Vorbind despre locuitorii Ţării Soarelui Răsare facem adeseori referire la arta aşezării florilor la japonezi, arta dansului nipon, arta servirii ceaiului şi nu în ultimul rând arta conversaţiei. Cunoscute fiind talentul şi educaţia acestui brav popor, se poate spune fară a greşi că tot ceea ce întreprind japonezii o fac cu multă artă sau înseamnă artă.
Miracolul japonez la Ploieşti
Deşi distanţa geografică (11000 km) dintre ,,mioriticele noastre plaiuri'' şi arhipelagul nipon ne împiedică să cunoaştem la el acasă miracolul (miracolele) japonez(e), cam trei sute de ploieşteni - într-un moment plăcut al vieţii lor - au avut ocazia de a se întîlni cu o fărâmă (dar grea şi consistentă) din estetica japoneză.
Sala Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, plină până la refuz în seara de 20 noiembrie, a fost gazda spectacolului de
dansuri tradiţionale din Okinawa susţinut de formaţia „Izena no Kai”. Cuvântul de bun sosit rostit de directorul Teatrului „Toma Caragiu”, Lucian Sabados, şi răspunsul ambasadorului Japoniei au depăşit repede planul curtoaziei, gazda şi oaspeţii arătându-şi interesul pentru o reciprocitate culturală. De altfel, cu o lună în urmă, teatrul ploieştean efectuase un scurt - dar de succes - turneu în Japonia, cu spectacolul „Trei surori” de A.P. Cehov.
Patru castaniete de bambus
Referitor la formaţia de dansuri „Izena no Kai”: trebuie să spunem că fiinţează din 1988, timp în care a străbătut meridianele lumii, din Statele Unite până în Indonezia şi din Hawaii prin Europa. Componenta de bază a spectacolului o reprezintă dansurile Kyukyu - a căror linie melodică traversează secolul al XVIII-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea -, numele provenind de la acela al dinastiei din respectiva perioadă.
Debutul spectacolului a provocat uimirea întregii săli, spectatorii rămânând cu gurile uşor întredeschise şi respiraţia oprită la apariţia interpretelor dansului Yotsutake (Patru castaniete de bambus). Costumele de o rară spectaculozitate au trezit admiraţia privitorilor.
Pălării „hanagasa” şi costume „bingata”
Purtând pălării imense „hanagasa”, reprezentând o floare roşie cu o parte dintre petale deschise, plutind pe luciul albastru al unui lac, costume „bingata”, viu şi armonios colorate cu nuanţe de galben şi roşu, cu mâneci foarte largi de culoare roşie la interior, un şal mov în prelungirea unuia roşu şi cîte patru castaniete împodobite fiecare cu câte un ciucure din mătase roşie, păşind cu maximă delicateţe în ritmul dansului clasic japonez, interpretele au alcătuit un tablou fermecător care a electrizat întreg auditoriul. ,,Dezmeticindu-se'' după ieşirea din scenă a dansatoarelor, publicul le-a aplaudat cu frenezie momente îndelungate.
„Bavo!”
Dansurile care au urmat s-au situat pe o paletă mare de teme, dar legate de firul comun al exprimării stării de bucurie. Ritmurile mai alerte ale dansurilor care s-au succedat, frumoasa şi directa comunicare dintre ,,scenă'' şi ,,sală'' au creat o atmosferă care a mers de la voia bună la exuberanţă. Invitat să danseze - pe scenă sau în sală - şi să cânte împreună cu dansatoarele în limba japoneza (sic!), publicul nu a ezitat. Iar acel ,,bavo'' (în alfabetul limbii japoneze nu există litera „r”) adresat ploieştenilor din sală de către una dintre foarte plăcutele interprete exprimă mai mult decît o simplă apreciere, este o dovadă clară a felului în care arta poate să apropie oameni trăitori la mii de kilometri unii de alţii.
Sa Yui Yui!
Ovaţiile îndelungate ale caldului şi receptivului public ploieştean au răsplătit minunatul efort depus de artiştii japonezi în realizarea unui captivant, emoţionant şi încântător spectacol.
Cu speranţa întâlnirii şi cu alţi artişti japonezi asemenea celor din formaţia de dansuri Izena no Kai, închei cu strigătura celei mai cunoscute melodii din Okinawa: ,,Sa Yui Yui!''.