Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

gheorghe maior sef sriDirectorul SRI, George Maior, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că Rusia a pierdut, în zilele expansiunii în Crimeea, o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung. De asemenea, Maior susţine că „România nu va fi ameninţată militar sau teritorial de conflictul din zonă, dar va fi afectată economic".

Potrivit lui Maior, modelul ideal de putere la nivel global va fi întotdeauna o combinaţie între Soft power şi Hard power, el precizând că SUA nu sunt doar o expresie de Soft power, ci şi au la bază o structură de forţă militară şi de informaţii foarte puternică.

"Din păcate, dacă insişti prea mult pe una dintre dimensiuni, de exemplu pe cea «hard», ajungi într-o marginalizare în sistemul de valori internaţional, care se bazează, totuşi, pe drept internaţional, pe nişte principii minimale acceptate de comunitatea internaţională", a spus Maior.

Potrivit directorului SRI, din acest punct de vedere Rusia a pierdut o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung.

"Rusia a pierdut, deşi a câştigat teritorial, în câteva zile, prin expansiunea în Crimeea, (...) a pierdut în aceleaşi zile o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea sa în sistemul internaţional. Ceea ce este, cred, grav pentru interesele pe termen mediu şi lung ale Rusiei", a spus Maior.

Întrebat dacă România va fi ameninţată de Rusia, Maior a declarat: "În ceea ce priveşte aceste dezvoltări militare, geopolitice, de instabilitate în zona noastră, bineînţeles că întotdeauna vom fi afectaţi. Nu vom fi, desigur, ameninţaţi din punct de vedere militar, teritorial, dar vom fi afectaţi economic, informaţional, comercial şi, în cele din urmă, geopolitic de un fenomen de instabilitate la graniţe şi trebuie să tratăm foarte serios această chestiune, să fim pregătiţi pentru a înţelege fenomenul şi a-l trata corespunzător".

Întrebat dacă este clasa politică din România calată pe apărarea intereselor României în contextul acestei instabilităţi la graniţă, directorul SRI a răspuns că există şansa existenţei unor instituţii puternice în domeniul strategic, ce pot să ofere clasei politice viziune strategică, expertiză şi capacităţi "efectiv acţionale" pentru a face faţă acestor fenomene.

"Clasa politică, desigur, are obligaţia de a respecta aceste instituţii, de a le asigura autonomia de evaluare strategică a acestor evoluţii şi de a le pune la dispoziţie resursele pentru a-şi putea îndeplini misiunea, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, din păcate", a adăugat Maior.

Întrebat cum vede evoluţia clasei politice de la aderarea României la NATO, Maior a răspuns: "Cel puţin a fost obligată să înţeleagă mai bine aceste provocări ale statelor şi ale comunităţii din care facem parte - euroatlantică, în faţa evoluţiilor strategice".

Vezi AICI interviul integral

Back To Top