Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

Cum iarna nu-i ca vara, iar autorităţile încearcă să nu mai fie prinse nepregătite şi anul acesta, conducerea Primăriei Ploieşti le-a cerut firmelor care se ocupă de lucrări la carosabil să astupe de urgenţă gropile sau şanţurile create. Primarul Adrian Dobre a afirmat că autorităţile speră să mai finalizeze, pe ultima sută de metri, asfaltările pe mai multe străzi, însă recunoaşte că sunt şanse ca unele şosele să rămână "ciuruite" şi peste iarnă.

„Am solicitat ca toţi cei care au lucrări pe diverse străzi, cum e de exemplu şi strada Lupeni, să intervină şi să acopere cu pietriş până la cota zero a străzii, astfel încât să nu existe gropi sau minuni de genul acesta prin tot oraşul. Iar dacă vremea ne va permite, noi mai avem câteva străzi pe care vrem să le finalizăm anul acesta, una dintre ele este strada Vaslui şi mai sunt vreo trei străzi în cartierul Eroilor şi mai există o stradă şi în cartierul Albert. Am avut o discuţie săptămâna trecută pe această temă cu absolut toţi reţelarii”, a afirmat primarul Adrian Dobre.

Declaraţia făcută astăzi de edil reprezintă o recunoaştere oficială a faptului că, foarte probabil, unele străzi din Ploieşti vor fi prinse găurite de primele ninsori, ceea ce înseamă, automat, că oamenii care locuiesc aici vor mai putea spera la asfaltări abia prin primăvara lui 2019. Până atunci, aceste gropi, care vor fi ascunse sub stratul de zăpadă, vor rămâne adevărate capcane pentru maşini sau pietoni.

Back To Top