Unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani, Ion Stratan (n.1955, la Ploieşti) este deţinător al unor premii importante de poezie. Amintim doar premiul Uniunii Scriitorilor din România - 1994, Premiul Academiei Române - 1995, pentru volumul „Ruleta rusească”, şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti - 2001, pentru volumul „Spălarea apei”. Recent, poetul şi-a editat cel de-al 33 - lea volum, care poartă titlul ”Cartea ruptă”. „Cartea ruptă” caută să facă o legătură între persoană şi sacru, între cer şi pământ, între suflet şi inimă. Dihotomia intelect - sentiment a lui T.S. Eliot poate fi luată în calcul, dar poemele sunt tensionate şi sumbre, ironia este abia sesizabilă, iar umorul lipseşte aproape cu desăvârşire. Este o carte de maturitate, o carte la împlinirea celor 50 de ani. ”<> este dăruită cu inima întreagă celor care iubesc poezia şi pe marii >>visători>>”, mărturiseşte Ion Stratan.
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
Următoarele cărţi urmează să fie antologii, traduceri, interviuri. Una dintre acestea, ”articool - e”, cuprinde articolele pe care Ion Stratan le-a scris, vreme de 30 de ani, pe teme literare şi sociale.
Titlul acestui interviu este sugerat de apelativele lui Ion Stratan (Nino) şi Nichita Stănescu (Nini). Este pentru prima dată când Ion Stratan acceptă să acorde un interviu în care să vorbească despre legătura sa de suflet cu Nichita Stănescu.
”Fermecător în paradox şi în lacrimă”
Rep.: Cum se găseşte poetul în primăvară?
Ion Stratan; Dragă prietene, în virtutea amintirii noastre, de peste 30 de ani, a lecturilor comune şi a sensibilităţii prahovene, între ale cărei limite ne-am regăsit, întotdeauna, amândoi, ştiu că de la început de martie, de atâta vreme, mi se face (şi ni se face) dor de Nichita Stănescu.
Rep.: Tocmai în virtutea amintirii şi prieteniei noastre, te-aş ruga să-mi faci un favor. Nu mi-ai vorbit niciodată despre legătura ta de suflet cu Nichita. Despre întâlnirile voastre. Mă gândesc la faptul că, dacă te-ai hotărî să vorbeşti, am putea afla lucruri noi despre spiritul nichitian.
I.S.: N-am evocat prea des clipele întâlnirii şi alăturării de gândirea vie a lui Nichita, de spiritul lui liric cuceritor, de farmecul, dăruirea şi risipa existenţială a poetului născut aici. Când l-am cunoscut, la sfârşitul anilor '80, era într-o perioadă de singurătate şi izolare, părăsit, pentru zări mai bune, de comilitonii Constantin Chiriţă sau Gheorghe Tomozei. Mie nu-mi place că se absolutizează relaţia unuia sau altuia cu Nichita. De exemplu: de la pictorul Bandac, până la Aurelian Titu Dumitrescu, fiecare crede că deţine monopolul (”adevărului”) despre Nichita. Nu m-am prevalat niciodată în public de recomandarea lui - ”Ion Stratan, spirit deschis, cu alonjă intelectuală, fermecător în paradox şi în lacrimă, speranţă dintâi a poeziei noastre”. Problema este în ce măsură un prieten a fost, să zic aşa, o lumină pentru Nichita Stănescu, aflat, la 50 de ani, în pragul cuceririi Cununii de Aur de la Struga, dar deprimat şi dezamăgit existenţial, pregătind trilogia tragică ”Opere imperfecte”, ”Noduri şi semne” şi ”Epica Magna”. Ideea evocării lui Nichita Stănescu merge pe un dublu drum: mai întâi, reinventarierea persoanei vii, şarmante şi paradoxale din mijlocul atelierului său poetic; mai apoi, analizarea, revizitarea - cum se spune azi, în limbaj postmodern - şi, într-un anume sens, reinventarea operei sale poetice, care apare multora drept aparţinând unui Eminescu al secolului XX.
Marfa Petrovna la Terasa ”Nichita”
Rep.: În ce împrejurare l-ai cunoscut pe poet?
I.S.: L-am întâlnit personal prin intermediul prietenului meu Traian T. Coşovei şi al iubitei lui Nichita, care urma să-i devină soţie, Dora. Nichita glumea: ”Veniţi, prieteni, s-a redeschis terasa !”. Era îmbrăcat în cămaşă militară, în care e fotografiat şi pe ”Epica Magna”, cu pantaloni de doc crem şi uriaşi pantofi ”Adidas” în picioare. Traian (T. Coşovei - n.r.) m-a prezentat ca un poet în preajma debutului (dacă aş fi ştiut cât va mai dura, nici n-aş mai fi pomenit de aceasta), ploieştean şi cârcotaş când ţi-e lumea mai dragă. Nichita s-a învârtit în jurul mesei, ne-a servit cu cafea şi ne-a întrebat dacă avem - cum zicea el - Marfa Petrovna, adică poezii noi, să i le prezentăm. Am citit pagini din volumul care urma să apară în 1981, ”Ieşirea din apă”. Nichita avea un triplu plan (cel puţin ”triplu”): să tipărească ”Epica Magna”, să obţină, în perspectivă, premiul de la Struga şi să-şi completeze colecţia de monede romane prin schimburi extenuante şi vizionare, pe care numai imaginaţia lui feerică le punea într-o ordine care e de fapt a visului.
