Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, vineri, 4 mai, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a anunțat Administrația Prezidențială.
Sesizarea transmisă de Klaus Iohannis și adresată Curții Constituționale este structurată pe 16 puncte. "Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după deferirea ei de trei ori Curții Constituționale și reexaminarea de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituționalitate adoptate de jurisdicția constituțională, încă mai conține unele prevederi neconstituționale. Astfel, prin conținutul normativ, unele dintre prevederile legii menționate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5), ale art. 11, ale art. 16 alin. (1), ale art. 26, ale 61 alin. (1), ale art. 69, ale art. 124 alin. (3), ale art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), ale art. 132 alin. (1), ale art. 134 alin. (2) și alin. (4), precum și pe cele ale art. 147 alin. (2) din Constituție, pentru argumentele expuse în cele ce urmează", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
1. Primul punct din legea dedusă controlului de constituționalitate modifică art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 stabilind că „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.”. Această dispoziție nou introdusă este o reproducere ad litteram a art. 126 alin. (1) din Constituție, ceea ce reprezintă un paralelism legislativ.
2. La art. I pct. 3 din legea criticată se introduce un nou alineat la art. 7 din Legea nr. 304/2004, cu următorul cuprins: „(3) Configurația sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalității de arme în ceea ce privește așezarea judecătorului, procurorilor și avocaților.” În primul rând, dispoziția nou introdusă este una neclară și lipsită de previzibilitate, contrar cerințelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Din formularea textului, nu este clar în ce măsură poziția fizică a participanților în sala de judecată afectează principiul egalității de arme, iar din formularea generală nu se deduce cu exactitate care este conținutul sintagmei „configurația sălii de judecată” și ce presupune o reconfigurare a sălilor de judecată folosite în prezent de instanțele din România, astfel încât acestea să respecte principiul egalității de arme.
3. În urma punerii în acord a dispozițiilor cu Decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, forma adoptată pentru art. 9 din Legea nr. 303/2004 - art. I pct. 4 din legea criticată - este următoarea „Hotărârile Secției pentru judecători, respectiv ale Secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. 3 din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a Curții de apel competente, conform dreptului comun”. Prin Decizia nr. 250/2018 pronunțată ca urmare a respingerii sesizării unui număr de 89 de parlamentari cu privire la modul în care Parlamentul României a pus de acord legea de modificare a Legii nr. 304/2004 cu Decizia Curții Constituționale nr. 33/2018, Curtea menționează că „în îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin legea organică de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției, Secțiile pentru judecători și procurori pronunță și hotărâri cu caracter administrativ. Cu privire la aceste hotărâri, legea supusă controlului de constituționalitate vine și complinește vidul legislativ, statuând expres că ele pot fi atacate la secția de contencios administrativ a Curții de apel competente”, legea stabilind caracterul administrativ al acestor hotărâri.
Cu toate acestea, textul de la art. I pct. 4 din lege este în contradicție cu art. I pct. 5 din legea de modificare și completare a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii adoptată de Parlamentul României. Astfel, conform acelui punct care introduce alin. 9 la art. 7 din Legea nr. 317/2004, „Hotărârea secției corespunzătoare a CSM prevăzută la alin. 8, poate fi contestată de către persoanele prevăzute la alin. (7), la Secția I civilă a ÎCCJ. Contestația se soluționează în termen de 7 zile de la înregistrare, cu citarea părților. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar dispozițiile art. 200 și 201 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile. Hotărârea pronunțată este definitivă”.
Chiar dacă textul art. I pct. 5 din legea de modificare și completare a Legii nr. 317/2004 nu este un text aflat în vigoare, răspunzând unor critici similare de neconstituționalitate, Curtea a statuat chiar recent, prin Decizia nr. 250/2018, că trimiterea la o normă care nu este aflată în vigoare „a fost generată de faptul că procedura de modificare a celor două legi a fost declanșată simultan”, iar obiectul Comisiei speciale care a analizat aceste legi a fost cel de a sistematiza și „trata în mod unitar soluțiile legislative în domeniul dat în competență”. În această situație, trimiterile nu se limitează la dispoziții aflate în vigoare, fiind evitată situația ca în etapa ulterioară a publicării și intrării în vigoare a legii să se opereze o nouă modificare a acesteia pentru înlăturarea paralelismelor, necorelărilor sau erorilor din cuprinsul său. Curtea a apreciat astfel că legiuitorul a dat expresie „principiului legalității, în componenta sa privind claritatea și previzibilitatea normei”.
