Sociologul Alin Teodorescu a dezvăluit miercuri seara, la emisiune televizată, că explicația pentru averile mari ale unor politicieni stă în legea privind acțiunile la purtător nenominale.
Potrivit lui Alin Teodorescu, este vorba despre sume uriașe care s-ar fi furat din bani publici, în ultimii 3 de ani, de un grup mic de persoane. „(Politicienii) au participat la gestiunea fondurilor publice. În România în ultimii 30 de ani au fost aproape 1000 de miliarde de euro. Dacă 3% s-au furat, dar s-au furat, după primul raport SRI cel din '97 se furau 30%, dar hai să zicem că s-au furat 3% înseamnă 30 de miliarde de euro, pentru 500-600 de oameni care se aflau în funcții de conducere", a spus Alin Teodorescu, la Digi 24, scrie republica.ro. Potrivit acestuia, totul ar fi fost posibil din cauza unui "rând" din legea 15 și legea 30 din 1990, care permite să ai acțiuni la purtător nenominale. „E o copie după o lege interbelică și care se poate modifica imediat, sunt 350 de firme cu acțiuni la purtător, între care și Teldrum, care nu are nici o legătura cu Dragnea. (...) Dacă se modifică legea, aceste firme ar trebui să-și dezvăluie proprietarul. Sunt 350 de firme în țară în această situație. Prin ele se scurge, după unele estimări, aproximativ 1% din bugetul anual", a spus Alin Teodrescu.
Teodorescu a explicat că dacă vor fi modificate aceste legi din 1990, fie prin inițiativă guvernamentală, fie prin inițiativă parlamentară, atunci proprietarii acestor 350 de firme care rulează aproximativ 1% din bugetul României în fiecare an ar trebui să-și declare proprietatea și atunci ar putea fi cunoscuți. Sociologul a răspuns că acestea sunt publice, la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor. „Sunt anumite grupuri care fac studii. Veți vedea că proprietarii lui Teldrum sunt în Brazilia, Madagascar, Cipru și Indonezia, nu știu, inventez, sunt off shore-uri. Uitați-vă câte off-shore-uri câștigă licitații mari pe SEAP", a indicat Alin Teodorescu, potrivit sursei citate. Fostul consilier al lui Adrian Năstase a mai dezvăluit că în 2004 s-a încercat modificarea legii și eliminarea sistemului prin care proprietarii își declară proprietatea doar când se prezintă la AGA. Sociologul a arătat că și în ultimele șase luni pe scena politică a văzut efortul unui om și al unui grup mic de oameni de a modifica legile justiției, dar nu au reușit, iar acest fapt a fost „o enormă bucurie" pentru foarte mulți oameni, „inclusiv pentru membrii PSD". „Membrii PSD nu sunt toți 400.000 hoți și bandiți. 390.000 sunt oameni cinstiți care trăiesc din salarii, sau din pensie, sau din venitul relativ mic pe care îl au ca proprietari al unor firme mici și care se uită cu disperare cum proprii lor lideri își fac vilă după vilă, își cumpără iaht după iaht, acum e moda cu elicoptere", a dezvăluit fostul consilier al lui Adrian Năstase, pentru Digi 24.