Aşa cum anunţam în articolul precedent, dirijorul RADU POSTĂVARU a avut fericita iniţiativă de a propune – pentru concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” de joi, 17 iunie 2010 – un program ce a cuprins exclusiv lucrări aparţinând unor compozitori români.
Trista realitate
La prima vedere, pentru un necunoscător al vieţii muzicale din ţară, calificativul de „iniţiativă fericită” poate părea lipsit de conţinut. Cu toate acestea, realitatea – tristă! – este alta. Din informaţiile pe care le deţin, cu rare excepţii, foarte puţine filarmonici din România abordează opusuri româneşti, însă şi mai puţine – mai corect, nici una! – programe integrale de muzică românească, aşa că nevoia, obligaţia morală firească de a cunoaşte aceste creaţii şi personalitatea autorilor lor nu poate fi – după opinia mea – catalogată decât drept salutară şi demnă de urmat.
„Prin Munţii Apuseni”
Concertul a început cu Tarantella din Suita „Prin Munţii Apuseni” de Marţian Negrea. În ciuda dificultăţilor tehnice pe care le pune în faţa orchestrei această lucrare, ea a sunat vioi, plin de energie, sclipitor ca apele unui izvor de munte.
Requiem pentru... mine
A urmat o piesă în primă audiţie: „Schiţă la un Requiem pentru... mine pentru soprană şi formaţie camerală” de Dan Buciu. Întrebărilor filozofice despre viaţă şi despre moarte pe care – mai curând sau mai târziu – ni le punem fiecare, le-a „dat glas” cu multă eleganţă şi evitând orice nuanţă de macabru soprana BIANCA MANOLEANU. Emoţiile pentru reuşita interpretării au fost cu atât mai mari cu cât compozitorul – prof. univ. dr. Dan Buciu – se afla în sală. La sfârşitul spectacolului acesta a felicitat soliştii şi orchestra nu numai pentru modul în care a fost redat opusul său, dar şi pentru dorinţa de a nu uita muzica şi muzicienii români.
Muzică impresionistă franceză şi folclor românesc
Partea întâi a spectacolului s-a încheiat cu prima mişcare din „Dixtuorul” pentru suflători de George Enescu. Cei zece instrumentişti au reuşit să scoată în evidenţă, cu fineţe, neostentativ, acel amalgam de muzică impresionistă franceză şi folclor românesc caracteristic lucrării enesciene.
Acurateţe şi optimism
Partea a doua a debutat cu Rondo-ul din Concertul pentru orchestră de coarde de Paul Constantinescu. Bine puse la punct tehnic, partidele de instrumente de coarde ale orchestrei ploieştene l-au interpretat cu acurateţe şi un optimism molipsitor.
„Tripticul psaltic...” cu Bianca Manoleanu
Prof. univ. dr. BIANCA MANOLEANU, cu interiorizarea şi ştiinţa emiterii sunetului care o caracterizează, a cântat emoţionant „Tripticul psaltic pentru soprană şi orchestră” de Viorel Munteanu, lucrare pe care am avut ocazia să o ascult şi în alte interpretări, versiuni ce nu m-au impresionat nici tehnic, nici ca forţă de pătrundere şi, apoi, de redare a conţinutului piesei.
Umorul, sarcasmul...
Concertul – pot afirma, evenimentul cultural – s-a încheiat cu Hecatomba pentru orchestră de Dan Dediu. Ca şi în cazul celorlalte lucrări abordate, dirijorul RADU POSTĂVARU a reuşit să înfăţişeze publicului unitatea acestei piese – aparent – eterogene, cosmopolite, atât ca surse de inspiraţie, cât şi ca mod de tratare, subliniind umorul, uneori chiar sarcasmul autorului ei.
Consider că atât dirijorul RADU POSTĂVARU cât şi orchestra simfonică a Filarmonicii merită felicitările şi respectul publicului nu numai pentru iniţiativa de a oferi muzică românească, ci şi pentru realizarea interpretativă şi tehnică a acestui program.
Ploieştenii şi muzica simfonică
Sâmbătă, 26 iunie 2010, pe esplanada Palatului Culturii a avut loc ultimul concert al orchestrei simfonice a Filarmonicii din stagiunea 2009-2010. Este cel de al doilea spectacol în aer liber susţinut de această formaţie (primul fiind cel din cadrul „Zilelor oraşului”) şi cred că poate fi considerat unul dintre evenimentele artistice demne de remarcat deoarece a demonstrat, încă o dată, nevoia şi plăcerea ploieştenilor de a asculta muzică simfonică. Am fost deosebit de plăcut impresionată de faptul că, în ciuda vremii total neprietenoase şi cu mai bine de o oră înainte de începerea concertului, o serie de persoane, de toate vârstele, înarmate cu umbrele şi haine puţin mai groase, aşteptau momentul de destindere. Supriza cea mare a fost că numărul spectatorilor, pe parcursul desfăşurării concertului, nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut.
Stoia, Strauss, Anderson, Bizet...
Repertoriul abordat a fost bine ales, în aşa fel încât să corespundă atât momentului cât şi gustului publicului. Au putut fi audiate lucrări de largă circulaţie din creaţia lui Achim Stoia, Edward Elgar, Georges Bizet, Leroy Anderson şi Johann Strauss. Dirijorul RADU POSTĂVARU a acordat finisării fiecărei piese atenţia cuvenită, în aşa fel încât publicul să-i poată sesiza întreaga semnificaţie.
Virtuozitatea şi sensibilitatea lui Gabriel Croitoru
Solistul concertului a fost violonistul GABRIEL CROITORU care a interpretat cu virtuozitatea şi sensibilitatea care îl caracterizează Balada pentru vioară şi orchestră de Ciprian Porumbescu şi Liebeslied şi Liebesfreud pentru vioară şi orchestră de Fritz Kreisler.
Sper ca iniţiativa de a prezenta publicului programe accesibile, cu lucrări îndrăgite să continue, pentru că publicul are nevoie de acest gen de muzică, are nevoie de frumos, are nevoie – mai ales, acum – de momentele de relaxare pe care arta – în general –, muzica – în special – i le poate oferi.