Categorie: APH Cultural

IOAN MIHAI COCHINESCU (născut la 16 aprilie 1951, în Timişoara), prozator, eseist, estetician. Absolvent al Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara (1970). Realizează în timpul liceului filme artistice şi documentare de scurt metraj. Filmul „Când oamenii se joacă” premiat pentru scenariu şi regie (Bucureşti, 1969 şi Hiroşima, Japonia - Marele Premiu şi Medalia de Aur, 1975). Absolvent al Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie-Muzicologie (1974). Între anii 1974 -1980, este profesor de chitară clasică la Liceul Pedagogic din Ploieşti.

Începând din 1980, este profesor de estetică, pian şi procesare computerizată a imaginii la Liceul de Artă din Ploieşti. Participă în anii '80 la activitatea unor cenacluri literare bucureştene cunoscute, precum: „Junimea”, condus de criticul literar Ov.S.Crohmălniceanu, „Cenaclul de luni”, condus de criticul literar Nicolae Manolescu sau Cenaclul „I.L.Caragiale” din Ploieşti. Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (1982). Participă cu lucrări de artă fotografică la expoziţii şi concursuri în ţară şi peste hotare: Franţa, Brazilia, Polonia ş.a. (1982-1988), obţinând prestigioase premii. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1993), membru fondator şi preşedinte al Societăţii pentru Literatură Ploieşti (1990), membru fondator (1994) şi membru în Consiliul de Conducere (1996) al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România - ASPRO. Interzis de cenzura comunistă de dinainte de 1989, romanul „Ambasadorul” este publicat de Editura Cartea Românească în 1991 iar mai apoi, fiind considerat „cartea anului”, obţine Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul „Liviu Rebreanu”. În 1993 publică romanul „Rock & Depeche. Filmul unui roman” (Editura Liberart, Ploieşti). În 1996 apar „Visul de iarnă al Isabellei” şi „Insula”, (Editura RAO), proze scurte din anii '80. În 2006 apar la Editura Libertas volumul de eseuri „Tratatul de Caligrafie” şi „Tratatul de Alchimie” iar în 2007 "Tratatul despre sublim". Ioan Mihai Cochinescu este Doctor în muzică (estetică) al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (2005).

- Domnule Cochinescu, după succesul răsunător de după revoluţie al romanului dvs, "Ambasadorul" (Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Liviu Rebreanu), aţi mai publicat "Rock & Depeche" şi "Visul de iarnă al Isabellei", iar apoi aţi "dispărut" de pe scena competitorilor literaturii române contemporane.
- Aşa e, aveţi dreptate, dacă e să răspund exact la provocarea dvs. Am părăsit scena competitorilor, e bine zis aşa. Pentru că, în primul rând, eu nu văd literatura şi arta, în general, ca pe o competiţie, decât cel mult ca pe una, permanentă, cu mine însumi. În al doilea rând, cu onestitate v-o spun, eu unul nu văd să fi apărut vreo carte nouă, absolut remarcabilă, în literatura română contemporană, în tot acest timp. Şi, în sfârşit, în al treilea rând, lucrând la un mai vechi proiect de roman, m-am lăsat "dus de val" în urmă cu mai mulţi ani de ideea redescoperirii unui "personaj" ilustru al barocului muzical veneţian: Antonio Vivaldi.

- Aţi lansat de curând o carte cu acest subiect, la Muzeul de Artă din Ploieşti. Despre ce este vorba?
- Aşadar, am mai scris câte ceva, nu?

- Sigur, v-aţi ocupat o vreme de televiziune, de artă fotografică, iar în ultimii trei ani aţi publicat mai ales eseistică. Dar eu mă refeream la beletristică în constatarea mea de mai sus. Cred că sunteţi conştient că după aprecierile critice elogioase şi entuziaste apărute sub semnătura unor personalităţi precum Monica Lovinescu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Ov. S. Crohmălniceanu, Eugen Simion, Laurenţiu Ulici şi nu în ultimul rând, bunul dvs. prieten, cum vă place să-l numiţi mereu, Mircea Cărtărescu, aţi creat un orizont de aşteptare.
- În aceşti trei ani am publicat o mică trilogie de "tratate": "Tratatul de caligrafie" (reunind textele apărute în revista "Contrapunct" la începutul anilor '90), "Tratatul despre sublim" şi "Tratatul de Alchimie. Muzica şi alchimia", care, din câte ştiu, este o primă încercare românească de a aduce în discuţie legătura dintre arta sunetelor şi ezoterismul renascentist european. Iar acum, am publicat această carte, "Vivaldi în Veneţia".

