Categorie: APH Cultural

Cind a început să plouă, Mirela se gândea la mesajele SMS pe care le-a descoperit, din întâmplare, în telefonul lui Cosmin. Trecuseră aproape doi ani de când nu se mai văzuseră; aveau o foarte confortabilă relaţie la distanţă, mutual şi bucuros asumată, cu telefonul ca singurul mod de comunicare zilnică. 

Cosmin: soţul soţiei sale, tatăl copiilor săi

Cei trei copii comuni făceau imposibilă o frecvenţă mai scăzută a conversaţiilor şi toţi aveau senzaţia că sunt încă o famlie din care tati lipseşte mult pentru că e plecat pe teren. Cosmin exercita un control aproape total asupra vieţii de zi cu zi a familiei sale rezidentă în Ibiza; coşul zlnic şi adeseori meniul, problemele medicale (oculist, dentist etc.), cheltuielile şcolare şi de îmbracăminte-încălţăminte precum şi ieşirile cu prietenii la sfârşit de săptămână ale Mirandei (fiica cea mare, de curând majoră) erau substanţa de bază a tuturor conversaţiilor lor telefonice. Uneori, Miranda era destul de iritată de intransigenţa tatălui ei, însă Mirelei îi convenea să scape de responsabiltatea de a impune restricţii fiicei sale. Acum erau din nou împreună în binemeritata şi îndelung aşteptata vacanţă. Mirela nu ştia cât timp va rămâne Cosmin cu ei şi nici nu-l întrebase. Ştia că are tot felul de afaceri care nu-i puteau permite să fie prea mult timp departe de Bucureşti şi, cum manevrarea acestora alimentaseră financiar cei doi ani de vacanţă la Ibiza, nu-l întrebase niciodată în ce constau exact afacerile. Cosmin o informase vag asupra lor, referindu-se la ele ca la ceva legat de nişte instituţii europene, chestii de o subtilitate şi anvergură ce nu avuseseră niciun ecou în mintea Mirelei, centrată pe alte zone de interes mult mai personal. 

Pretenţiile ei

Bucuria revederii şi stingerea dorului s-au materializat în câteva plimbări în locuri de vis, în dupăamieze toride sau noaptea, sub stele. Cum era firesc, Mirela i-a cerut lui Cosmin veşti despre toţi prietenii lor comuni, dar comentariile sale lipsite de entuziasm şi de orice informaţie concretă au făcut-o să renunţe la orice tentativă de a mai iniţia vreo conversaţie pe tema anturajului sau a timpului său liber. În orice caz, era evident că soţul ei dorea să-i dea de-nţeles că viaţa lui la Bucureşti se limitează doar la o continuă luptă pentru a face rost de banii necesari intreţinerii lor aici, în Spania, la îndelungi şi foarte specializate lecturi, rare ieşiri la câte un eveniment protocolar, multă meditaţie şi culcat devreme. În plus, problemele lui cardiace nu-i permiteau niciun exces, fie el alimentar sau de altă natură. Ce mai, fată frumoasă şi devreme acasă, la fel ca Miranda...

Telecomanda psihanalitică

Manuela butona telecomanda cu aer absent. Sudestul Spaniei, coasta mediteraneană şi Insulele Baleare erau biciuite de cele mai sălbatice vânturi şi cele mai dense şi prelungite ploi din ultimii şaizeci de ani. Telejurnalele consumau jumătate din timpul de emisie prezentând reportaje de la faţa locului, în care oameni năuciţi şi încremeniţi în noroiul compact din sufragerie îşi plângeau, la propriu, pierderile materiale. Erau deznadăjduiţi şi, cei mai multi dintre ei, neasiguraţi împotriva catastrofelor naturale.

