În semn de protest, mai mult decât dubla interogație din titlu, nu voi comenta absolut nimic, doar voi expune faptele, în doi timpi și trei mișcări:
Timpul unu.
Uichendul trecut. Oradea. Vernisajul unei expoziții de artă grafică. Din spatele unor panouri, apar doi tineri în cucul gol, dar cu mască de vopsitor auto pe figură. Asistența rămâne bujbe. Ăștia își fac loc printre spectatori, ies afară și revin imediat cu un frigider mic din care apoi scot tacticos hălci dintr-un hoit în putrefacție, care pute corespunzător și încep să se mânjească unul pe altul cu vopsea roșie imitând sângele, dar și să desprindă carnea fetidă de pe oase, trecând împuțiciunea dintr-o găleată într-un lighean...
Ceva absolut artistic, un spectacol intitulat sugestiv: "Artistul ca act de resuscitare pentru planeta în derivă". Fiindcă eu la acest tip de artă (?!) morbidă nu mă pricep neam și ezit între ne-am tâmpit și neam tâmpit și fiindcă am promis că mă limitez la a expune faptele, iată ce spun doi specialiști:
1.Vioara Bara, scenograf, preşedinta Uniunii Artiștilor Plastici Oradea: ”apariţia corpurilor goale e o manieră a artiştilor de a spune "asta sunt", de a-şi dezveli sufletul" 2. Gabriel Kelemen, critic de artă. vicepreşedinte al UAP Timişoara, ”un eveniment rarisim, ce invită la reflexie în turismul trepidant şi alunecos al secolului XXI, aflat perplex în deplină criză axiologică". Curat perplex!, dar axiologic!
Timpul doi.
Pe 10 iunie, la Muzeul Național de Artă Contemporană a fost vernisată o expoziție. Absolut normal! Numai că, în deschidere au cântat doi masculi tineri, îmbrăcați în rochii... unul avea un decolteu superb lăsând la vedere o frumusețe de păr pe piept.
Cică ăștia erau, mă rog, sunt o formație, evident, n-o să-i dau numele, în care unul zdrăngăne la clape și altul bâiguie cu vocea, agitându-se ca un apucat, iaca-așa: ”Bucură-te corpule... jos, jos, jos, jos hainele, scoate-le tra la la...” și citind de pe niște foi: ”Daaa, ne bucurăm mult că ne vede dumnzeița, care este o femeie neagră...suntem însuflețiți că acest spectacol are loc în fața catedradralelei (sic!) neamului... sperăm să cadă... măcar o cărămidă... vrem să trăim într-o societate care își asumă responsabilitatea asupra secolelor de sclavie, linșărilor și a opresiunilor sistematice asupra persoanelor de culoare... doar așa putem fi cu adevărat libere și liberi”.
Ei, chestia asta fiind difuzată de MNAC online, evident că a stârnit tot felul de reacții, nu-mi permit să citez nici măcar una semnificativă, dar aveți atâta imaginație ca să înțelegeți încotro... bat. Sub asaltul de vorbe dulci, MNAC-ul a scos mintenaș prostioara asta de pe site-ul său, dar a continuat să-i facă apologia: ”Rămânem alături de formația... Considerăm că respectul faţă de celălalt şi promovarea drepturilor omului stau la baza unei societăţi deschise şi că trebuie susţinute eforturile de multiplicare a acestor valori (...) muzeul s-a străduit să fie un spaţiu cultural liber, accesibil tuturor, indiferent de culoare, identitate, orientare sexuală sau de gen şi a încercat să contribuie la prezenţa în spaţiul public a acestor comunităţi“.
Cele trei mișcări tip făcut mărunțel din buze vă stau la dispoziție și le puteți executa după cum doriți: lento, allegro sau molto vivace.
M. Ghica