- Antonio Vivaldi pare a fi o personalitate care vă fascinează cu-adevărat.
- Vivaldi şi în egală măsură, Veneţia. Nu ai cum să nu rămâi fermecat de tot ceea ce a compus Il Prete Rosso. Johann Sebastian Bach însuşi, uluit de scriitura acestuia, i-a copiat cu mâna lui mai multe manuscrise, le-a transcris pentru clavecin iar mai apoi şi le-a însuşit chiar (pentru că în acea epocă nu exista noţiunea de plagiat). Am început documentarea la cartea mea acum 12 ani, ca urmare a unei burse oferite de MAE în Veneţia. Anul trecut am avut norocul şi privilegiul să-i întâlnesc în lagună pe cei doi oameni fără de care cartea n-ar fi arătat aşa cum e astăzi: dl. Francesco Fanna, directorul Institutului Naţional "Antonio Vivaldi" şi doamna Micky White (Anglia), cea mai importantă cercetătoare vivaldolog din lume. În interiorul cărţii am inserat aproape 100 de fotografii în nuanţă de sepia (precum stampele de epocă sau ilustratele interbelice), pe care le-am făcut sub îndrumarea doamnei White, care şi-a dedicat întreaga viaţă marelui compozitor veneţian. Cartea mea despre Vivaldi încearcă să aducă la zi informaţiile privitoare la viaţa şi opera marelui muzician şi chiar să corecteze inexatităţile perpetuate de-a lungul timpului de către dicţionarele de specialitate şi monografiile consacrate compozitorului. În România există o singură carte dedicată lui Vivaldi, semnată de Ion Ianegic, dar din păcate de atunci au trecut mai bine de 50 de ani. Cum e şi firesc, materialul documentar bio-bibliografic s-a imbunătăţit între timp considerabil, aşa că şi acesta a constituit un motiv serios pentru a mă decide să scriu eu însumi o nouă monografie. 

- A propos de Bach, la lansarea de la Muzeul de Artă, v-aţi aşezat la pian înainte de discurs şi aţi cântat Preludiul nr. 1 în Do major din "Clavecinul bine temperat". După aceea aţi mai cântat o mică piesă. Ce anume era?
- O să vă mărturisesc ceva: Preludiul nr. 1 de Bach e pentru mine ca un fel de mică rugăciune. Îl cânt în fiecare zi. Nu am întâlnit în toată literatura muzicală de specialitate o piesă atât de bine scrisă. Simetric, matematic dar mai ales estetic, acest preludiu este perfect, adică este prezent în el însuşi Dumnezeu. Iar "întâmplarea" muzicală care a urmat a fost pur şi simplu o improvizaţie armonică. Aşteptând să mai apară câţiva colegi, am încercat să creez o atmosferă plăcută, nimic mai mult. Nu sunt nici pianist, nici compozitor. Dar muzica mă defineşte, din fericire, într-un mod care mă face să fiu bucuros că m-am lăsat cuprins de forţa ei stabilizatoare, echilibrată. Fără muzică n-aş fi fost cel care sunt.

- Sunteţi şi profesor doctor (unul dintre puţinii cu acest titlu academic din Ploieşti) la Liceul de Artă "Carmen Sylva", unde înţelegem că sunteţi foarte iubit de elevii dvs. Acesta este şi motivul pentru care ne-am gândit să vă facem o surpriză plăcută: publicarea câtorva gânduri aşternute pe hârtie pe nerăsuflate, ca să zic aşa, de eleva Irina Szellelki, al cărei talent literar l-aţi încurajat editorial anul trecut.
- Predau de foarte multă vreme estetica, pianul şi procesarea computerizată a imaginii. Doctoratul în estetică l-am susţinut exact pe această temă pe care o discutăm acum: barocul muzical veneţian ilustrat prin creaţia şi personalitatea lui Antonio Vivaldi, sub îndrumarea inimosului meu dascăl, prof.univ.dr. Alexandru Leahu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Am într-adevăr o comunicare foarte bună cu elevii mei, pentru "simplul" motiv că sunt sincer cu ei. Nici copiii, nici adolescenţii nu pot fi păcăliţi. De aceea niciodată nu am fost adeptul unei excesive severităţi în educaţie. Sunt devotat frumoasei idei că am datoria de a le transmite tot ce am aflat, acumulat, sintetizat, citind mult şi trăind intens. Nu voi uita niciodată că, la rândul meu în adolescenţă, am avut norocul să fiu îndrumat spre artă de nişte oameni absolut minunaţi: cineastul Dragoş Sandu, fratele meu Nicolae, profesorul de compoziţie Ion Brudaşcă şi mulţi alţii, cărora pentru totdeauna le rămân recunoscător.

