Categorie: APH Cultural

Aula Universităţii „Petrol-Gaze” Ploieşti a găzduit vineri, 28 noiembrie, lansarea volumul „Cine suntem?” semnat de artistul Dan Puric. La eveniment a fost prezent şi scriitorul Ovidiu Hurezeanu.

Aici nu se intră cu bocancul!

În prima parte a cărţii este apărată familia - „o intimitate, ca şi poporul, în care nu se intră cu bocancul”, cum o numeşte artistul-, valoare care, alături de altele asemeni ei, constituie fundamentul renaşterii atât în plan individual, strict la nivelul persoanei, cât şi generalizat, la nivelul neamului românesc.

Într-un interviu acordat lui Ştefan Ionescu (publicat pe www.danpuric.ro), actorul mărturiseşte că „Un mare artist trebuie să fie şi un mare mărturisitor. Mărturisirea nu este atunci când stă omul în faţa omului, ci atunci când omul stă în faţa lui Dumnezeu. Omul în faţa lui Dumnezeu e Don Quijote, care este, aş spune, ultimul suspin creştin al Occidentului înainte ca Occidentul să înceapă să se mărturisească pe sine.” Recunoaşterea şi declararea propriilor valori naţionale, devin, în viziunea artistului, necesităţi pentru noul "plămân român”. "Şi aceast dialog este respiraţie din acest plămân”, afirmă Dan Puric.

Potrivit autorului, „Mulţi oameni, deja, nu mai vor să fie persoane, ci sunt funcţii. A reduce persoana unui om la o funcţie este o castrare fără precedent. Ştiţi că în construcţia Turnului Babel, când cădea un om nu era nici o nenorocire, în schimb când cădea o cărămidă ieşea un scandal îngrozitor. Omul de azi devine, prin renunţarea la identitate, tot o cărămidă. El este instrumentalizat şi se transformă într-un Cod Numeric Personal!”

Identitatea: reclădirea

La baza speranţei de reclădire a identităţii naţiei române, Dan Puric aşează o piatră de temelie, pe care o consideră de neatins şi indestructibilă. „Există o Românie profundă, statornică în valori, cu o încăpăţânare superbă, care NU VREA. Ea vrea să rămână într-un rost. Şi cartea mea am făcut-o ca pe o toaletă. Ştiţi cum e, cu „cine suntem?” Este o întrebare care se tot repetă, dar la care ar trebui să răspundem că suntem: Român - România! Cineva l-a întrebat pe Fericitul Augustin despre timp. Şi acesta i-a răspuns: „Dacă nu mă întrebi, ştiu ce timpul, dar dacă mă întrebi, nu ştiu.” Aşa este şi cu identitatea. Dacă mă întrebaţi nu ştiu, dar dacă nu mă întrebaţi, eu o afirm. Identitatea este o taină, una care te trăieşte, n-o trăieşti tu, vorba lui Evdokimov. Referindu-se la noi ca popor, părintele-profesor Stăniloae zicea: „cel mai bine se poate vorbi despre poporul român prin umor.” Autorul opinează că umorul - şi bineînţeles credinţa - a fost acele secrete, tainele, care au ajutat poporul român să traverseze deşertul istoriei şi mai ales a ulimilor peste 50 de ani. Ani grei care au adus teroarea comunistă dar şi prin bezna acestei tranziţii postrevoluţionare. Însă a făcut o distincţie clară între umor şi băşcălie. Nuanţările sale au tentă existenţială şi chiar ontologică. „Umorul nu este o bătaie de joc, nu e acelaşi lucru cu băşcălia. El te trezeşte din imbecilitatea de fiecare zi. Pe când băşcălia este o batjocură la adresa oricui şi se poate dezlănţui asupra orice de pe lumea asta. Nu poţi să faci băşcălie de orice. Nu poţi să fi considerat un om întreg la cap dacă faci băşcălie de biserică, de credinţă sau chiar de mamă sau dragoste! Constantin Noica a spus-o şi într-un mod radical: „Nu putem râde de orice!”.


Ideologiile nu sunt bune, că n-au mamă!


Secolul al XX-lea ne-a demonstrat că dincolo de Dumnezeu nu se poate „pune” altceva, ca de exemplu o ideologie. Pentru că am simiţit asta ca popor, ca oameni, fiecare dintre noi, că ideologia nu are decât tată! Nu se poate compara cu nimic o ideologie cu acel gest matern care ţine pruncul în braţe, la sân. Nu spune mama nici unui prunc să ia doar de la sânul stâng sau numai de la dreptul! Ea, ca mamă, iubeşte! Necondiţionat şi totodată prin jertfă. Aceste demersuri se cuvine a fi transformate într-un proiect naţional. Dar cine să-l susţină? Dan Puric a conchis că există o mare aşteptare, un mare orizont de speranţă. Că spiritul român este de supravieţuitor şi că are de oferit enorm lumii ocidentale. Că poate să propună Ocidentului desacralizat şi decăzut în interese materiale sau mercantile o „altă cale”, o soluţie sau un proiect izvorât din identitatea noastră naţională. Proiect care deocamdată nu este asumat de cei care ne reprezintă, acidental, ca ţară.

„Cine să o facă? Aceia cărora le este ruşine să se afirme, se identifice că sunt români?! Care răspund cu bâlbe, cu voce stinsă şi noninteligibilă că sunt ro mâni? Ei nu au cum să facă aşa ceva! Nu au deoarece ei sunt străini de identitate, de neam şi de ţară. Ei nu au decât interese, rude sau nepoţi şi scopuri materiale pe care şi le pot îndeplini doar prin profitul de pe urma funcţie. Sunt oameni care nu ne reprezintă deloc şi nici nu au habar de identitatea neamului acesta! A concluzionat artistul Dan Puric.

 

Back To Top