Categorie: APH Cultural

Regina-MariaÎn această săptămână, s-au împlinit 137 de ani de la naşterea Reginei Maria, pe 29 octombrie 1875. S-a logodit la vârsta de 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României, nepotul regelui Carol I. Regina Maria a fost şi rămâne un exemplu de curaj şi determinare.



Alteţa sa, principesa Maria, născută Marie Alexandra Victoria, a venit pe lume la Eastwell Park, în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha şi duce de Edinburg, şi a Reginei Victoria a Marii Britanii.
Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României, iar căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.
La scurt timp după venirea în România, calităţile sale o transformă într-o figură proeminentă şi binecunoscută în viaţa publică. Este iubită şi apreciată. A fost supranumită „Mama Regină", „Mama răniţilor", „Regina soldat", datorită acţiunilor sale din vremea Primului Război Mondial, când a fost alături de soldaţii aflaţi în spitalele de pe front. Totodată, şi-a legat numele de viaţa cultural-artistică din România.
Regina Maria fost mama a şase copii: principele Carol, principesele Elisabeta şi Mărioara, principele Nicolae, principesa Ileana şi principele Mircea.
Regina a fost legată sufleteşte de două locuri: Balcic şi Bran, locuri cărora le-a imprimat o amprentă ce se poate vedea şi astăzi. „Balcicul şi Branul sunt casele mele de vis, inima mea", mărturisea Majestatea Sa.
Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina să meargă acolo în 1924. An de an, domeniul a fost înfrumuseţat cu construcţii şi celebrele grădini. Datorită Reginei, în acea perioadă Balcicul va cunoaşte un avânt urbanistic. Primăria împroprietăreşte artiştii care veneau vara şi pictau aici, iar aceştia încep a-şi construi case. Regina era iubită în Balcic. I se spunea Sultana. Vila sa seamănă cu construcţiile musulmane, având un turn ca un minaret. Obişnuia să se plimbe prin oraş, să vorbească cu oamenii şi să împartă bani familiilor nevoiaşe.
Uşor-uşor, Balcicul devine locul său de refugiu. În 1933, când îşi întocmeşte testamentul, Regina Maria cere ca, după moartea sa, inima să îi fie depusă în micuţa capelă pe care o construise pe malul mării: Stella Maris, iar corpul să îi fie îngropat la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi membri ai Familiei Regale.
Trei ani mai târziu, în 1936, Regina se îmbolnăveşte. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, la 62 de ani.
La începutul volumului său autobiografic, Regina Maria a folosit ca motto un citat din Nietzsche: „Caracterul este destin".
Regina Maria a fost o femeie fascinantă, cu un stil de viaţă demn, stil pe care l-a imprimat şi domeniului de la Balcic. A colecţionat şi a creat lucrări artistice, şi şi-a decorat interioarele şi exterioarele clădirilor în care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele României în plan extern, fiind un adevărat ambasador al ţării.
A iubit cu dărnicie poporul român. Iată ce consemna în testamentul său: „Ţării mele şi Poporului meu, când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină. Şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit rabdătoare, foarte rabdătoare. (...) Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasa ţară".
Regina Maria scria, în Jurnalul său: „Dacă istoria unui popor e scrisă cu adevărat cu sângele copiilor săi, aşa a fost şi cu tine, România... Morminte ce acoperă lumea, morminte cărora le datorăm libertatea. Nu îi uita, o, Ţara Mea! Nu uita vieţile tinere ce s-au jertfit, locurile rămase goale în atâtea vetre. Nu uita sângele care ţi-a înroşit câmpiile, pădurile, munţii şi râurile! Nu le uita! Şi acum, poporul meu, se cuvine să reconstruim. Fundaţia e aşezată, munca cea mare a început. Construieşte, construieşte!... Piatră cu piatră construieşte-ti viitorul. Cu curaj şi încredere mergi înainte. Dar pentru că edificiul pe care îl ridici să fie indestructibil, nu uita de inimi, de nenumăratele inimi pe care îi aşezi pietrele".

Back To Top