Reprezentanţii primăriilor din sectoarele din Prahova deservite de operatorul Rosal s-au reunit joi, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor", pentru o discuţie pe tema introducerii unor tarife diferenţiate pentru colectarea selectivă. Conducerea ADI a decis să amâne votul, invocând prezenţa redusă, dar şi îndoielile cu privire la capacitatea operatorului de a se ocupa corespunzător de colectarea selectivă.
Mare parte din discuţie s-a purtat pe tema modalităţii de a face această selecţie a deşeurilor la platformele la care sunt arondate mai multe asociaţii de proprietari, principala întrebare, la care încă nu s-a găsit un răspuns, fiind cum vor putea oamenii să demonstreze cine a aruncat selectiv gunoaiele şi cine nu. Discuţia vine în contextul în care, conform unei ordonanţe de Guvern intrate în vigoare în această vară, colectarea selectivă e obligatorie, iar autorităţile trebuie să aprobe tarife diferenţiate. În cazul localităţilor urbane din zona 2-6 din Prahova, adică Ploieşti, Boldeşti-Scăeni, Plopeni şi Slănic, tariful ar fi rămas la valoarea actuală, de 9,5 lei de persoană pe lună, în cazul celor care respectau noua regulă, dar ar fi urcat la 13,22 lei pentru cei care nu făceau colectarea selectivă. "Consecinţa directă ar fi că marea majoritate a cetăţenilor vor plăti tariful cu penalizare, atât timp cât operatorul nu va putea să facă o diferenţiere", a reclamat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti, acesta solicitând ca ADI să facă un nou regulament de salubritate, care să lămurească situaţia, şi solicitând ca asociaţia să vireze către municipalitate o parte din redevenţa primită de la operator pentru folosirea platformelor de deşeuri menajere, cu promisiunea că, în baza noului regulament, banii încasaţi de Primăria Ploieşti vor fi folosiţi pentru modernizarea platformelor actuale şi crearea unora noi.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi al ADI Deşeuri, Bogdan Toader, a declarat că autorităţile sunt obligate să aprobe tarife diferenţiate în acest domeniu, admiţând, totuşi, că există dubii cu privire la posibilitatea efectivă de aplicare a lor şi afirmând că mai mulţi primari din această regiune au început să aibă nemulţumiri cu privire la respectarea graficului actual de ridicare a gunoaielor. "Există o ordonanţă de Guvern care ne obligă să facem colectare selectivă şi să avem tarife diferenţiate. Nu ne dorim ca oamenii să plătească un tarif mai mare, ci doar să ne sprijine pentru colectarea selectivă, sau mai bine spus să se ajute singuri, pentru că, altfel, dacă o localitate nu îndeplineşte ţinetele impuse privind cantităţile de deşeuri reciclate, primăria va plăti anual o taxă la Administraţia Fondului de Mediu, tot din banii oamenilor", a declarat Bogdan Toader. În funcţie de cantităţile anuale, această taxă variază între 50.000 de lei şi peste 1,3 milioane de lei, cât a plătit ultima dată Ploieştiul din cauza neîndeplinirii procentului impus. Tot Bogdan Toader a fost cel care a propus amânarea votului, spunând că doar 13 consilii locale din cele circa 35 din acest sector au aprobat hotărâri privind noile tarife, indiferent dacă au fost de acceptare sau de respingere a lor, şi argumentând că doreşte ca o decizie oficială în ADI să fie luată cu un număr mai mare de voturi, tocmai pentru a avea reprezentativitate.
Prezent la şedinţa de joi, directorul Rosal Ploieşti, Cătălin Ioniţă, a precizat că operatorul face eforturi pentru îmbunătăţirea activităţii, dând exemplul aducerii recente a patru maşini noi şi anunţând că încă una ar urma să sosească în curând, deşi necesarul pe întregul judeţ ar fi undeva la zece.
La finalul şedinţei de joi, primarul Adrian Dobre a amintit că a început demersurile pentru ca Ploieştiul să facă parte dintr-o zonă de sine stătătoare la viitorul contract de salubritate, tocmai pentru a nu mai fi în situaţia de a avea doar un vot din 36, deşi are aproape două treimi din populaţia întregului sector. "După mai bine de un an de zile în care am spus mereu că avem probleme cu gunoaiele în Ploiești, au ajuns la aceeași concluzie și ceilalți primari care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Prahova, iar acum regretă că nu au votat pentru rezilierea contractului cu Rosal. La ședința A.D.I. Deșeuri Prahova, de astăzi, am reiterat cererea de ieșire din zona 2.6 pentru a nu mai depinde de votul celorlalte localități din asociație. Voi continua să verific activitatea operatorului în teren până vom avea un oraș curat", a scris Adrian Dobre pe Facebook.