Precizam în prima parte a acestui material că rândurile care urmează au fost scrise sub îndemnul – dacă pot spune aşa – unor cititori, unii dintre aceştia publicişti, profesori şi scriitori români din ţară şi din diferite colţuri ale lumii. Ceea ce veţi citi reprezintă răspunsurile mele la interpelările lor după apariţia în paginile „Actualităţii prahovene” a eseurilor semnate de mine „Fraude financiare, inocente...” şi „Frica de libertate (1989-2009)”.
Marxism şi „marxisme”
Unul dintre cititori afirmă că există unele deosebiri între marxismul aplicat în diverse ţări din fostul lagăr socialist, dar acestea par a ţine mei degrabă de istoria mai veche şi mai nouă şi mai ales de tipul de comunism aplicat, precum şi de durata acestuia („de exemplu, în fostele republici iugoslave, indiferent că sunt ortodoxe, catolice sau musulmane, pământul este integral lucrat, pe când în România, nu; după mine, această situaţie, cu relevanţă majoră din punct de vedere economic şi social-politic, se explică mai bine prin consecinţele colectivizării, nu prin credinţă; dar, fără colectivizare, ceea ce a fost în Jugoslavia a fost cu adevărat comunism?”).
Răspunsul meu este că istoria joacă un rol important. La împărţirea sferelor de influenţă, Stalin a obţinut de la occidentali 90% de influenţă în România, dar numai 50% în Iugoslavia, unde jumătate de populaţie nu era ortodoxă. Aşa că aici s-a dus o luptă continuă între ortodoxie şi Occident, până când, fără sprijinul Moscovei, catolicii şi musulmanii s-au eliberat de puternica influenţă ortodoxă prin lupte grele. Războiul a fost de fapt religios, nu etnic. Aproape toţim cei proveniţi din fost Iugoslavie sunt slavi, dar de credinţe diferite.
Trei tipuri de ortodoxie: speculativă, mesianică, pragmatică
„În ceea ce îi priveste pe români, toată experienţa şi toate lecturile mele arată că, în mod preponderent, ei nu sunt atât de credincioşi încât comportamentele şi diversele aspecte ale vieţii lor sociale să fie determinate în mod hotărâtor de valorile religioase. Ei sunt mai degrabă superstiţioşi, dar aceasta este altceva. Aici este vorba despre interiorizarea valorilor şi a normelor etice derivate din credinţă, ceea ce presupune un anumit grad de evoluţie spirituală individuală şi colectivă”, apreciază cititorul nostru.
Răspuns: Ortodoxia greacă este speculativă, cea slavă mesianică (vezi panortodoxia şi panslavismul), iar a noastră este „pragmatică”, permanent în luptă pe toate fronturile. Greco-slavii n-au încredere în români pentru că sunt latini, occidentalii n-au nici ei încredere în români pentru că sunt ortodocşi şi... duplicitari. În Sfântul Imperiu Roman românii erau numai toleraţi. La sud de Dunăre erau mai puţin numeroşi, iar la nord au fost ţinuţi în mizerie, fără oraşe sau dreptul de a se ruga sau scrie în limba lor de origine latină, că le „tăia” popa greco-slav „limba”. Şi azi se văd urmele acestei nedreptăţi strigătoare la cer. Totuşi a fost suficient ca ortodocşii din Transilvania să se unească cu Roma şi au şi apărut Corifeii Şcolii Ardelene, mişcarea de emancipare naţională, Romania Mare.
Mănăstiri şi catedrale
Cititorul mai precizează că este cât se poate de conştient de importanţa convingerilor religioase şi a implicaţiilor lor morale pentru viaţa individului şi a colectivităţilor umane, însă nu crede că, după jumătate de secol de educaţie ateistă şi într-o lume secularizată, acestea sunt, la români cel puţin, principalul factor comportamental.
Aş spune că după jumătate de secol de minciună şi sclavie, nu-i de mirare că societatea românească este în derivă. Ateismul şi relativismul fac ravagii şi în Occident. Faptul că în Constituţia Europei creştinismul e trecut cu vederea, e un scandal. Să ne reamintim că la anul 1000, populaţia globului - 200 de milioane - trăia la cheremul tiranilor tribali, cu superstiţii, boli, foamete. Progesul generat de Europa face ca azi 6 (şase) miliarde de suflete să trăiască în condiţii incomparabile. Creştinii au depăşit superstiţiile, credinţa oarbă în caracterul ciclic al timpului şi au introdus noţiunea lineară de progres. Imitaţia Creatorului, Imago Dei, face ca omul, devenind el însuşi creator, să stăpânească natura, nu invers, ca la păgâni. Mănăstirile au salvat cultura latină de barbari, au propagat valorile muncii, au devenit şi intreprinderi cu evidenţa costurilor şi a profitului, care era reinvestit. Catedralele sunt modelul vizibil al investiţiilor mai multor generaţii. Călugării descopereau tehnologii productive. În Evul Mediu o treime din Europa era condusă direct de Biserică, în limba latină. Cadrul juridic al UE este dreptul roman, acquis-ul comunitar, forma laică a codului canonic romano-catolic.
Anvergura „fricii”
Un alt cititor se referă la „aranjamentele făcute la nivelul conducătorilor celor două mari biserici creştine şi consecinţele lor politice”, considerând că aici suntem în domeniul speculaţiei pure, ca şi atunci când vorbim despre alte „oculte”. „Inter alia şi pentru că îi cunosc personal pe unii înalţi ierarhi români şi nu cred că au avengura necesară pentru un asemenea proiect - admiţând că acesta ar fi posibil.
Consider că ierarhii români au anvengura necesară, dar au memorie lungă şi ştiu ce i-ar aştepta dacă revin hoardele pravoslavnice de la răsărit şi nu i-ar regăsi smeriţi Moscovei. Milioane de români au votat cu picioarele, muncesc în Europa catolică, nu cea ortodoxă, direcţia emancipării neamului e cât se poate de clară. Dar persistă încă frica.
O generaţie fără frică de ruşi
În fine, un cititor fidel îmi solicită câteva cuvinte despre alegerile prezidenţiale recente, la care diaspora românească s-a angajat ca niciodată.
Aş spune că, în Rusia, PCUS s-a destrămat, KGB-ul s-a afirmat. La Bucureşti invers, PCR, FSN, PDSR, PSD la putere, Securitatea s-a destrămat, chiar dacă unii dfintre securişti s-au angajat, imediat după ’89, în proiecte economice.
2009. Partidul ortodoxo-comunist a pierdut pentru că urmaşii lui Iliescu, Geoană, Vaghelie nu mai au sprijinul unora dintre marile puteri şi pe cel al fostei Securităţi, care-l promovau pe Iliescu. Fără maleficul Partid societatea are acum un respiro suficient ca să se afirme o generaţie fără frică de ruşi, născută în libertate. Va reuşi ea să integreze ortodoxia moldo-valahă în Occident?