Identitatea nu poate să existe fără demnitate, iar demnitatea nu are cum să existe fără personalitate. Acest sistem caracteristic oamenilor se poate aplica - fără a greşi defel - şi la nivelul unui popor, unei etnii, oricărui grup social, fie el chiar şi organizat la nivel tribal. Identitatea - demnitatea - personalitatea, la rândul lor, sunt determinate întotdeauna de trecutul istoric şi de cultura unei naţii - aceasta ar putea fi concluzia întânirii cu tema "Dialogul intercultural, factor de stimulare a patrimoniului cultural”, care a avut loc cu ocazia desfăşurării Zilelor Europene ale Patrimoniului - Europa, un patrimoniu comun”.
"Nu demolăm cocioabe - ne demolăm istoria, ne dărâmăm trecutul nostru, ne demolăm propria identitate!
În Ploieşti, centrul acţiunilor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului a fost Muzeul Memorial "Paul Constantinescu”.
Prof. dr. Al. I. Bădulescu a menţionat, în deschiderea manifestării, etapele (istorice, putem spune) legate de vicisitudinile protecţiei, păstrării, conservării şi restaurării patrimoniului cultural prahovean din ultimele patru decenii. Acesta a menţionat momentele dramatice prin care au trecut iubitorii patrimoniului cultural prahovean. "Este greu să apreciem desconsiderarea faţă de patrimoniul nostru istoric, etnic, etnografic sau tehnic. Nu avem cum să nu fim îngrijoraţi când vedem vestigii istorice, monumente de arhitectură care se distrug de pe o zi pe alta, care sunt distruse sub ochii prea îngăduitori ai autorităţilor!” avea să spună A. Bădulescu.
La rândul său, prof. Ion Ştefănescu a menţionat bogăţia deosebită a patrimoniului cultural prahovean şi românesc, în contradicţie cu lipsa de implicare a celor care au datoria de a-l proteja, de a-l conserva, dar şi de a-l aduce la cunoştinţa publicului. "Am avut un film despre Rafinăria "Astra”, un monument unicat în lume - din domeniul etnic - un film realizat de un cetăţean neamţ. Ei bine, cu toate că acel film ne-a fost pus gratuit la dispoziţie, la nivelul judeţului Prahova nu am găsit nici un post TV dispus să ni-l difuzeze!”.
O altă analiză extrem de pertinentă, dură şi bine argumentată a oferit-o arh. Călin Hoinărescu, cel care este recunoscut ca un aprig apărător al patrimoniului architectural din Prahova. "Nu este admisibil să renunţăm aşa de uşor la patrimoniul nostru istoric. Nu vorbim numai despre monumente istorice şi nici despre clădiri. Am avut Calea Oilor, astăzi Gheorghe Doja. Nu am nimic împotriva lui Doja, dar el nu are aceeaşi importanţă pentru ploieşteni şi prahoveni aşa cum a avut această stradă. Mai avem şi alte străzi care au pierdut vechile denumiri - primite deloc întâmplător şi care au o importanţă deosebită pentru trecutul nostru. Tot aşa se întâmplă cu unele dintre clădirile din judeţ. Nu fac referire numai la cele care au o importanţă arhitecturală deosebită, ci şi la cele care sunt adevărate simboluri pentru istoria judeţului.
Aşa a fost casa lui Ilie Lumânăraru - casă în care a locuit şi I.L. Caragiale.
Locuinţe care nu au reprezentat altceva decât vestigiile unei reuşite, unui mod deosebit pentru arhitectura românească. Sunt elemente foarte importante pentru istoria noastră, care atestă existenţa unor soluţii deosebit de importante pentru istorici, modalităţi ingenioase, unice şi edificatoare asupra istoriei arhitecturii noastre prahovene şi româneşti. În Ploieşti se demolează sau sunt lăsate în paragină clădiri care au o importanţă foarte mare pentru noi. Ni se spune că trebuie demolate şi rase de pe faţa pământului pentru că sunt magherniţe, dar se uită de valoarea lor pentru istoria noastră. Vorbim despre protecţie, despre patrimoniu, ne-am bucurat că am semnat Convenţia europeană pentru protecţia acestora, dar nu ne ducem treaba până la capăt - să le protejăm cu adevărat, să le conservăm sau să le restaurăm! Este nevoie de sume ridicole - pentru un judeţ precum Prahova - ca să le restaurăm, dar acestea nu se alocă! Astfel ne pierdem legătura cu istoria, cu trecutul nostru şi aşa se face că ne pierdem identitatea noastră culturală!”, a spus arhitectul Călin Hoinărescu.
Bogăţia patrimoniului nostru cultural este admirată şi preţuită doar după ce dispare. Aşa a fost cu Hanul Roşu, aşa se distruge Micul Trianon şi tot aşa s-a distrus casa Ilie Lumânăraru. Poate că aceste bogăţii sunt prea aproape de noi şi nu mai avem ochi să le vedem. Clar, asta este o boală de care suferim cu toţii. Altfel spus, dacă patrimoniul dispare, se alege praful de el, pe noi ne doare rău de tot. O mare durere-n cot!