Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat cu amendamente legea amnistiei şi graţierii, iniţiată de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu. Astfel, pentru amnistie s-a prelungit termenul, putând intra sub incidenţa legii cei condamnaţi pentru infracţiuni pentru care au primit pedepse care prevăd o închisoare de până la şase ani, iar pentru graţiere se încadrează cei care au pedepse de până la şapte ani de închisoare cu executare. Termenele anterioare erau de până la patru ani pentru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere.
Cu toate că la şedinţa de aseară a Comisiei Juridice, proiectul de lege nu a fost pus pe ordinea de zi, ci a fost adoptat la secret într-o altă sală, iar la şedinţă nu au participat decât şapte membri ai Comisiei din cei 27, astăzi în plenul Camerei s-a anunţat că au fost prezenţi 24 de membri ai Comsiei, iar 21 au votat pentru.
Integral, pe gandul.info
Printre marii beneficiari ai legii se numara fostul premier Adrian Nastase, pentru care s-ar inlatura interdictia prin care nu are voie sa ocupe o functie publica doi ani. Alti condamnati care ar scapa de acuzatii: Catalin Voicu (7 ani), fost senator PSD, Emilian Cutean (5 ani), fost secretar de stat si apropiat al PSD, George Becali (3 ani).
Propunerea legislativa apartine deputatului din partea minoritatilor nationale Nicolae Paun si deputatului PSD Madalin Voicu, si avea ca obiect de reglementarea amnistierii infractiunilor pentru care Codul penal sau legile speciale prevad o pedeapsa privativa de libertate de pana la 4 ani inclusiv amenda, precum si gratierea in intregime a pedepselor cu inchisoare de pana la 6 ani inclusiv si a pedepselor cu amenda aplicate de instanta de judecata, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei dispusa de instanta.
Comisia pentru Drepturile Omului, Culte si Problemele Minoritatilor din Camera Deputatilor a avizat, in unanimitate, proiectul de lege care prevede amnistia si gratierea detinutilor cu pedepse mai mici de patru ani. Proiectul, intocmit de deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun, fusese respins initial in Senat. Pe 4 iunie, comisia din Camera Deputatilor i-a dat, insa, aviz pozitiv, titrează hotnews.ro