”Emil Bobu a fost propus spre râşnire”
Rep.: Cum decurgeau întâlnirile voastre?
I.S.: Pentru a elimina orice neînţelegere, trebuie să spun că nu am băut niciodată cu Nichita până la epuizare, n-am petrecut nici o noapte în casa acestuia şi nu am atacat nici un subiect frivol, discuţiile concentrându-se asupra poeziei şi literaturii. Aş fi vrut ca prietenii ce se revendică in absentia, de la Constantin Crişan la academicianul Eugen Simion, să-i fi adus atât suport moral cât i-a adus mai modestul student din Ploieşti, prin dialoguri, scrisori şi glume nonconformiste care înseninau atmosfera. La lansarea volumului „Ieşirea din apă”, Nichita mi-a făcut cinste cu o omletă, spunând în glumă: ”O modestă trataţie pentru volumul tău. Păcat că n-au cafea aici, la restaurant. Nici la Partid nu mai au”. La care m-am trezit spunând: ”Am auzit că şi tovarăşul Emil Bobu a fost propus spre râşnire”. La Cenaclul de Luni, care era extrem de critic, unde, precum ştii bine, am fost de atâtea ori împreună, am îndrăznit să-l numesc pe Nichita un adevărat maestru al acelor vremi, chiar cu riscul de a-mi tăia craca de sub picioare - cum se spune - în faţa domnului profesor Nicolae Manolescu, care avea un diferend personal cu Nichita şi care-i desfiinţase volumul ”Epica Magna”. La aniversarea a 50 de ani, i-am luat un interviu lui Nichita Stănescu, interviu pe care l-am publicat în ”Flamura Prahovei”, în timp ce marii lui prieteni şi admiratori de azi, de la M.N. Rusu la Mircea Dinescu şi mai nou inventatul Gociman, băteau câmpii pe la colţuri că Nichita le-a recomandat poeţilor să se ducă la strung.
Cartofi prăjiţi cu nimic
Rep.: Că tot vorbim despre Festivalul „Nichita Stănescu”, te-aş ruga să-mi spui cum te-ai implicat la festivalurile precedente.
I.S.: Personal, am fost angajat, ca muncitor necalificat, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga”, pentru că nu am fost şi nu am vrut să devin membru de partid. Şi, ca anecdotică la întrebarea dacă vreau să intru în partid, i-am răspuns: „În care partid?”, iar la Festivalul „Nichita Stănescu”, din primăvara lui '89, nu mi s-a permis să iau cuvântul. Toate intervenţiile mele de până atunci fuseseră pe teme retorice, ideatice şi religioase. Comunicarea la care ţin cel mai mult este cea din 1998, asupra relaţiei misticii germane şi a lui Meister Eckhart cu universul stănescian, pentru care am fost felicitat de minunatul poet Petre Stoica, prietenul adevărat al lui Nichita şi al poeziei libere, neangajate. Aşadar, n-am avut nici un avantaj ca participant constant la Festival.
Rep.: Îmi mai amintesc, printre altele, de faptul că ai primit o invitaţie la un festival de poezie în Belgia, unde urma sa susţii şi o prelegere despre poezia lui Nichita, dar n-ai primit viza...
I.S.: Lucram opt ore pe zi la Biblioteca Judeţeană, nu am mai putut publica (deşi scrisesem trei cărţi bine primite de critică) din 1983 până în 1990. Din păcate, n-am putut nici călători la acea vreme, deşi invitaţiile la festivalurile internaţionale de poezie se succedau an de an. Mi-aduc aminte că la bibliotecă luam, în loc de sanviş, cartofi prăjiţi, pentru că nu se mai găsea nimic. Un episod care mi-a fost drag, din toţi aceşti ani, a fost organizarea (împreună cu minunatul grafician şi regizor Mihai Vasile) punctului muzeal „Nichita Stănescu”, în casa de târgoveţi ”Hagi Prodan”. Volumele cu dedicaţie de la Nichita le-am dăruit Bibliotecii.
Os din os stănescian
Rep.: ”Marelui Ion Stratan, os din os stănescian”...