Așadar, necorelarea art. I pct. 4 din legea aflată la promulgare cu dispozițiile art. I pct. 5 din Legea de modificare și completare a Legii nr. 317/2004 generează o confuzie a aplicării normei. Astfel, sunt stabilite două reguli diferite cu privire la instanța competentă de a judeca contestația asupra unor hotărâri ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, altele decât cele în materie disciplinară, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind claritatea, precizia și predictibilitatea normei.
4. Prin art. I pct. 5 se introduce un nou alineat, alin. (3) la art. 16 din Legea nr. 304/2004, cu următorul cuprins: „Hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.”
Norma nou introdusă este lipsită de previzibilitate întrucât nu se corelează cu dispozițiile art. 406 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală și cu cele ale art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 406 alin. (1) și (2) Cod procedură penală:“(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunțare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier.(…)” Potrivit art. 426 alin. (5) Cod procedură civilă: „ (5) Hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.” Necorelarea dintre norma criticată și două texte menționate sub aspectul posibilității prelungirii termenului de redactare a hotărârii judecătorești, este de natură să creeze incertitudine în aplicare, aspect ce contravine prevederilor art. 1 alin.(5) din Constituție.
5. Art. I pct. 11 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (2) și alin. (4) din Constituție Art. I pct. 11 din lege stabilește că atât propunerile privind judecătorii care fac parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și propunerile privind numirea, promovarea, transferul, suspendarea și încetarea din funcție a magistraților-asistenți se înaintează Secției pentru judecători a CSM și nu plenului acestuia.
6. Art. I pct. 13 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 1 alin. (3) și (5) și art. 26 din Constituție Completarea realizată la art. 301 alin. (2) menționează că „Raportul întocmit cu ocazia verificărilor va fi făcut public, prin afișare pe site-ul oficial al Înaltei Curți de Casație și Justiție.” Dispoziția introdusă obligă la publicarea unui astfel de raport în mod integral, fără a face o distincție între categoriile de informații conținute de un astfel de raport.
7. Art. I pct. 21 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție. Art. I pct. 21 din legea criticată transferă competența de înființare a secțiilor curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la secția pentru judecători a CSM. Înființarea de secții ale curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora sunt măsuri care vizează componenta instituțională a independenței justiției, așa cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudența Curții Constituționale. Transferul acestei atribuții de la plenul CSM la secția pentru judecători a CSM încalcă chiar rolul dat de legiuitorul constituant Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 133 alin. 1 din Constituție, de garant al independenței justiției. O astfel de soluție este contrară și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție cu privire la rolul constituțional al secțiilor CSM și la faptul că numai CSM în ansamblul său poate îndeplini și alte atribuții prevăzute de lege.
8. Art. I pct. 25 și 26 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție. Cele două intervenții legislative instituie posibilitatea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de a convoca adunările generale ale instanței, respectiv posibilitatea secțiilor CSM de a solicita puncte de vedere adunărilor generale ale judecătorilor. Conform argumentelor de mai sus, atribuirea unor alte atribuții secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii suplimentar față de cele strict prevăzute de art. 134 alin. 2 din Constituție încalcă rolul CSM prevăzut de art. 133 alin. (1) și atribuțiile acestuia.
În plus, în forma adoptată de legiuitor, atât art. I pct. 25, cât și art. I pct. 26 creează o dublare de competență, făcând dificilă aplicarea dispozițiilor legale. Instituirea competenței Secției pentru judecători de a convoca adunările generale a judecătorilor, în timp ce competența plenului CSM este păstrată în textul legii nu face altceva decât să diminueze rolul plenului CSM și să creeze confuzie în aplicarea acestei norme
9. Art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție. Textul art. I pct. 28 face trimitere la art. 23 alin. 11 din Legea nr. 303/2004, un alineat care nu se regăsește în forma aflată în vigoare la acest moment, ci numai în proiectul legii de modificare a Legii nr. 303/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
10. Art. I pct. 35 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 11 alin. (1), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. 1 din Constituție.Art. I pct. 35 din legea criticată transferă competența de soluționare a contestațiilor referitoare la intervenția procurorilor ierarhici superiori în activitatea procurorilor de caz de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la Secția pentru procurori a acestuia. În plus, se introduce posibilitatea infirmării soluțiilor date de către procurorul ierarhic superior nu doar pentru nelegalitate, ci și pentru netemeinicie.
