Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

singurătatea, boală socială OMS
Categorie: Știri internaționale

 

• O Comisie pentru Conexiune Socială lansată de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) își propune să facă din singurătate o prioritate globală în domeniul sănătății.
• Conexiunea socială este decisivă pentru sănătate, spun medicii.

Scopul Comisiei pentru Conexiune Socială, în următorii trei ani, este de a găsi moduri de abordare a „amenințării presante pentru sănătate” a singurătății, analizând cele mai recente date științifice și elaborând strategii pentru a-i ajuta pe oameni să-și aprofundeze legăturile sociale, potrivit CNN.

Chido Mpemba, trimisul pentru tineret al Uniunii Africane, și dr. Vivek Murthy, șeful Serviciului de Sănătate Publică al SUA, sunt cei care coprezidează această comisie.
Dr. Karen DeSalvo, membră a comitetului, director general pentru sănătate la Google, a declarat că, atunci când a fost medic și când a fost comisar pentru sănătate în New Orleans, a învățat pe propria piele că „îngrijirea excelentă contează, dar trebuie să se întâmple într-un context”, iar acesta include conexiunea socială.
Medicul DeSalvo spune că sistemul de sănătate ar trebui să se concentreze nu doar pe vindecarea unei anumite afecțiuni, ci și pe faptul că pacienților le este greu să se însănătoșească, dacă revin la izolarea socială atunci când sunt externați.

 CITEȘTE ȘI: PUNCTUL PE ZI 20 NOIEMBRIE 2023. CU SEBASTIAN IGNAT. CRĂCIUN LA PLOIEȘTI. MAI APARE CHUCKY ÎN IESLE ȘI ANUL ĂSTA?

Guvernele țărilor par să ia în serios amploarea acestui fenomen, care depășește granițele Statelor Unite ale Americi.
Marea Britanie, a numit, în premieră, în 2018, un ministru pentru singurătate.

Studiile au arătat că lipsa unor anumite tipuri de conexiuni sociale este legată de o sănătate mintală precară și chiar de o sănătate fizică precară.

Astfel, aceste persoane care duc lipsă de activități sociale se pot confrunta cu un risc mai mare de a muri prematur. Mai mult decât atât, acești oameni pot avea o imunitate mai slabă, probleme cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială, și cu declinul cognitiv.

De asemenea, persoanele însingurate par să aibă mai multe obiceiuri nesănătoase, precum fumatul, consumul de alcool în exces și mai mult sedentarism.

Un studiu compară impactul singurătății asupra sănătății cu fumatul a 15 țigări pe zi.

Persoanele vârstnice sunt cele mai afectate de izolarea socială și singurătate.

Nu doar vârstnicii sunt singuri

Potrivit unei cercetări realizate în 142 de țări, care a fost publicat luna trecută, aproape 1 din 4 adulți a declarat că se simte foarte sau destul de singur.

Și copiii se pot simți singuri, alte studii au arătat că peste jumătate dintre copii și adolescenți se simțeau singuri cel puțin o parte din timp.

Pandemia Covid-19 este un posibil factor care a exacerbat sentimentele de singurătate , iar studiile arată că izolarea impusă de această boală a afectat în mod negativ simptomele depresiei și anxietății la persoanele mai tinere.

Mai multe pe adevarul.ro

CITEȘTE ȘI: TOT MAI MULTE PERSOANE CAUTĂ JOBURI SUPLIMENTARE PENTRU A-ŞI MĂRI VENITURILE

Back To Top