Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Procurorii DIICOT au declanșat o investigație după ce, sâmbătă seară, două persoane au anunțat că au găsit un tablou de Picasso.

 

Cei doi, cetățeni olandezi, s-au prezentat aseară, cu tabloul, la Ambasada Olandei, din București, unde au povestit că au găsit lucrarea pe teritoriul României. "DIICOT investighează împrejurările în care un tablou semnat Picasso valorând aproximativ 800.000 de euro a fost găsit sâmbăta seara, pe raza judeţului Tulcea. Tabloul, care face parte dintr-un lot de 7 opere sustrase  în anul 2012, dintr-un muzeu olandez, se află în custodia autorităţilor române şi urmează să fie expertizat. Atașatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei Olandei a anunțat autoritățile române, iar, la acest moment, o echipă formată din procurori D.I.I.C.O.T. și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. efectuează cercetări, pentru lămurirea tuturor aspectelor (audierea persoanelor, cercetarea locului în care au afirmat cele două persoane că au găsit tabloul, expertize criminalistice)", au anunțat, duminică, procurorii DIICOT.

Autoritățile române reamintesc că șase români, acuzaţi că în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 au sustras șapte tablouri, inclusiv lucrări semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse şi Claude Monet, de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Potrivit News.ro, scriitoare olandeză de origine română Mira Feticu afirmă că găsit unul dintre tablourile furate în 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam după ce în urmă cu zece zile a primit o scrisoare anonimă, în limba română, care conţinea indicații despre locul în care este ascunsă lucrarea, conform presei olandeze. Ea a relatat că a găsit pânza, care pare a fi Cap de arlechin, a lui Picasso, şi că a predat-o Ambasadei Olandei la Bucureşti, ea fiind şi audiată la Poliţie încă de sâmbătă seară. Scriitoarea a povestit că, la sosirea la adresa indicată în scrisoare, a căutat, iar sub o piatră a găsit un pachet învelit în plastic conţinând tabloul.

Feticu este autoarea unui roman intitulat "Tascha", inspirat din furtul celor şapte tablouri, pe care l-a publicat în 2015.

Mama unuia dintre cei inculpați în cazul furtului din 2012 le-a spus anchetatorilor că mai întâi a îngropat tablourile în curtea unei case părăsite, apoi le-a scos şi le-a îngropat în cimitirul din apropierea casei sale, iar în final, după ce la locuinţa sa au avut loc percheziţii, le-a dezgropat şi le-a ars în soba locuinţei sale din Carcaliu.

Prejudiciul în dosarul furtului de tablouri a fost estimat la 18 milioane de euro.

Foto: Mira Feticu pentru news.ro

Back To Top