11. Art. I pct. 38 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituția României. În primul rând, art. I pct. 38 transferă competența CSM de a solicita ministrului justiției exercitarea controlului asupra procurorilor, de la plenul acestuia la Secția pentru procurori. Așa cum am subliniat anterior, solicitarea de exercitare a controlului asupra procurorilor este strâns legată de rolul de garant al independenței justiției conferit organului colectiv CSM.
12. Art. I pct. 40 și pct. 43 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, la pct. 40 se modifică alin. (3) al art. 791 din Legea nr. 304/2004 în sensul: ”Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 8 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.” Totodată, la pct. 43 se modifică alin. (2) al art. 87 din Legea nr. 304/2004 în sensul: „Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 8 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declarați admiși în urma unui concurs susținut în fața Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.”
Sintagma „conduită morală ireproșabilă” este neclară și implică o apreciere subiectivă, lipsind criteriile obiective de selecție. De asemenea, lipsa unei sancțiuni disciplinare nu este circumstanțiată în timp, astfel cum legiuitorul a înțeles să procedeze în cazul selecției procurorilor ce vor face parte din Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (art. 885 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 304/2004). În acest mod, norma este lipsită de previzibilitate, aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituție.
13. Art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 124 alin. (3) și art. 131 alin. (1) din Constituție. Art. I pct. 45 introduce după articolul 88 o nouă secțiune dedicată Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție - cuprinzând art. 881-889. Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate, prin Decizia nr. 33/2018, criticile de neconstituționalitate referitoare la: (i) efectele pe care instituirea acestei noi structuri de parchet o are asupra competențelor altor structuri deja existente, (ii) reglementarea unor norme care țin de statutul procurorului, (iii) creării unui regim discriminatoriu, neîntemeiat pe criterii obiective și raționale, (iv) modul de reglementare a instituției procurorului șef al acestei secții sau (v) competența procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a soluționa conflictele de competență ivite între structurile Ministerului Public. Limitarea numărului de procurori la 15, prin lege, contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competențele atribuite și prin raportare la importanța cauzelor pe care le instrumentează. Limitarea, prin lege, a numărului de posturi la 15 procurori fragilizează chiar de la început buna funcționare și chiar independența funcțională a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
14. Art. I pct. 52 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 147 alin. (2) din Constituție. Intervenția legislativă de la pct. 52, în sensul eliminării art. 1132 ce prevedea că: „Sancțiunile aplicate asistenților judiciari și eliberarea din funcție a acestora se comunică Consiliului Economic și Social de ministrul justiției.” nu a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, și, în consecință, Parlamentul nu avea deschisă calea reexaminării cu privire la aceste dispoziții. Prin urmare, ca efect al depășirii de către Parlament a limitelor de reexaminare legea criticată încalcă dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție.
15. Art. I pct. 59 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) din Constituție. La art. I pct. 59 din legea criticată se menționează faptul că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii avizează Hotărârea de Guvern de stabilire a numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casație și Justiție. Atât normele de tehnică legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 317/2004 prevăd faptul că avizul este solicitat autorităților competente, în funcție de obiectul reglementării. Atât timp cât Consiliul Superior al Magistraturii, prin plenul său, are competența legală ca în realizarea rolului său de garant al independenței justiției să avizeze actele normative care vizează domeniul său de competență, reglementarea acestei competențe pentru Secția pentru judecători în cazul Hotărârii de Guvern care stabilește numărul maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casație și Justiție nu numai că dublează această competență, dar încalcă și rolul Consiliului Superior al Magistraturii prevăzut de art. 133 alin. (1) din Constituție. Totodată, sunt încălcate și normele de tehnică legislativă și, implicit, dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii.
16. Art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară încalcă art. 61 alin. (1) și ale art. 69 din Constituție. La art. II din legea supusă controlului de constituționalitate se prevede: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative urmează a fi modificată în vederea punerii de acord cu prevederile din Secțiunea 21 - Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție - din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin prezenta lege.” norma dispune imperativ cu privire la conținutul normativ al unei viitoare reglementări. Or, în ceea ce privește legiferarea, Parlamentul dispune de o deplină competență, care nu poate poate fi îngrădită nici măcar printr-un act normativ propriu. În măsura în care intervențiile legislative necesare punerii de acord a altor alte normative cu legea criticată nu au fost realizate chiar în conținutul acesteia, Parlamentul nu poate să stabilească imperativ cu privire la conținutul unei legi viitoare fără ca în acest mod să aducă atingere art. 61 și art. 69 din Constituție.
Textul integral al sesizării transmise CCR poate fi consultat AICI.