Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

expo_tabara_brebu_2012_1Miercuri, 29 august 2012, Galeria de Artă Ploieşti şi-a deschis porţile pentru vernisajul celei de-a şaptea ediţii a Taberei Internaţionale de Creaţie Plastică „Dan Platon”. Desfăşurată anul acesta la Brebu, manifestarea a dat posibilitatea artiştilor să realizeze lucrări deosebite.

Expoziţia reuneşte creaţii ale pictorilor participanţi la tabăra de creaţie de la Brebu, dar şi tablouri realizate de artiştii ploieşteni în cadrul altor vizite de creaţie în această localitate. „Sunt 32 de tablouri, pentru că cei din Ploieşti au adus alte câteva lucrări realizate tot acolo. Primele şase ediţii s-au desfăşurat la Breaza, anul acesta peisajele din  Brebu au oferit artiştilor posibilităţi mai multe de inspiraţie, sunt lucrări foarte, foarte bune, pot îndrăzni să spun că sunt mult mai bune decât la ediţiile anterioare”, ne-a declarat Ion Şinca, artist plastic ploieştean şi comisar al taberei de creaţie de la Brebu.

„Tabăra a fost un moment de suflet, o tradiţie a lui Sava Henţia, a lui Grigorescu, pictori care au creat în localitatea Brebu, care, prin excelenţă, are o istorie, o cultură. Noi am fost onoraţi să fim gazda unui asemenea eveniment. Savurăm asemenea momente pentru că mai avem nevoie şi de trăiri sufleteşti, de dragoste şi de gândire pozitivă. Ne-am străduit, cât ne-a stat în putinţă, să fim gazde exemplare şi prerăm ca aceia care vor hotărî, anul viitor, soarta acestei tabere să o hotărască în favoarea localităţii Brebu, să fie încă un an cu un gest de suflet, de calitate, pentru Brebu. Lucrările sunt reprezentative, ele sunt din părţile frumoase, reprezentative, ale localităţii: turnul, biserica, parcul”, ne-a declarat Adrian Ungureanu, primarul comunei Brebu.

„Tabăra internaţională Dan Platon a stat vreo patru ani la Breaza şi s-a cam pictat tot ce se putea în această localitate. Ca proiect, ea a fost gândită ca tabără itinerantă, în anii trecuţi desfăşurându-se ediţii la Vălenii de Munte, la Cornu... Acum am ajuns la Brebu. Au fost nişte locaţii minunate, peisaje care chiar i-au inspirat pe cei zece artişti participanţi. Am avut invitaţi din toate zonele ţării, iar din străinătate am avut invitaţi doi bulgari. Aceste lucrări vor îmbogăţi patrimoniul Casei de Cultură a Municipiului Ploieşti şi vor intra în patrimoniul Primăriei Ploieşti. Câteva lucări sunt dedicate sponsorilor, şi sperăm ca ediţiile următoare să fie tot la Brebu, apoi să găsim o altă locaţie care să ne inspire şi să mutăm această tabără itinerantă pentru a oferi artiştilor alte locuri minunate din judeţul nostru”, ne-a spus Marilena Ghiorghiţă, director al Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti.

„Sunt foarte multe lucrări şi foarte multe lucrări bune. Impresionant este că majoritatea lor este cu teme din Brebu, deci este clar că artiştii care au fost acolo au avut o mulţime pe subiecte pe care au reuşit să le expună în lucrările lor. Şi spun asta pentru că nu întotdeauna când vezi rodul unei tabere de creaţie poţi să recunoşti motive din locaţia respectivă. Ori la Brebu se văd trei motive foarte clare: Curtea Domnească pe care o întâlnim cred că la fiecare dintre artişti, cu turla bisericii, cu beciul şi aşa mai departe, al doilea este Valea Doftanei cu crestele şi, al treilea aspect este cel al peisajelor specifice zonei”, ne-a spus şi Valter Paraschivescu, reprezentant al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Expoziţia va rămâne pe simezele Galeriei de Artă Ploieşti timp de două săptămâni.


Back To Top