Categorie: APH Cultural

Televiziunea Comunitară din Melbourne a dedicat recent o oră în memoria celui care a fost cel mai pe pământean dintre artişti, Marele Actor ŞTEFAN CIUBOTĂRAŞU.



Clipele de odinioară

 

Telespectatorii români din Australia – dintre care unii l-au cunoscut pe artist - au trecut în revistă viaţa şi activitatea artistului, rolurile sale, au retrăit clipele de odinioară. Unii au plâns de bucurie, alţii de tristeţe. Sigur, noi dorim să ne  aducem aminte întotdeauna de clipele frumoase, însă nu putem admira îndeajuns contribuţia marelui nostru actor Ştefan Ciubotăraşu la istoria teatrului românesc şi a filmului românesc, a celui care s-a dovedit a fi întruchiparea iubirii şi a înţelepciunii.

 

Dacă mass-media din ţară (românească) a trecut nepăsătoare peste eveniment, asta înseamnă (au spus unii) că multora le este ruşine că sunt români sau poate că îl găsesc pe Ştefan Ciubotăraşu irelevant.

 

Marele artist a jucat în aproape 40 de filme şi a interpretat peste două sute de personaje pe diverse scene din ţară.  Ştefan Ciubotăraşu a văzut lumina zilei acum un secol în comuna Lipovăţ din judeţul Vaslui. A urmat cursurile primare şi liceale la Vaslui, apoi cursurile Academiei  de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi, la clasa profesorului şi poetului Mihai Codreanu (promoţia 1933). A fost angajat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a lucrat până în anul 1945, după care a evoluat pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” (iniţial Teatrul Municipal) din Bucureşti.

 

De la „Valurile Dunării” la „Columna”

 

Primul rol în cinema l-a interpretat în 1954, în filmul Valurile Dunării, în regia lui Liviu Ciulei. A jucat în numeroase filme, dintre care amintim: „Neamul Şoimăreştilor”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Dimineţile unui băiat cuminte”, „Subteranul”, „Lupeni 29”, „Porto Franco”, „Amintiri din copilărie”, „Golgota”, „Merii sălbatici”, „Columna”.

 

Ştefan Ciubotăraşu a părăsit lumea aceasta în ziua de 27 august 1970, la Piteşti, în timpul turnării filmului ”Aşteptarea”.

 

Emisiunea realizată de televiziunea din Melbourne s-a centrat  predominant pe aspecte inedite ale bioagrafiei copilului Ştefan Ciubotăraşu.

 

Iată câteva fragmente:

 

„Ştefan Ciubotăraşu avea amintiri vii, chiar de la vârsta de 3-4 ani, când îi dădeau “de furcă cu gâştele, cărora nu le plăcea rochiţa mea de stambă, cu buline albastre...”.

 

Cu gâştele s-a descurcat cum s-a descurcat, dar  de câini “îmi era tare frică, fiind nevoită biata mamă să mă afume şi cu păr de lup pentru a mă scăpa de teamă”.

 

Vindecarea

 

Însă vindecarea i-a venit de la un lup, în timp ce mergea la Vaslui, la tatăl său. Pe un omăt sclipitor, prin pădurea de la Rediu îi iese în cale o „dihanie de cîine mare sur”. Neştiind că este lup - chiar îi era drag acest „câine frumos” cum nu mai existau prin sat - s-a gândit să-l ia acasă şi să se făleascã cu el. Din fericire, animalul este văzut de consătenii – mai maturi - cu care plecase la drum. Ei au speriat lupul, care a fugit în pădure mâncând pământul... De atunci nu s-a mai temut nici de câini.

 

Omul cu trişca

 

Îşi amintea cu mare drag de faptul că bunicul după tată ştia ceva carte şi a cânta din trişcă, un fel de piculină. L-a învăţat şi pe nepot să cânte pe când avea vreo 6 anişori şi păştea văcuţa pe câmp, printre bordeiele soldaţilor, satul şi pădurea fiind pline de soldaţi, de cai, de tunuri şi chesoare. Tot în satul natal a învăţat să cânte din frunză, din fluier de bostan, să joace „bătuta” şi „corăgheasca” dupã flãcãii satului.”

Back To Top