Iubitorii de jazz ştiu foarte bine că primul festival naţional de jazz din România a fost organizat la Ploieşti. Iniţiatorii au fost Alexandru Comănescu şi Paul Mancaş, cei doi „Puiu” - ajunşi acum la vârste venerabile - ale căror merite au fost subliniate în cadrul festivităţii de deschidere a celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Jazz de la Ploieşti, desfăşurat în weekend-ul săptămânii trecute în sala de spectacole a Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti. Faptul se întâmpla în 1969 (4-6 aprilie; anul trecut s-au împlinit 40 de ani de la eveniment). După cea de-a III-a ediţie (1971), festivalul ploieştean a fost interzis de către administraţia comunistă de atunci. Dar faptul n-a însemnat sfârşitul jazz-ului festivalier în România, ştafeta fiind preluată de Sibiu. Ploieştiul a revenit puternic însă, în 2006, când, la iniţiativa Asociaţiei Culturale „Jazz Forum 03” (director: Lucian Sabados) şi sub coordonarea Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu, ca parte a reţelei Romanian Jazz Network, a avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Ploieşti. Un sprijin important în susţinerea Festivalului îi revine şi Consiliului Municipal Ploieşti.
Această ediţie a fost poate cea mai reuşită de până acum, atât din punct de vedere artistic, cât şi organizatoric. Au fost trei zile de beatitudine, actul artistic situându-se la cel mai înalt nivel. „A fost o explozie de bucurie, reverie, lirism, culoare, exotism şi patimă”, după cum aprecia directorul Festivalului.
Pe parcursul celor trei zile (14-16 mai 2010) am asistat la şapte recitaluri – într-adevăr - extraordinare susţinute de grupurile Bela „Szakcsi” Lakatos – Gipsy Groove (Ungaria) Beata Przybytek Quintet (Polonia), în prima zi, Manfred Weinberger/ Johann William „Billy” Bontas Quartet (Germania), Jazz Bigband Graz „Electric Poetry” (Austria), în cea de-a doua zi, Yuri Honing Acustic Quartet (Olanda), Benni Chawes Quintet (Danemarca) şi Sam Newsome & Lucian Ban Quintet: „The RO-USA Jazz Suite” (SUA), în ultima zi.
Muzica popoarelor
Grupul maghiar condus de pianistul Bela „Szakcsi” Lakatos (n. 1943, căruia Chick Corea i-a apreciat, în repetate rânduri, măiestria de compozitor şi interpret) a propus o „muzică a popoarelor”. Pentru Lakatos, muzica popoarelor „nu înseamnă ca un muzician cubanez sau ţigan să interpreteze melodii tradiţionale ale propriului său popor, ci ca diverse culturi şi stiluri muzicale diferite să se contopoească în una singură”. În cadrul concertului, am asistat la o fuziune a elementelor maghiare şi ţigăneşti cu elemente de muzică orientală, trecând din când în când chiar înspre blues. Orizontul stilistic al grupului include şi influenţe incontestabile ale muzicii contemporane a secolului al XXI-lea.
Tulburătoarea Beata
Poloneza Beata Przybytek, lidera quintet-ului care-i poartă numele, a uimit prin anvergura vocii ei. O voce joasă şi puternică, uşor răguşită, cu tonalităţi grave dar elegante, acoperind preponderent registrul inferior. Asistenţa a apreciat modul în care interpreta îşi foloseşte gama largă de posibilităţi vocale „într-o varietate de modalităţi, fiecare dintre ele foarte bine gândită”. Stilul şi tonalitatea vocii ei, care contrastează oarecum cu silueta ei sugerând fragilitatea, precum şi prezenţa scenică de o eleganţă desăvârşită o fac să se distingă prin strălucire de multe dintre interpretele de gen.
Beata interpretează la fel de bine piese rapide şi dinamice, precum şi balade sentimentale şi senzuale. Efectul final este jazzul, ridicat la cea mai înaltă valoare a sa.
„La Medeleni” cu Billy Bontas
Manfred Weinberger/ Johann William „Billy” Bontas Quartet au propus pentru Festivalul de Jazz de la Ploieşti o varietate de sonorităţi ce se completează una pe alta în mod ideal, prin variate combinaţii.
