• Sâmbătă 19 octombrie, începând cu ora 17.00, publicul este invitat la nouă Serată Hasdeu care are loc la Castelul „Iulia Hasdeu”.
• Muzeul va găzdui, de data aceasta, o sărbătoare a poeziei Monicăi Pillat alintată de picturile Danielei Davidescu Brown și purtată pe clape de pian de Sofia Bîrsan.
„Serata Hasdeu”, din 19 octombrie, aduce în fața publicului noi surprize: o lansare de carte, o expoziție de pictură și un recital de pian.
„Serata Hasdeu din 19 octombrie este una specială, pentru că adună în spațiul special al Castelului Iuliei Hasdeu emoția versurilor scrise de Monica Pillat transpuse în culorile pânzelor Danielei Davidescu Brown. O poezie devenită culoare, cuvânt și sunet, pentru că vom avea și un recital de pian susținut de către tânăra noastră colaboratoare Sofia Bîrsan. O sâmbătă seara de octombrie cu momente speciale care cu siguranță că vor deveni amintiri de păstrat în suflet”, ne-a declarat Aura Dobre, directorul Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu” din Câmpina.
CITEȘTE ȘI: Vlad Maistorovici și Yuri Zhislin, într-o seară extraordinară, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu”
Tablourile Danielei Davidescu Brown sunt transpuneri picturale ale poemelor din volumul „Aproape în departe” al scriitoarei Minica Pillat, iar muzica va însoțiu momentele emoționante la Castelul „Iulia Hasdeu”.
În cadrul evenimentului, vor lua cuvântul Aura Dobre, directorul Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu”, scriitoarea Monica Pillat, pictorița Daniela Davidescu Brown și Daria Radu, artist plastic și profesor la Art House București. Moderator al seratei este publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Editura Spandugino.
Despre volumul „Aproape în departe”, din partea Danielei Davidescu Brown, autor al transpunerilor picturale ale poemelor Monicăi Pillat
„De Monica Pillat mă leagă o adâncă prietenie. Respectul și admirația mea pentru inefabilul poeziilor sale, pentru interpretările textelor pe care ni le oferea, nouă, studenților din anii 80, la cursurile de literatură medievală și de Renaștere engleză, încântarea pentru pilda filozofică și umorul poveștilor ei pentru copii, și nu numai pentru copii, mi-au adâncit ființa și mi-au îmbogățit viața! Îi mulțumesc enorm!
Ideea acestei expoziții, sub forma unui dublu eveniment, ne-a venit, Monicăi și mie, de la Coliere într-un Vers, o mică expoziție de bijuterii din sidef, perle și sticlă stil Murano, confecționate de mine și inspirate de poeziile într-un vers ale lui Ion Pillat. Prezentarea a avut loc pe 2 decembrie 2010, la Casa Memorială Fanny şi Liviu Rebreanu din Cotroceni, unde este găzduită provizoriu colecția familiei I. Pillat. Atunci, atrasă de volumul Poeme într-un vers al lui Ion Pillat, am încercat să transpun în culori, textură, strălucire și în compoziția mărgelelor ceva, e adevărat, puțin, din sensul multifațetat al liricii sale, așa cum m-a inspirat, așa cum l-am înțeles. Scriam la vremea aceea în revista electronică LaPunkt: „Ion Pillat e Poetul Luminii, fascinat să cuprindă în concentrate cuvinte ale sale reflexii. Pornind de la el, am încercat să dau materialitate luminii din versurile sale. Cuvintele lui devin șiraguri de purtat.”
Acum, ca şi atunci, gândurile mele se îndreaptă din nou către șiraguri de cuvinte și viziuni poetice, dar, de data aceasta, sunt călăuzite de poeziile Monicăi Pillat, adunate în volumul Aproape în Departe, publicat de Editura Spandugino, în 2022. Intenția mea a fost să explorez trecerea de la cuvânt la imaginea picturală, în încercarea de a interpreta şi transpune aceste versuri în tablouri în ulei, în culori acrilice, pe pânză, carton sau lemn. Pentru a facilita această corespondență, am ales împreună cu Monica Pillat să însoțim tablourile expuse de fragmente din volumul menționat mai sus. În urma discuțiilor pe marginea volumului, în
timp, s-au întrupat aceste tablouri în tehnici diferite.
Astfel, peisajele lăuntrice, evocate în unele dintre poeziile Monicai Pillat, mi-au sugerat picturi abstracte (11, 12 din Catalog) sau locaţii imaginare, ca, de pildă, pânza cu numarul 26, Imaginație mistică. Apa, cerul, dansul verde-alburiu al Aurorei se așează, parcă, în liniștea unui vis dumnezeiesc. Apoi, altele fac aluzii la idei ce vin din vremuri mai vechi, potrivit cărora realitatea fizică a acestei lumi, percepută prin simțuri, este copia umbrită a unei ordini divine invizibile, de-o inefabilă frumusețe.
Printre tablourile expuse, există câteva cu temă florală (18, 22, 23, 25, 27), naturi statice sau crâmpeie de grădină, prin care am căutat să redau pictural echivalențele unor stări emoționale din versurile Monicăi Pillat. Dar aceste picturi pot fi interpretate și ca reflecţii ale memoriei, ca încercări de a opri trecerea timpului, în ”eternități de-o clipă”, cum visa poetul Ion Pillat.
Frumuseţea efemeră a petalelor rămâne în tablouri, făcând să dăinuie fragilitatea şi intensitatea culorilor, surprinse dintr-o perspectivă personală. Picturile inspirate de peisaje reale, de pe Valea Doftanei, de la barajul Paltinu, de la o mare ori de la un ocean anume, urmează simultan două direcții de interpretare: ele sunt menite să recreeze prețioase amintiri pentru a le păstra, așa cum unele poezii din volumul Aproape în departe sunt pline de memoria celor trăite, alături de cei dragi și, în același timp, peisajele acestea reale sunt transfigurate de mesajele spirituale din versurile poetei care, atașate picturilor, le aureolează.
De exemplu, tabloul Inefabilul toamnei la Paltinu (numărul 1 în Catalog) prinde în desen și în explozia de culori de toamnă ultima zi dintr-un octombrie blând și însorit așa cum am trăit o, așa cum mi-a mângâiat ființa, odată. Pentru privitor, pânza poate că descrie amintirea specială a aceluiași loc vizitat, ori frumusețea unui peisaj necunoscut de toamnă. În ambele situații îndrăznesc să spun că un asemenea peisaj, transpus pe pânză, ar putea induce o stare de calm interior și bucurie pentru minunea regală a naturii. De aici, e lesne de afirmat că versurile de mai jos, atașate acestui tablou, sugerează un sentiment aproape celest al ființei atinse de armonia divinului din natură. Iată versurile:
Am fost aici dintotdeauna,
Însă acum e prima oară
Când vii spre mine dinăuntru
Și mă înconjuri din afară.
(Din totdeauna)
Transpunerea în realitate a acestui proiect a fost posibilă graţie doamnei Ana Dobre, directoarea Muzeului B.P. Haşdeu, care ne-a oferit mie şi Monicăi Pillat găzduirea expoziţiei şi a evenimentului poetico-pictural, grație doamnei Lavinia Spandonide, directoarea Editurii Spandugino, precum și a domnului Paul Marinescu, directorul executiv al Editurii Spandugino”.
CITEȘTE ȘI: Violoncellissimo revine în Ploiești, vineri, 18 octombrie
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană