[[.....Pe când mâncau, Iisus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: „Acesta este sângele meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.”]] (Marcu 14. 22, 23, 24)
„În ce mă priveşte, problema pâinii este una materială, însă pentru semenii mei ca şi pentru o lume întreagă, aceeaşi problemă va căpăta o dimensiune spirituală şi religioasă. Omul nu trăieşte numai pentru pâine, dar trăieşte cu pâine şi pâinea le e necesară tuturor.”
Nicolai Berdiaev
Ingenuitatea hristică a frângerii împlineşte, de asemenea, şi dezvăluie acea dimensiune divină care numai în Hristos ni se arată, prin această frângere, aşa cum El însuşi a şi arătat-o ucenicilor în taină, la Cină, şi lumii în lumina Patimilor şi care dimensiune locuieşte şi viaţa, la fel de incert şi de efemer ca trupul însuşi. De aceea, pentru a nu rămâne prizonierii celor trecătoare atunci când stăruinţa învierii cade şi pe seama trupului, şi ca o întrupare a acelei voinţe hrănitoare pentru trupul nostru incert prin care Mântuitorul a rânduit să putem afla, atât cât poate cuprinde mintea omenească, între altele, şi despre taina euharistiei, El a individualizat în trup, ca obiect al acestei frângeri, temeiul următoarei stăruinţei evocatoare, „spre pomenirea Mea...”, astfel încât aşa cum El îşi profeţeşte natura divină, adică acel fapt care pentru noi este echivalent cu Învierea, tot astfel şi noi să putem împărtăşi, prin trupul nostru firav, exigenţele atributelor divine de care Hristos nu ne îndepărtează pentru totdeauna, ci ne apropie întru desăvârşire. (cf. Matei 5,48)
În acest fel, ceea ce este fragil şi neclar - de natura trupului născut - se impune ca o definire întemeiată pe eternitatea proprie obiectului acestei tainice frângeri iniţiată de Hristos, definire ce priveşte stăruinţa hrănitoare chiar a ceea ce mereu este supus tentaţiei şi frângerii şi aflat în miezul celei mai atroce şi ascunse incertitudini (cf. 1 Corinteni 11,29).