesor fondator al CIDOB Barcelona, profesor la o Universitate privată din Madrid şi preşedinte al CIEM Madrid.
În 1992 a avut funcţia de purtător de cuvânt al Comitetului Olimpic Internaţional (CIO)în cadrul Jocurilor Olimpice de la Barcelona. Despre cărţile sale Adrian MacLiman spunea, cu modestie, că sunt mai degrabă didactice decât beletristice, că atunci când le-a scris nu a avut în vedere aspectul beletristic.
Osama bin Laden îşi datorează celebritatea duşmanilor săi
Cel mai puternic impact asupra sa l-a avut însă faptul că l-a cunoscut personal pe Osama Bin Laden (Osama bin Mohamad bin Awad bin Laden).Despre Osama bin Laden, pe care l-a cunoscut personal şi căruia i-a luat un interviu, are o opinie mai puţin obişnuită: spune că de fapt duşmanii lui sunt cei care l-au făcut celebru. Lui Adrian MacLiman, bin Laden i-a făcut impresia unui om îmbătrânit prematur şi cu idei infantile. Scriitorul mărturiseşte că a fost şocat de atentatele de la 11 septembrie 2001, dar că nu a fost mirat, întrucât se aştepta la o asemenea catastrofă, faptul fiind previzibil. Anumite resentimente acumulate în timp în lumea arabă aveau deja o încărcătură explozivă.
După pata roşie, pata verde
Se pare că aceste resentimente, precum şi o imagine negativă faţă de lumea arabă în Occident, conveneau unor cercuri politice occidentale, interesate să inventeze un nou „duşman” în ochii opiniei publice, după dispariţia comunismului, aspect subliniat încă din 1993 în publicaţii americane foarte serioase, cum ar fi Washington Post: Islamul ar putea fi duşmanul cel mai potrivit pentru mentalitatea americană postmodernă, inclusiv pentru faptul că Islamul ar putea fi reprezentat ca o mare pată verde pe ecranul televizoarelor, de la Gibraltar în Malaezia, deci un duşman uşor de identificat, după cum anterior exista enorma pată roşie care semnifica pe mapamond sistemul comunist.
Percepţii americane, percepţii europene
Astfel, Ossama bin Laden nu este altceva decât un produs al politicii americane, care poate fi exploatat foarte bine, pentru a se crea un climat antiarab în Occident. Bineînţeles, bin Laden şi Al-Quaeda sunt duşmani ai Occidentului în mod real, dar argumentele antioccidentale pe care le prezintă bin Laden şi Al-Quaeda nu au nimic în comun cu propaganda antiarabă de care „beneficiază” cetăţenii Statelor Unite şi, parţial, cei din Europa. În Europa, situaţia este mai variată în privinţa mentalităţilor, percepţiile sunt mai diversificate, inclusiv în ceea ce priveşte atentatele de la 11 septembrie sau pericolele care ar veni din direcţia Islamului.
Harta regelui Marocului sau Andaluzia, „pământ islamic”
Referindu-se la motivul atentatelor din Madrid în care au murit şi români, Adrian afirmă: "Trebuie cunoscut faptul ca istoria Spaniei este una foarte ciudată. În majoritatea cărţilor de istorie spaniole apărute până acum 10 ani, aproape în fiecare capitol care trata o anumită epocă se putea citi: „război împotriva Islamului”. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, harta pe care o are în biroul său regele Marocului arată că frontierele regatului său ajung până la Toledo. Iar istoria care se predă în Arabia Saudită spune că Andaluzia face parte din „pământul islamic” şi că acest teritoriu trebuie „recucerit”. De ce Spania?!
Nu numai ca urmare a sprijinului acordat de către ex-premierul Aznar americanilor, ci şi a existenţei acestor date istorice care pentru mulţi musulmani sunt extrem de importante. Spre exemplu, când au aflat prietenii mei arabi universitari că în Spania nu există nici măcar un singur ziar de limba arabă şi că nu există companii de teatru care să pună în scenă piese arabe au rămas de-a dreptul şocaţi pentru că, în percepţia lor, Spania era considerată o ţară islamică. Deci, conexiunile dintre prezent şi trecut, din păcate, au făcut să fie posibil un asemenea atentat şi aici, pe teritoriul spaniol”.
Adrian recunoaşte că de multe ori nu se recomandă ca român ,ci scoţian. Nu pentru că mi-ar fi ruşine, dar aş putea să-mi pierd încrederea în expunerile mele. Înainte de 1989, a fi român in exil era echivalentul unui erou.