Miercuri după amiază, la Casa de Cultură a Sindicatelor, înainte de vernisajul expoziţiei elevilor de la Liceul de Artă din Ploieşti şi de începerea excepţionalului spectacol de Crăciun prezentat de elevii aceluiaşi liceu în faţa a mai bine de o mie de spectatori, a avut loc lansarea unei cărţi inedite de proză scurtă şi fotografie cu titlul "Brioşe” semnate de două eleve din clasa a zecea: Cristina Codreanu şi Irina Szellelki. Mentorul celor două tinere prozatoare este scriitorul Ioan Mihai Cochinescu, autor al celebrului roman „Ambasadorul” (distins cu Premiul Academiei Române), artist fotograf de notorietate internaţională şi profesor doctor de estetică, pian şi procesare computerizată a imaginii la Liceul de Artă din Ploieşti.
„E un eveniment inedit din multe puncte de vedere, ne-a mărturisit scriitorul Ioan Mihai Cochinescu. Mai întâi că este, după ştiinţa mea, prima editare a unei cărţi de proză compuse de autoare în vârstă de numai 16 ani. Apoi, este o carte care conţine şi un portofoliu de fotografii artistice. Nu în ultimul rând, calitatea textelor mi se pare de o neîndoielnică valoare. A fost o reală surpriză să găsesc la numai doi paşi de mine o posibilă ieşire a prozei române contemporane din criza în care mie mi se pare că se zbate de vreo 20 de ani încoace.” Cartea, având o elegantă copertă, conţine un număr de 20 de fotografii artistice autoscopice, realizate de Cristina Codreanu şi Irina Szellelki, pasionate în egală măsură de arta imaginii.
Reproducem în cele ce urmează introducerea scrisă de domnul Ioan Mihai Cochinescu pentru frumoasa carte a celor două tinere scriitoare. „În urmă cu câteva luni am primit de la doamna Aurelia Stan câteva mici texte, printate pe hârtie A4 cu fonturi colorate în mov, roz, albastru şi chiar cu floricele, pe ici, pe colo. "Sunt scrise de două dintre elevele mele, foarte talentate, după părerea mea.”, mi-a spus domnia sa, cu binecunoscuta-i voce caldă, inconfundabilă, care defineşte emoţia, bunăcuviinţa, timiditatea, blândeţea şi nesfârşita pasiune pentru literatură. "Vă rog să vă uitaţi şi dumneavoastră peste ele, când veţi avea răgaz.”, a mai adăugat şi s-a dizolvat apoi înspre murmurul domol de voci ale colegelor din cancelaria profesorilor. Le-am cunoscut la o săptămână după lecturarea textelor. Cristina, aproape o fetiţă, dar cu o înfăţişare voit matură de fotografie interbelică în sepia: o domnişoară neliniştită, care ţine mult la aspectul datorat vestimentaţiei, a părului, a machiajului. Un copil care ştie că domnişoara din ea se va manifesta, mai devreme sau mai târziu, în toată plenitudinea ei. Şi, în acest scop, se antrenează zilnic, cu maximă seriozitate.
Irina, o adolescentă cu trăsături fine ale feţei, ascunzând uneori în bretonul părului său un fel de melancolie sau de tristeţe metafizică, camuflând alteori prin veselie starea de frământare interioară a scriitoarei în devenire. Tăcută, interiorizată, atunci când te-ai aştepta să-ţi răspundă în vreun fel întrebărilor punctuale; deschisă, explozivă, atunci când sufletul ei îi dictează să o facă, în mod spontan.
Le-am recitit textele din când în când, ne-am întâlnit în mai multe rânduri, am făcut fotografii împreună la Muzeul de Artă din Ploieşti, la Teatrul "Toma Caragiu”, am vernisat expoziţii de fotografie la Liceul de Artă din Ploieşti împreună cu colegii şi colegele lor, le-am dat câteva sfaturi în privinţa textelor şi fotografiilor, le-am dădăcit, le-am certat, ne-am împăcat. Ne-am împrietenit.
Îşi adoră mămicile, cărora le mulţumesc pentru sprijinul moral, material, prietenesc; m-au rugat să spun acest lucru în mod expres şi iată că o fac, cu drag, respect şi admiraţie. Amândouă sunt pasionate de artă, iubesc muzica şi teatrul, amândouă fac fotografie artistică. Amândouă sunt, desigur, doar la început de drum.
Îşi spun în această carte: Kiwi (Irina) şi Scorţişoară (Cristina). Le plac brioşele, hainele frumoase, parfumurile şi balonaşele din săpun. Sunt cochete, plictisite, enervate, bârfitoare, decepţionate, raţionale şi furioase. Cristina, nedreptăţită, plânge cu lacrimi mari, care-i şiroiesc nestăvilit pe obraji. Irina râde în hohote mai ales când e foarte tristă. Sunt admirate şi invidiate. Au şaisprezece ani. Dar scriu bine.”
Irina Szellelki: „Să spunem că acesta este un început colorat şi dulce al unui drum pe care vreau să îl „calc în picioare” mult timp de acum încolo, cu botoşii mei moi şi pufoşi, ca nu cumva să las urme urâte în urma mea ci moi şi plăcute, ca visele pe care le scriu pe hârtie”
Cristina Codreanu: „Brioşe: un zâmbet, o răutate, o sclipire, o poveste, un sentiment, o zi de iarnă, primăvară, vară, toamnă, un jurnal, o aberaţie totală, o critică, o culoare, mai multe culori, roz şi mov, scorţişoară şi kiwi, o carte şi atât.”