Categorie: APH Cultural

Magia lui Shakespeare şi „Furtuna” sa izbăvitoare

 


Aflaţi în plină eră a PC-urilor, a navetelor spaţiale şi a primilor „turişti cosmici”, fiind cu toţii într-o continuă alergătură spre niciunde, purtând stereotipia nonsensului pe buze („Salut! Ce mai faci?”. „Bine, mă grăbesc”. „Şi eu. salut!”), prinşi în nisipurile mişcătoare ale unui cotidian a cărui pâclă şterge linia oricărui fel de orizont, ne-am putea totuşi găsi (regăsi) liniştea în universul atât de plin de înţelesuri al veşnicului William Shakespeare.
Având tăria de a nu-l mai reseta pe „bunul nostru prieten” You tube şi ale sale puşcă şi curea lată şi alte asemenea nenorociri şi dând curs, în această - încă - frumoasă toamnă ploieşteană, în zilele începutului de Brumărel, invitaţiei Teatrului „Toma Caragiu” din oraşul nostru, vom pătrunde, timp de două ceasuri, în adevăratele învăluiri ale vieţii, cărora, din când în când, ar trebui, pentru mai binele sufletelor noastre (adevăratul mai bine), să le dăm atenţie.
Irefutabil, William Shakespeare este cel mai mare dramaturg al omenirii. Dragostea şi ura, devotamentul şi trădarea, viaţa şi moartea au fost subiecte predilecte Marelui Will, în fond, viaţa ca atare.
Însă „Furtuna”, această tragi-comedie, scrisă şi jucată acum aproape 400 de ani, îl duce, din poziţia de observator al vieţii oamenilor, în aceea a demiurgului, a aceluia care poate trasa destine.
Transcendenţa personajului principal Prospero îl transformă pe acesta dintr-un „colonialist cu faţă semiumană” într-un magician cu puteri supraomeneşti. Stăpân intransingent al spiriduşului Ariel, Prospero, fostul duce de Milano, va uzita din plin de forţele miraculoase ale acestuia pentru a se răzbuna pe cei care i-au uzurpat tronul. La porunca lui Prospero, spiriduşul Ariel va stârni furtuna care-i va aduce dimpreună pe călăi şi condamnat. Răzbunarea eruditului Prospero - „neîntrecut în liberele arte”, chiar după spusele sale - nu va fi una fizică. Cu ajutorul credinciosului Ariel şi a altor duhuri, li se vor arăta uzurpatorilor cu pretenţii megalomanice micimea lor în spaţiul cosmic şi neputinţa înţelegerii existenţiale. Situaţia dificilă în care aceştia se află nu le provoacă gesturi de solidaritate, dimpotrivă, intenţiile lor sunt mânate de aceleaşi gânduri odioase ale înşelăciunii şi crimei.
Erudiţia sa, capacităţile sale de a înţelege mai mult decât alţii din rosturile existenţei noastre, îl aşează pe Prospero deasupra nimicniciei umane, el fiind astfel acela care va şti să ierte. Am asistat în fapt la o nouă lecţie de viaţă oferită cu dărnicie de către - de ce nu - înţeleptul William Shakespeare.
Şi pentru ca totul să se încheie - vorba englezului - cu happy-end, diafana Miranda (fiica lui Prospero) se va căsători cu - din fericire, încă purul, neatins de mizerabile gânduri şi purtări - Ferdinand, fiul unuia dintre duşmanii de moarte ai tatălui ei.
Ni se arată astfel - fie şi într-o poveste - cum pot convieţui iertarea, împăcarea şi iubirea aproapelui.
Viziunea tânărului regizor Cristi Juncu asupra acestui spectacol - el fiind de altfel şi autorul unei delicate traduceri a textului shakespearian - îl aduce pe spectator (la propriu şi la figurat) aproape de miezul evenimentelor desfăşurate pe o insulă presupus a fi pustie.
Spectatorii îşi vor ocupa locurile pe trei laturi ale scenei, în mijlocul acesteia aflându-se o tipsie care, umplută până la ras cu pietricele cenuşii, va sugera insula pustie din mijlocul mării.
Timp de două ore, excepţionala muzică originală a Adei Milea, impecabil punctată de interpretarea la pian a Ioanei Marinescu, delicatul şi devotatul Ariel (Ada Simionică), Prospero, înţeleptul iubitor de carte şi ocrotitor părinte (Ioan Coman), Miranda, inocenta şi graţioasa fiică a acestuia (Florentina Năstase), grotescul Caliban (Andi Vasluianu), uzurpatorii Alonso (Mihai Coadă), Gonzalo (Niculae Urs), Antonio (Ilie Gâlea) şi Sebastian (Dragoş Câmpan), dezorientaţii Stephano (Tudor Smoleanu) şi Trinculo (Bogdan Farcaş), ajutoarele spiriduşului Ariel - Ceres (Roxana Ivanciu), Iunona (Bristina Moldoveanu) şi Iris (Mihaela Popa) -, în scenografia foarte sugestivă a lui Cosmin Ardeleanu i-au purtat pe spectatori printre protagoniştii povestirii lui Shakespeare, asemenea unor duhuri nevăzute.
Dovedind o mare disponibilitate artistică, fie că vorbim despre interpretările de amprentată sensibilitate ale personajelor feminine, fie despre caracterele diferite, oneste sau josnice, fie că ne referim la momente de evidenţiere a primitivismului sau a unui comic irezistibil de exprimare şi situaţie, actorii ploieşteni au realizat un spectacol de teatru închegat, aflat cu siguranţă printre cele mai bune reprezentaţii la nivel naţional, în stagiunea 2009. Dovadă stau şi prelungitele minute de aplauze la sfârşitul unui spectacol mai mult decât agreabil.
Închei cu spusele unuia dintre coloşii teatrului românesc, Ştefan Iordache: „Mergeţi la teatru pentru că aveţi ce vedea”.

 

Back To Top