Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, marţi, parlamentarilor că au un rol esenţial, respectiv de a pune pe agendă legi cu impact major asupra viitorului românilor şi le-a recomandat să nu urmărească doar un câştig electoral de moment, ci să se gândească ce impact vor avea legile votate peste ani. „Întrebaţi-vă dacă în anii următori România va deveni mai puternică sau dacă, dimpotrivă, va fi slăbită de impactul legilor votate de dumneavoastră”, i-a îndemnat președintele pe parlamentari. Șeful statului a susținut un discurs în plenul celor două Camere cu ocazia Zilei Europei şi împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenţei României.
Şeful statului a făcut aluzie, prin declaraţiile sale, şi la propunerea majorităţii PSD-ALDE privind modificarea legislaţiei penale.
„Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă revine un rol esenţial: puneţi pe agendă legi cu un impact major asupra viitorului românilor, nu vă gândiţi doar la beneficiile pe care unele măsuri le au acum, nu vă gândiţi doar la un câştig electoral de moment. Întrebaţi-vă cum va arăta România în 5 ani, în 10 ani cu legile pe care le adoptaţi dumneavoastră acum. Întrebaţi-vă dacă în anii următori România va deveni mai puternică sau dacă, dimpotrivă, va fi slăbită de impactul legilor votate de dumneavoastră”, a spus Klaus Iohannis în Parlament.
„Aveţi responsabilitatea şi capcitatea de a restabili încrederea cetăţenilor în Parlament - această instituţie fundamentală a democraţiei, aveţi responsabilitatea şi vă rog să o exercitaţi. Vă chem să faceţi din aceasta un obiectiv politic demn de Centenarul comemorării marelui război şi aniversării Marii Uniri”, a mai spus Klaus Iohannis.
De asemenea, şeful statului a vorbit şi despre protestele din luna februarie împotriva OUG 13, informează Digi 24. Klaus Iohannis a spus că manifestaţiile au reprezentat angajamentul unei noi generaţii pentru valori precum libertatea, statul de drept şi democraţia. „A stat în puterea generaţiei de la 1848 să facă primii paşi spre modernizarea României. A fost în sarcina urmaşilor paşoptiştilor să ducă mai departe idealurile independenţei şi unităţii naţionale şi să le îndeplinească. A stat în sacrificiul tinerilor din 1989 schimbarea drumului României spre un parcurs democratic, urmat apoi de un puternic angajament pro-european şi pro-Nord-Atlantic. La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, marile demonstraţii din luna februarie a acestui an au exprimat angajamentul unei noi generaţii de a reîncărca în conţinut şi semnificaţie noţiunile de libertate, stat de drept şi democraţie”, a declarat Klaus Iohannis în faţa parlamentarilor.