Era o nenorocire şi toate canalele de televiziune se masturbau deasupra ei. Miranda îşi aminteşte că şi pantofii lor sunt uzi şi că probabil nu vor avea cu ce să se încalţe a doua zi, ea la serviciu şi copiii la şcoală. Ultima dintre febrele ei reducţioniste terminase cu toată îmbrăcămintea şi încălţămintea mai veche de un an, care ocupa un preţios spaţiu de depozitare; acum viaţa lor, a fiecăruia dintre ei, încăpea într-o valiză, însă ordinea din dulapuri era impecabilă. 

Mirela sau dor de viaţă 

Într-una din zilele trecute vorbise la telefon cu una dintre cadânele lui Cosmin, care sunase când el era la duş. Pretindea că este prietena lui, dar a închis foarte repede, şi probabil contrariată, când a auzit chestia cu duşul. Întâmplarea nu i-a produs Mirelei nicio emoţie negativă; evidentul disconfort al lui Cosmin era destul de amuzant şi, oricum, istoria prăpăditei lor poveşti de dragoste era plină de astfel de incidente. Singura părere de rău a Mirelei era faptul că tulburase apele impecabilei sale castităţi acceptând, cam cu lehamite, o tăvăleală în fân, ceva gen cadou din partea casei; descoperirea intensei şi tumultuoasei corespondenţe amoroase a lui Cosmin dar mai ales minciunile jignitor de sfruntate, puerile chiar, date ca explicaţie, au hotărât-o să nu mai repete experienţa.

Mirela se simţea bine şi, esenţial, copiii se simţeau bine. Mirela gândea că cel ce fusese bărbatul ei cu ani în urmă e o secătură patetică, dar nu putea să nege că era un tată devotat şi foarte responsabil. Îi admira această calitate, însă, după două luni de trai în comun, Mirelei începuse să-i fie dor de viaţa ei. Temperamentele, nivelul intelectual şi gusturile lor extrem de diferite îi ameninţau serios confortul psihic. 

Andres sau naratorul de sub amantă

Cosmin o călca pe nervi. O scotea din sărite. Cosmin o plictisea. Afară continua să plouă şi Mirela se duce cu gândul la locuinţele lacustre, la incomoda ei vârstă şi la eşuata ei viaţă sentimentală. Se gândeşte aproape cu nelinişte la cât de scumpe sunt cremele antirid şi că relaţia pe care o are cu Andrés va trebui să rămână pentru un timp nedeterminat doar ceea ce este: o frivolă romanţă telefonică ce-i devorează câteva ore nocturne, de două-trei ori pe săptămână. Îi place mult Andrés, mai ales felul său special de a-i spune poveşti, când aproape că aude susurul suav al sutelor de kilometri care-i despart. În fine, va vedea ce va face când Cosmin se va hotărî să redevină vântul de sub aripile uneia dintre mândrele SMS-iste. "Ce gen de amantă mai scrie genul ăsta de mesaje?", se întreabă, uşor drcepţionată de îndoielnicul gust la femei al lui Cosmin. Alta dintre cadâne rupe cu el şi apoi se răzgândeşte cu, probabil chiar şi pentru Cosmin, iritantă frecventţă. Într-unul dintre aceste mesaje de adio Mirela descoperă cu surprindere că nu este singura care-l considera pe Cosmin un nemernic egoist şi laş. 

Şi ploua, şi ploua...

Într-un fel sau altul, sau în acelaşi fel, toate ajung la aceeaşi concluzie (şi dureroasă decepţie) la care Mirela a ajuns acum douăzeci de ani. Bătrânul crai a fost la fel de măgar cu toate, nu doar cu ea, şi această constatare era departe de a fi o consolare meschină. Mirela era goală pe deplin de orice senzaţie sau sentiment pentru Cosmin. O iritau minciunle şi rdicolul secretism cu care învăluia orice atitudine sau demers. Totul era atât de incomod şi crispat că-i venea să urle. "De s-ar duce odată acasă la el!...". Şi rufele nu se mai usucă, pentru că ploua, şi ploua, şi ploua...

 

Back To Top