Categorie: APH Cultural

La iniţiativa Clubului Rotary Ploieşti, - Va fi dezvelită statuia lui Take Ionescu


Recent, Clubul Rotary Ploieşti a oraganizat o conferinţă de presă cu scopul de ă aduce la cunoştinţa opiniei publice un eveniment care urmează să aibă loc la data de 13 octombrie 2009, ora 12. Este vorba despre dezvelirea statuii dedicată memoriei lui Take Ionescu - fost politician şi prim-ministru al României. Evenimentul se va petrece în scuarul din faţa bisericii „Sfinţii Împăraţi” din Ploieşti. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Ştefan Macovei, din iniţiativa Clubului Rotary Ploieşti. Fondurile necesare execuţiei şi montajului statuii au provenit de la membrii Clubului şi de la firmele SC Coral Impex SRL, SC PetroConsult SRL şi SC Pex SRL, toate din Ploieşti.
La eveniment vor participa o serie de personalităţi ale Judeţului Prahova, printre care: Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean, Andrei Liviu Volosevici, primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Florin Dobre, prefectul Judeţului Prahova, directori, profesori şi elevi de le colegiile naţionale şi licee din Ploieşti. Au fost invitate şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti.
Pentru a ne face o idee despre importanţa acestui eveniment, nu este -credem - lipsit de interes să schiţăm câteva repere biografice ale marelui nostru concitadin.

 

 

Take Ionescu, „marele european”

 


Take Ionescu, om politic, jurist, diplomat, s-a născut la Ploieşti, la 13 octombrie 1858, sub numele de Dumitru Ghiţă Ioan, din părinţi simpli. Casa lui părintească a fost situată pe locul unde se găseşte azi colţul de nord-vest al magazinului Omnia. Nu a urmat la Ploieşti decât primele două clase primare, familia mutându-se la Bucureşti. S-a socotit toată viaţa ploieştean şi a făcut mult pentru oraşul nostru, iar după dorinţa sa, în iunie 1922, corpul neînsufleţit a fost înmormântat în pământ prahovean, la Mănăstirea Sinaia (a murit pe 19 ianuarie 1922 la Roma, de febră tifoidă).

 

Coleg cu Raymond Poincare


Liceul l-ă făcut, ca premiant, la Sfântul Sava, după care a studiat şase ani la Paris, întorcându-se de acolo cu o licenţă în drept „magna cum laudae” şi cu un doctorat a cărui teză a fost reţinută şi publicată de Universitatea pariziană. Ca student precoce, de la 17 ani s-a făcut repede cunoscut prin inteligenţă vie, cultură şi dar oratoric. A fost primit în asociaţii selecte, şi-a făcut prieteni care aveau să ajungă oameni de vază în mai multe ţări ale Europei. L-a avut coleg pe Raymond Poincare, viitor preşedinte al Franţei. Vorbind în congrese internaţionale, simpozioane, a pledat întotdeauna cauza românilor.

 

Cel mai mare orator şi analist politic român


Revenit în ţară în 1881, ajunge să fie socotit cel mai mare orator român (prin celebrele sale discursuri şi prin elocinţă), devine un avocat celebru şi intră şi în politică. Din 1883 şi până la sfârşitul vieţii sale a fost deputat în Parlamentul României, lider al unui puternic şi eficient grup parlamentar. Ca ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor în cabinetul conservator al lui Lascăr Catargiu (noiembrie 1891-octombrie 1895) a reorganizat ministerul, învăţământul superior şi secundar, a promovat Legea Clerului mirean şi a sprijinit puternic şcolile şi bisericile româneşti din Transilvania şi Macedonia, luptând cu succes pentru drepturile aromânilor. Ca ministru de Finanţe a scos România dintr-o criză, organizând o percepere corectă a impozitelor. Luptând cu succes împotriva evaziunii fiscale a reuşit să lichideze deficitul bugetar, a stins cea mai mare parte a datoriilor României, a promovat legea care favoriza investiţiile de capital străin în economia României.
Ca ministru de Finanţe, apoi ca ministru de Interne şi vicepremier, dar şi ca simplu deputat a întreţinut relaţii personale cu mulţi lideri ai statelor europene, relaţii pe care le-a pus în serviciul României. Era socotit cel mai bun analist politic al vremii lui şi numit de oamenii politici din Occident, ca şi de ziarişti „marele european”.

 

S-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale


În anul 1908 a înfiinţat Partidul Conservator-Democrat, care datorită unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a însoţit în trei turnee electorale.
A reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucureşti, din 1913, ce a încheiat al doilea război balcanic, în urma căreia România a primit cele două judeţe ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei.

 

Arbitrul zonei balcanice


În 1913, a făcut din România arbitrul zonei balcanice, reuşind să împiedice amestecul marilor puteri şi a fost adevăratul conducător al Conferinţei de Pace de la Bucureşti.
În anul următor, a fost acceptat ca mediator la încheierea păcii între Turcia şi Grecia, înregistrând un strălucit succes.
În anii care au urmat şi-a închinat toate puterile făuririi României Mari, fiind unul dintre principalii artizani ai acesteia. La Consiliul de Coroană de la Sinaia, cuvântul lui a fost hotărâtor în abţinerea de la intrarea în război alături de Germania şi Austro-Ungaria.

 

„Politica instinctului naţional”


Apoi a lansat „politica instinctului naţional”, mobilizând masele de mii de oameni.pentru războiul de întregire a neamului. A fost principalul mijlocitor al înţelegerii cu puterile Antantei şi a devenit vucepremierul „guvernului de război al României”. În timpul tratativelor de pace, deşi nu făcea parte din delegaţia ţării, a stat mai bine de un an, pe cheltuiala sa, la Paris, aducând servicii imense Marii Uniri.
Ca ministru de Externe, în perioada 1917-1018 şi 1920-1922, a pus bazele sistemului de relaţii şi alianţe al României, pe care l-a continuat discipolul său, Nicolae Titulescu.
La 18 decembrie 1921 devine prim-ministru, însă dpar pentru o lună: moare pe 19 ianuarie 1922 la Roma.

Back To Top