• O întâlnire caldă, cu mult umor și o picătură de nostalgie, cu multe zâmbete și dezvăluiri, a avut loc aseară, între scriitorii Mircea Cărtărescu și Ioan-Mihai Cochinescu, pe scena de Filarmonciii „Paul Constantinescu” Ploiești.
• Cu această ocazie, Mircea Cărtărescu a adus în fața publicului numeros, cel mai recent roman al său, „Theodoros”, despre care el însuși spune că este „o carte mângâietoare, o carte consolatoare, o carte care să poată fi citită de oricine”.
Dialogul de luni seara, dintre scriitorii Mircea Cărtărescu și Ioan-Mihai Cochinescu a fost un deliciu intelectual al publicului ploieștean. O întâlnire relaxată, cu „de-ale vieții și literaturii, lejer ca la o cafea și substanțial ca la o masă rotundă”, așa cum înșuși Mircea Cărtărescu o descrie. Seara a fost presărată cu multe momente de umor, întâmplări din tinerețea celor doi romancieri, dar și clipe de aducere aminte a celor doi mari poeți ploieșteni, prieteni care au plecat la stele, Nichita Sănescu și Ion Stratan, „Nini” și „Nino”, așa cum i-a numit Ioan-Mihai Cochinescu.
Cu această ocazie, am aflat mai multe despre motivațiile unui scriitor, despre eforturile pe care le-au făcut cei doi pentru a crea și a aduce la lumina tiparului anumite texte, dar și despre o prietenie care îi leagă de 40 de ani.
Romanul „Theodoros” este cea mai recentă creație a lui Mircea Cărtărescu, iar lansarea volumului la Ploiești a constituit unul dintre cele mai nonconformiste momente. Despre „Theodoros”, Mircea Cărtărescu a vorbit puțin, dar a punctat ceea ce reprezintă acest roman în conjunctura creației sale literare și a intențiilor sale literare.
„În ultimii ani, am avut o perspectivă oarecum întunecată asupra vieții și asupra existenței noastre. Am scris câteva cărți pe care le-aș putea numi, pe de o parte transcendentale, dar pe de altă partre metafizice în sensul întunecat și adânc al cuvântului. După ce această perioadă a trecut, în sfârșit am putut să respir puțin mai liber. Și, în ultimii doi ani, am încercat să scriu ceva foarte diferit și anume, nu o carte care să fie „ca un topor înfipt în fruntea cititorului”, cum spunea Kafka – el spunea că așa trebuie să fie o carte, ca să te trezească odată la realitate – ci o carte mângâietoare, o carte consolatoare, o carte care într-adevăr să poată fi iubită de oricine, să poate fi citită, în anumite limite, firește, nu doar de intelectuali, nu doar de oameni de cultură, nu doar de artiști, ci de aproape oricine. Din acest punct de vedere, ea s-a învăluit, într-un fel, vrând nevrând, într-un veșmânt de cultură populară. (...) Am încercat să fac această carte în așa fel încât fiecare scenă, fiecare frază să provoace bucurie, să provoace plăcere, să fie o descoperire pentru cititor”, a explicat Mircea Cărtărescu.
Nu au lipsit nici momentele inedite, simbolice, dar nici surprizele muzicale.
La finalul întâlnirii, zeci de iubitori ai scrierilor celor doi maeștri ai literelor s-au bucurat de sesiunea de autografe.
„Ne-am jucat aseară pe scena Filarmonicii din Ploiești, Mihai Cochinescu și cu mine! A fost fantastic! Am vorbit despre literatură, am dat recitaluri de pian și percuție și am simulat bătălii navale în cinstea lui Theodoros! Trebuia să fii acolo ca să crezi de ce-am fost în stare! Mulțumesc, Mihai, mulțumesc Cristina, mulțumesc celor 300 de spectatori entuziaști din sală!”, a postat autorul lui „Theodoros” pe pagina sa de Facebook.
Organizată de Asociația Mozaic Comunitar Ploieşti, întâlnirea a fost considerată „cel mai important eveniment cultural al momentului!”.
GALERIE FOTO
Foto: Mariana Crăciun, Abie Elena
CITEȘTE ȘI: MIRCEA CĂRTĂRESCU ADUCE „THEODOROS” LA PLOIEȘTI. DIALOG ÎNTRE SCRIITORI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Tik Tok Actualitatea Prahoveană