Guvernul a anunțat că achiziția de teste de salivă pentru campania de testare din unitățile de învățământ va fi verificată de Corpul de control al premierului.
“Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului să demareze o acțiune de documentare privind achizițiile de teste de salivă la Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”, se arată într-o informare transmisă de Guvernul României.
La doar câteva zile de la demararea campaniei de testare în școli și grădinițe, Ministerul Educației a anunțat că nu mai sunt teste suficiente pentru această săptămână și a cerut explicații de la Departamentul pentru Situații de Urgență, privind stocurile.
“Ni s-a adus la cunoștință (de către DSU/IGSU – n.r.) faptul că «a fost recepționată cantitatea de 8.000.000 bucăți, rămânând de livrat doar 7.000.000 de bucăți, deoarece furnizorii DDS Diagnostic SRL si ISSOSOCIAL MEDIA SRL nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale». În răspunsul primit nu ni s-a comunicat data la care vor fi livrate cele 7.000.000 de teste. Ca atare, Ministerul Educației va solicita clarificări suplimentare cu privire la acest aspect. Reiterăm faptul că Ministerul Educației nu are competențe/responsabilități în a se pronunța asupra unor date evaluate și stabilite de autoritatea ce are în atribuții desfășurarea procedurii de achiziție publică, respectiv contractarea și gestiunea bugetului aferent, neputându-se pronunța în niciun fel asupra unor aspecte care privesc firmele furnizoare, prețurile de achiziție sau alte detalii ce țin de organizarea licitației și nici asupra unor chestiuni ce țin de încheierea/executarea unor contracte în care Ministerul Educației nu are vreo calitate”, a transmis Ministerul Educației, joia trecută. Într-o scrisoarea transmisă de Minister Departamentului pentru Situații de Urgență, oficialii au cerut “cu celeritate graficul de aprovizionare eșalonată cu teste de salivă, în condițiile în care testele primite au fost distribuite integral către unitățile de învățământ pentru administrare în săptămâna 6-12 decembrie, iar diferența rămasă nu acoperă necesarul pentru săptămâna 13-19 decembrie, fiind insuficientă chiar și pentru administrare în prima zi a săptămânii – luni, 13 decembrie, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene”.
Duminică, Ministerul Educației a anunțat că “testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate. Având în vedere că cea mai recentă tranșă din lotul de teste achiziționate a fost distribuită către unitățile de învățământ în cursul acestei zile și în această noapte, din cauza întârzierilor în livrarea materialelor s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marți și vineri în loc de zilele de luni și joi.
Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. Această testare se va face de două ori pe săptămână, luni și joi sau marți și vineri, în funcție de disponibilitatea testelor.
De asemenea, Ministerul Sănătății a informat că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privința procesului de testare a elevilor și cadrelor didactice.”
Precizări din partea DSU, privind achiziția și stocurile de teste de salivă
La solicitarea Ministerului Educației, Departamentul pentru Situații de Urgență a publicat, săptămâna trecută, explicații pe acest subiect. DSU a confirmat problemele, arătând că acestea au apărut din cauza unor furnizori. “NU reprezentanții DSU sau IGSU au întocmit caracteristicile regăsite în caietul de sarcini elaborat în scopul achiziționării dispozitivelor medicale despre care facem referire, ci reprezentanți din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), la solicitarea ONAC care prevedea nevoia stringentă de sprijin din partea unor specialiști, în scopul realizării documentului în discuție. Ulterior, în baza prevederilor OUG 11/2020, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate pune la dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență acordurile-cadru atribuite pentru punerea in aplicare a procedurilor specifice”, au transmis reprezentanții DSU, care au arătat și că mai mulți furnizori de teste de salivă nu au respectat contractele.