- Scris de Cristina COLȚ
Transportatorii rutieri pot cere din iulie restituirea a 4 eurocenţi din acciza suplimentară la carburanţi, după ce s-au înscris în prealabil la ARR, administratorul acestei scheme de ajutor de stat de care ar putea beneficia peste 20.000 de firme. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a postat vineri proiectul de HG prin care se stabilesc condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat către operatorii de transport rutier licenţiaţi a sumei de 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi, aplicată începând cu 1 aprilie 2014.
Senatoarea PC Cristiana Anghel a iniţat un proiect de lege, depus pe 13 iunie la Senat, care prevede graţierea pedepselor cu închisoarea de până la doi ani inclusiv, excepţie făcând persoanele care au săvârşit infracţiuni precum omor, lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, act sexual cu minor.
Angajatorii beneficiază de un stimulent financiar lunar, în valoare de 50% din indicatorul social de referinţă în vigoare, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă.
Primăria Ploieşti, elevii de la Liceul de Artă Carmen Sylva și SC Dalkia Termo Prahova SRL au demarat proiectul „ Coloram Ploieştiul".
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova a dat publicității noile liste cu locurile de muncă promovate de către angajatorii din zonele Ploiești, Câmpina și Vălenii de Munte. Caută cel mai bun job pentru tine!
Google a găsit noi modalităţi de a se integra în viaţa utilizatorilor săi, astfel că a ajuns să ştie extrem de multe lucruri despre ei.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a transmis, vineri, 20 iunie, atât pe site-ul Ministerului de resort, cât și pe pagina sa de facebook, un mesaj de apreciere şi susţinere către toate cadrele didactice şi elevilor din învăţământul preuniversitar din România, cu ocazia încheierii anului şcolar 2013-2014.
Update 14.13: Traficul în zona Nistorești de pe DN1 a fost redeschis, în acest moment circulându-se normal, anunță autoritățile.
Angajații societății Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti vor începe, de luni, 23 iunie, acţiunile de combatere a dăunătorilor prin stropirea vegetaţiei de pe domeniul public. Apicultorii sunt avertizați să-și închidă albinele!