Piotr Ilici Ceaikovski, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai lumii, s-a născut pe 7 mai 1840. În 1850, se înscrie la şcoală în Sankt Petersburg unde avea să absolve şi liceul. Iniţial, acceptă o slujbă la Departamentul de Justiţie din Sankt Petersburg. În septembrie 1862 va fi admis la Conservatorul din localitate, unde şi-a dezvoltat, uimitor de repede, calităţile de compozitor. După ce îşi termină studiile, în 1866, începe să predea la Conservatorul din Moscova, sub îndrumarea lui Nikolai Rubinstein. Originalitatea şi inventivitatea sunt evidente încă din primele sale compoziţii.
În prima sa perioadă de creaţie Ceaikovski a trăit în Moscova şi a compus, printre altele: două simfonii, trei cvartete pe instrumente cu coardă, poeme ca „Romeo şi Julieta”, „Furtuna” (1873) „Francesca di Rimini” (1876), muzică pentru pian, cântece şi opere, muzica pentru baletul „Lacul lebedelor”(1875-1876).
Este perioada în care în viaţa sa apar două femei: sponsorul său, Nadejda von Meck, şi soţia sa, Antonia Miliukova. Din cauza certurilor cu soţia are o cădere nervoasă şi încearcă să se sinucidă.
În 1878, cu ajutorul financiar al Nadejdei, pleacă din învăţământ pentru a-şi dedica mai mult timp compoziţiei. Va compune în perioada următoare Uvertura şi Serenada (1880) pentru instrumente cu coardă, simfonia „Manfred” (1885), numeroase suite pentru orchestră, opera „Fecioara din Orleans” (1878-1879), povestea Ioanei D’Arc fascinându-l încă din copilărie, şi „Mazeppa”, după poemul lui Byron (1881-1883).
În 1881 este premiat de ţarul Alexandru al II-ea. În 1888, succesorul acestuia, Alexandru al III-lea, pentru care scrisese Marşul Încoronării, îi oferă o generoasă pensie pe viaţă. Fără a mai avea grija predatului, Ceaikovski călătoreşte mult. Face o serie de turnee europene dintre care uul foarte important, în America, în anul 1891, la New York.
Ceaikovski îşi compune ultimele lucrări în străinătate: suite orchestrale, Simfonia a Cincea (1888), partitura pentru balet „Frumoasa Adormită”, opera „Dama de Pică” (1890), partitura pentru balet „Spărgătorul de nuci” (1891)
Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor "Patetica" op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relaţia homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naţionale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.
Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale şi tradiţia rusă, reprezentată în epocă şi de Modest Petrovici Musorgski şi de Grupul celor Cinci.