Billy Bontas (plecat din România în 1990) aduce o serie de influenţe autentice, foarte energice muzicii sale, „muzică sub forma unui melanj între folclorul est-european şi sonorităţile jazz-ului tradiţional”. Majoritatea pieselor interpretate de grup la Ploieşti poartă semnătura sa. Artistul a surprins publicul prin prelucrarea unor motive folclorice în special din zona Sibiului (dintre care publicul a apreciat în mod special „Învârtita”), a unor motive poetice româneşti („Luceafărul”), invitându-ne şi la o „Călătorie de vară” inspirată de romanul „La Medeleni”, de Ionel Teodoreanu.
Poveşti muzicale
Proiectul Jazz Bigband Graz, „poezia electrică & lo-fi cookies” - compus şi produs de către ambii lideri ai formaţiei, saxofonistul Heinrich von Kalnein şi trompetistul Horst-Michael Schaffer -, combină accentele electronice moderne ale muzicii de club actuale, cu forţa şi complexitatea muzicii interpretate de cele 17 instrumente ale trupei.
Prestaţia big band-ului austriac l-a uimit până şi pe directorul Festivalului de la Sibiu, Johannes Schmidt. „Este un proiect unic în lume... Aceşti oameni cântă la instrumente despre care nici nu ştiam că există, dar există. Este un spectacol extraordinar, în care poezia, imaginile prezentate pe un ecran imens şi muzica se îmbină perfect”, apreciază Johannes Schmidt.
Solo-uri de mare virtuozitate şi energie sunt încadrate de melodii pline de forţă şi contrapuncte, care trimit publicul în călătorii muzicale spre Muzica Minimalistă, Jean Michel-Jarre precum şi spre Argentina şi Africa. Invitatul special al trupei este interpreta de theremin Barbara Buchholz, al cărei instrument electronic produce sunete foarte speciale. Horst-Michael Schaffer, unul dintre lideri, surprinde prin calităţile sale vocale extrem de convingătoare. Publicul a mai fost încântat şi de calitatea versurilor pieselor big band-ului austriac. Versurile uneia dintre piesele de rezistenţă ale ale grupului, „The Magic of Silence”, sunt semnate de... Simon & Garfunkel.
„Dispoziţia spre profunditate”
Primele două grupuri care au evoluat în ultima zi a Festivalului, Yuri Honing Acoustic Quartet şi Benni Chawes Quintet au propus un jazz liric, poetic, sentimental, intim.
Aflăm din scurta prezentare a biografiei sale artistice că Yuri Honing - probabil cel mai important saxofonist al Olandei - a cântat şi a înregistrat cu figuri notabile, precum Pat Metheny, Charlie Haden sau Paul Bley. În 2001, Honing a primit Edison Jazz Award (echivalentul olandez al premiilor Grammy) pentru piesa sa „Seven”, interpretată alături de Paul Bley, Gary Peackock şi Paul Motion.
„Cu melodiile sale greu de uitat şi cu tonalităţile sale moderne, Chawes şi trupa sa deschid drumul către o extraordinară experienţă live, invitând publicul să simtă vibraţia”, se arată în programul de prezentare. Posesor al unei voci calde şi profunde, Chawes şi-a dezvoltat un talent unic, acela de a imita cu vocea diverse instrumente muzicale, cu o virtuozitate fără precedent, care a cuceritt asistenţa.
Ceea ce a încântat la cele două grupuri a fost tocmai „dispoziţia spre profunditate”, care devine o marcă stilistică.
„Tezaur folcloric” româno-american
Extrem de seducător proiectul propus de saxofonistul american Sam Newsome şi de pianistul român Lucian Ban. Rod al colaborării a două culturi foarte diferite, proiectul combină muzica populară românească şi jazzul american. Sam Newsome mărturisea că a fost fascinat de frumuseţea şi simplitatea acestor teme româneşti. Această fascinaţie l-a determinat să înceapă să lucreze cu Lucian Ban la o suită de melodii noi inspirate de folclorul românesc.
Sam Newsomwe, considerat unul dintre cei mai buni trei interpreţi de saxofon soprano din lume, a fost inclus şi votat în mod constant în reviste de specialitate, precum Downbeat Magazine, Jazz Times şi alte publicaţii importante.
Lucian Ban (pian, co-lider şi compoziţie), pianist şi compozitor originar din România, trăieşte la New York, unde este considerat a fi „unul dintre cei mai talentaţi pianişti care au venit la New York în ultimul deceniu”.
Marea frumuseţe a muzicii grupului stă tocmai în virtuozitatea de a îmbina, de a confluentiza tendinţe atât de disparate într-o simbioză spectaculoasă a stilurilor, demonstând încă o dată că jazzul este un limbaj universal.