Ei mi-au pus în mână cărţile importante ale culturii universale şi m-au obligat să le citesc. Asta fac şi eu acum cu cei care sunt atraşi de frumuseţea nesfârşită a artei. Irina are într-adevăr talent şi din fericire acesta este dublat de bun simţ, sensibilitate şi educaţia celor 7 ani de-acasă, cum se spune. Îi mulţumesc pentru frumoasele cuvinte şi sunt încrezător că va deveni o scriitoare celebră, dacă îşi va dori cu-adevărat acest lucru. Totodată trebuie să adaug că, în nici un caz, ea nu este singura elevă talentată în domeniul literar sau artistic din şcoala noastră. În acest liceu există un potenţial creativ uriaş. În fiecare clasă sunt cel puţin 4 sau 5 elevi foarte talentaţi, care merită să fie îndrumaţi şi promovaţi. Unii au talent la desen, pictură sau fotografie, alţii la muzică sau literatură şi sunt vreo câţiva atraşi de miracolul compoziţei muzicale, aşa cum a fost Vlad Hârlav-Maistorovici (acum bursier în Anglia), care a obţinut chiar premiul pentru creaţie la Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu", sau aşa cum este acum de exemplu Vlad Tănase, care este şi un pianist excepţional.

- Datorită vastului material documentar amintit de dvs., putem spera că urmează şi o continuare a cărţii "Vivaldi în Veneţia"?
- Cu siguranţa, da. Dar nu neapărat în forma redundantă a seriilor nesfârşite de film sau telenovele. Aş zice că dimpotrivă. Bunăoară, doi buni prieteni într-ale scrisului, regizorul Mihai Vasile şi jurnalistul Bogdan Stoicescu mi-au sugerat sa scriu un fel de "making off" al cărţii, ceea ce reprezintă o idee la fel de seducătoare ca aceea care m-a animat întru compunerea prezentei monografii Vivaldi.


"Autorul, muzician, dar cunoscut îndeosebi prin multiplele activităţi artistice şi de scriitor consacrat prin premii literare, s-a aplecat asupra unui domeniu puţin aprofundat la noi sub aspect istoriografic, în pofida popularităţii muzicii lui Vivaldi. El este îndreptăţit să constate că "Anotimpurile" nu reprezintă garanţia suficientei cunoaşteri a compozitorului. Prin consideraţiile literare, istorice, biografice şi stilistice privitoare la lumea compozitorului, această serioasă şi profesională contribuţie documentară este cu-adevărat valoroasă."
Prof.univ.dr. Al. Leahu,
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti


"Prin ceea ce aduce nou, chiar foarte nou, prin exegezele primelor două capitole despre baroc şi portretistica muzicologică dedicată personalităţii lui Antonio Vivaldi, prin acribia redactării unui text ştiinţific deosebit de complex, domnul Ioan Mihai Cochinescu ajunge la un rezultat de remarcabilă valoare, ce deschide certe perspective "vivaldologiei" în România."
Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu,
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti


"Parcurgând această lucrare elaborată de profesorul Ioan Mihai Cochinescu, rămâi profund impresionat de vastitatea şi calitatea informaţiei transmise printr-un stil de redactare cu numeroase trimiteri la documente şi colaţionări ce vin să susţină prin aserţiuni şi fapte importante, încărcătura densă a ideilor şi consideraţiilor."
Prof.univ.dr. Viorel Munteanu,
rectorul Academiei de Muzică din Iaşi


"Ultima parte reprezintă una din principalele valori muzicologice ale lucrării prin oferirea unor date ramificate sistematic şi cu o exactitate cantitativă şi calitativă exemplară, bazate pe cele mai complexe surse bibliografice şi lexicografice. Cercetarea domnului Cochinescu excelează, pe bună dreptate, după cunoştinţele noastre, ca cea mai complexă documentare vivaldiană din muzicologia noastră autohtonă contemporană."
Prof.univ.dr. Ştefan Angi,
Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca

Mulţumiri speciale următoarelor personalităţi care m-au sfătuit şi îndrumat cu caldă prietenie, mi-au oferit materiale documentare inedite şi au sprijinit cu nepreţuită competenţă redactarea şi tipărirea acestei cărţi: prof.dr. Francesco Fanna - director al Institutului Naţional Antonio Vivaldi din Veneţia (Italia); prof.univ.dr. Joscelyn Godwin - Colgate University Music Department (USA), Micky White - vivaldolog (Anglia); prof.univ.dr. Alexandru Leahu, prof.univ.dr. Grigore Constantinescu, prof.univ.dr. Vasile Iliuţ, prof.univ.dr. Dan Dediu - rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, prof.univ.dr. Viorel Munteanu - rectorul Academiei de muzică din Iaşi, prof.univ.dr. Ştefan Angi - şeful catedrei de estetică al Academiei de muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, Laurenţiu Ulici - critic şi istoric literar, acad.dr. Eugen Simion, Dan Eugen Pineta, Tania Radu - vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, Monica Joiţa - director ad interim al Institutului Cultural Român din Veneţia, Corina Bădeliţă - cercetător la Institutul Cultural Român din Veneţia.

Ioan Mihai Cochinescu

Back To Top