Stâlp de gând în casa noastră mare,
E Grigore-n poezie înger păzitor,
El, ce trece-n vechile tipare
Verbul românesc de viaţă dătător.
În altarul poeziei se închide
Străjuit de veacuri şi furtuni
El, ce-a învăţat că limba nu se vinde
Şi-a adus acasă graiul din străbuni.
Îl mai strânge plumbul din tipografie,
Nu-şi mai are rost în câte-un loc.
Stîlp de gând este-n poezie
Şi prin grai latin ne-adună la un loc.
În desaga de soldat a slovei
Verbul lui mărşăluieşte demn.
Ştie că aşa Istoria Moldovei
Nu rămâne pentru unii doar un semn.
Şi vor şti că a gândit în graiul
Care te-a învăţat cuvântul dor
E un dat care-ţi cinsteşte plaiul
Şi te mobilizează-n tainicu-i izvor.
În altarul poeziei se închină
Păzitor la graiul din străbuni
Şi cuvântul maică îl alină
Ca o înflorire tainică de pruni.
Stâlp de gând în casa noastră mare,
E Grigore-n poezie păzitor,
El, ce scrie-n vechile tipare
Verbul său de viaţă dătător.
În desaga graiului străbun el duce
Cu o supuşenie de scrib astral
Limba cea română ca pe-o cruce
Răscolit de spaima vântului imperial.
Stâlp de gând în casa limbii este
El, ce-şi scrie slova din strămoşi.
Bântuie-n furtunile agreste:
Versul lui e floare ce-o miroşi.
Ca pe prunc alintă vorba sfântă,
Vorba-n care a plâns întâi şi-ntâi,
Vorba-n care Prutul el îl cântă,
Vorba care-n viaţă-i este căpătâi.
Îl mai strânge plumbul din tipografie,
Spini în trup i se înfig ades?
Stâlp de gând el este-n poezie
Şi prin grai latin ne-adună mai ales.
Emilian MARCU