Terorismul apare astăzi ca formă a unei atitudini războinice. Pe de altă parte, comunitatea proclamă pacea. Într-un fel sau altul adevărul este ignorat fie prin declararea răului absolut, fie prin devierea către pacifism, aşa încât conflictele ajung să fie legitimate ori sentimental ori exclusiv justiţiar. Noi credem că terorismul este o problemă ce ţine de existenţa omenească şi de aceea definirea acestuia scapă de fiecare dată disciplinelor imediate ale activităţii umane. A încerca, aşadar, să definim terorismul reprezintă mai înainte de orice adecvarea limbajului la natura problematicii terorismului.
Dacă ne întrebăm „ce este terorismul?”, răspunsul, ca şi cel legat de întrebarea despre fundamentalism, poate fi politic sau/şi religios în acelaşi timp.
Putem avea o abordare istorică a realităţii terorismului numai dacă dorim să comunicăm politic răspunsul şi, de asemenea, numai ca urmare a unei realităţi politice şi, fireşte, numai dacă întrebarea ia în consideraţie, cronologic, modul în care cetăţenii dintotdeauna s-au raportat la faptul că a locui nu presupune neapărat existenţa unei cetăţi. În acest fel, şi având în vedere regulile comunicării, care, dintr-un anumit punct de vedere sunt fundamentaliste*, întrebarea se poate adecva la ceea ce noi numim civilizaţie ca la ceva eminamente fizic. Această situaţie defineşte întrebarea de o asemenea manieră integratoare, ca fiind una metafizică, numai dacă răspunsul este descifrabil în planul oricărei civilizaţii.
Comunicarea nu este o simplă transmitere de informaţii asigurată de mirabila candoare faţă de celălalt. Această candoare asigură totuşi ceva, şi anume integralitatea neştirbită a lumii ca impuls unic şi explicit al atenţiei. Dacă determinăm comunicarea ca pe o stăruinţă, atunci este nevoie să ne subminăm pe noi înşine în vederea integralităţii lumii ca temei al locuirii civile. Acest fundament sacrificial nu este neapărat o credinţă, aşa cum am fi tentaţi să definim ceva care necesită un sacrificiu; dimpotrivă, credinţa, ca şi moartea, se integrează în locuirea civilă, care, în acest fel, devine ideologia oricărui fundament şi a oricărei descifrări în planul oricărei civilizaţii.
Bibliografie:
1. Anthony Flew - Dicţionar de filosofie şi logică Ed. Humanitas 1996.
2. Jean-Charles Brisard în colaborare cu Damien Martinez, Zarqawi - noua faţă a Al-Qaida Ed. Aquila 2005: „[Zarqaui] a profitat de slăbiciunea mai multor state ori de ambiguităţile lor cu privire la terorism (...)”.
3. Jean-Charles Brisard, op. cit. :”[Yusef Al-Qardawi] estima că atentatele sinucigaşe nu pot fi asimilate suicidului şi ele constituie <>”.
4. Jean-Charles Brisard, op. cit. „<> sunt o <<nouă>>, în care sacrificiul este asimilat cu martiriul în religie”.
5. Martin Heidegger, Repere pe drumul gândirii Ed. Politică 1988.
6. Gustave Thibon, Ignoranţa înstelată Ed. Humanitas 2003.
7. http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism
8. Martin Heidegger, Originea operei de artă Ed. Univers 1982