I.S.: Mă bucur că n-ai uitat. Într-adevăr, printre cărţile cu dedicaţie de la Nichita se numără şi ”Noduri şi semne”, pe care Nichita scrisese: ”Marelui Ion Stratan, os din os stănescian/ Ceste noduri şi semne/ De noi doi destul de demne/ Şi văzute stratenite şi nichite”. Urmează semnătura. Pe ”Respirările” din '82 mi-a scris, parafrazând o glumă celebră în epocă: ”Lui Ion Stratan, această respiraţie gură la gură, din partea înecatului cu patine”. Urmează semnătura. La Bibliotecă, am reuşit să fac o bibliografie aproximativă ”Nichita Stănescu”, pe care, în 2002, distinsul domn Chirulescu a dus-o la perfecţiune. Dintre întâlnirile în casa poetului reţin imobilitatea dintr-un colţ a poetului Gheorghe Tomozei, care aprindea, în tăcere, chibrit după chibrit, pe care le privea, după aceea, într-un fel de fascinaţie pirică. Se simţea sprijinul genialului pictor Sorin Dumitrescu, era prezent adesea actorul Florin Zamfirescu şi nenumăraţi poeţi tineri, de la Florin Iaru la Ioan Flora. O prezenţă minunată era cea a graficianului Mircia Dumitrescu.
Dora şi ”sfinţii”
Rep.: Ne mai spui o glumă sau o anecdotă cu Nichita?
I.S.: Sigur că cititorul mai aşteaptă o anecdotă şi am s-o înfăţişez ca atare. Prima este vorba de spirit a lui Nichita, când au trecut deasupra Bucureştiului două elicoptere. În tăcerea consternată a tuturor, Nichita a spus, după câteva momente: ”S-or fi certat”. Iar ca glumă de bon ton, pe când Nichita redusese drastic raţia de ”sirop” cu aromă de struguri, aveam în dulapul de sub televizor o sticlă de bună calitate. Stăteam ca sfinţii pe marginea patului şi, din când în când, Dora intra să vadă dacă se respectă embargoul. Ne-a văzut privind telejurnalul cu multă atenţie, ceea ce i s-a părut, de la început, suspect. Intrând, a doua oară, şi găsindu-ne ascultând muzică populară, era clar că ceva nu era în ordine. Iar când, în sfârşit, ne-a surprins urmărind nemişcaţi desenele animate, ”s-a prins”, evident, şi s-a dus ţintă la dulăpior, de unde ne-a confiscat sticla.
NICHITA OM DE PRAHOVA sau activişti toată viaţa, poeţi toată moartea
Rep.: Cunoşti vreun proiect de-al lui Nichita?
I.S.: Nichita mai scria, spre deliciul prietenilor, o glumă dramatică, - după modelul Goethe sau Eminescu -, ale cărei titlu şi conţinut nu pot să-l dezvălui, chiar dacă nu avem... CNA. Deocamdată. deşi obţinuse Marele Premiu la Struga, pe care organizatorii plănuiseră să i-l dea lui Marin Sorescu, comuniştii nu s-au lăsat de şicanări. Pentru Nichita, viza de ieşire pentru Iugoslavia era prin Banat, iar pentru Dora, prin Bulgaria. Festivalurile au stat sub bunăvoinţa şi aportul critic a două personalităţi: artistul plastic Sorin Dumitrescu şi criticul Eugen Simion. Cu timpul, la Festival au fost prezente nume strălucite ale intelectualităţii româneşti, de la Lucian Raicu la Gabriel Liiceanu. Interpreţi de marcă, precum Leopoldina Bălănuţă şi Johnny Răducanu, au întregit atmosfera artistică a desfăşurării. Regizorul şi artistul plastic Mihai Vasile a prezentat un film - parabolă despre metafora soldatului, interpretat de Cătălin Rădulescu.
Rep.: Ai ceva fotografii împreună cu Nichita? Dacă da, te-aş ruga să ni le împrumuţi. Am dori să ilustrăm textul şi să le... salvăm...
I.S.: Drag prieten, imaginile, amintirile, fotografiile împreună cu Nichita s-au răspândit, s-au risipit, de la Australia primei sale soţii până la - să-i zicem - Câmpina bucuriei noastre de a fi prahoveni. Sper să fi fost „salvate”... Pe interviul dat la 50 de ani, Nichita a semnat cu anul de naştere, 1933, urmat de 4,5,6 şi ”sigla” NICHITA OM DE PRAHOVA. Important este să păstrăm spiritul unei anume rostiri, unei anume deschideri tipic munteneşti şi ploieştene, pentru că - vorba lui Nichita - ”activiştii vor fi activişti toată viaţa, iar noi vom fi poeţi toată moartea”:
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
Ion Stratan despre starea poeziei
”În calitate de autor a aproape 30 de volume, tipărite cu sufletul şi cu mintea, îndemn pe iubitorii scrisului şi lecturii spre o atentă şi precisă comunicare, cu toate libertăţile de rigoare, îmbinând exactitatea cu infinitele grade de expresie ale graiului nostru cel de toate zilele”.
”Starea poeziei şi literaturii este legată de starea societăţii şi relaţiilor interumane. Dacă vorbim mai plastic şi mai nuanţat, sentimentele, intenţiile şi deciziile noastre vor fi mai autentice. Interesul pentru literatură şi artă este înnăscut vorbitorului cumpenei de milenii şi căutarea prin cuvânt sau prin culoare ori sunet muzical face parte din aceeaşi expediţie umană cu căutările oamenilor de ştiinţă, ale filosofilor şi, în parte, ale oamenilor politici. Desconsiderarea artei vorbirii plastice şi a simbolurilor culturale ne aruncă în grobianism şi trivialitate”.