Joi, 13 mai 2010, dirijorul invitat al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploieşti a fost BRIAN BARKER (Canada). Programul iniţial al spectacolului anunţa interpretarea, în deschidere, a Rapsodiei Române nr. 2 în Re major apus 11 de George Enescu. Probabil datorită dimensiunilor mari ale celorlalte două lucrări – Concertul nr. 5 în mi bemol major „Imperialul” pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi Simfonia a II-a în Re major opus 73 de Johannes Brahms – s-a renunţat la Rapsodie pentru a nu se depăşi timpul optim al unui astfel de spectacol.
Clasicism şi dinamism la Ioana-Maria Lupaşcu
„Imperialul” a fost interpretat cu aplombul cu care a obişnuit publicul ploieştean de IOANA-MARIA LUPAŞCU. În plus, în unele momente ale lucrării, pianista – pentru a înfăţişa faţetele romantice ale clasicului Beethoven – şi-a permis libertăţi de ordin dinamic şi agogic ce ies din tiparul interpretărilor tradiţionale ale acestui opus.
În partea a doua a spectacolului, dirijorul BRIAN BAKER a reuşit să scoată în evidenţă caracterul senin – nelipsit, totuşi, de unele conflicte dramatice – al Simfoniei a II-a de Brahms.
Interpreţii noştri cei de toate zilele
În cadrul Concertului de concerte de joi, 20 mai 2010, vor evolua câţiva interpreţi din Filarmonica. Va putea fi ascultat Concertul pentru clarinet şi orchestră (primă audiţie) de Artie Shaw (solist: Zefir Brezeanu), Simfonia de cameră pentru flaut, oboi, clarinet fagot şi orchestră de coarde (primă audiţie) de Lorin Madrin (solişti: ALINA-PAPARĂ-BORZA – flaut, DĂNUŢ BÎNDILĂ – oboi, RADU DANIEL – clarinet şi CRISTIAN BUCIUMAŞ – fagot) şi Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră opus 64 de Felix Mendelssohn-Bartholdy (solist: SPIRIDON STOICA).
Cel care şi-a asumat dificila sarcină de a prezenta şi acompania lucrări în primă audiţie este dirijorul RADU POSTĂVARU.