Pe data de 25 februarie, ora 6.45, Dumnezeu a găsit de cuviinţă că l-a lăsat prea mult printre pământeni, pe domnul învăţător Marin Spânu, ajuns la venerabila vârsta de o sută unu ani, cinci luni şi douazeci şi opt zile şi, într-un gest de recunoştinţă pentru faptele lui, l-a chemat oastea sa domnească şi cerească de dincolo de vreme, ca să-l pună, probabil, staroste peste sufletele albe ale Raiului.
La ceasul acesta să ne aducem aminte că domnul Marin Spânu, învăţător al timpului, s-a născut la 28 august 1907, în comuna Olteni, judeţul Teleorman, fiind de departe o personalitate marcantă a actului educaţional în Comarnic. Un reper civic şi moral al acestor meleaguri unde sfiinţii lui Pârvu Mutu Zugravul ne veghează de pe pereţii schitului Lespezi, iar "Carul cu boi” al lui Nicolae Grigorescu coboară „Oraţiile" ca să urce definitive în eternitate.
Marin Spânu a "dus" două războaie mondiale, a îndurat iadul închisorilor comuniste de la Turnu Măgurele (1948), Aiud, Ocnele Mari (1950) şi viscolul nemilos amestecat cu sârmă ghimpată şi suferinţe de la Canal Colonia Capul Midia, de unde, la finele anului 1952, a fost „lpsat la vatră”. În interioul zidurilor reci, grele, armate, cu graţii, i-a cunoscut îndeaproape pe Corneliu Coposu, Perte Ţuţea, Şerban Ghica, Mihai Popovici, Mihail Manoilescu, Săvel Rădescu, Radu Budişteanu, Radu Câmpeanu şi pe vestitul chirurg Ion Simionescu, toţi făcând parte din acea „Românie profundă” - aşa cum o numeşte Dan Puric - şi la care raportându-ne azi mai putem scoate ţara la lumina zilei.
Ca învăţător în decursul veacurilor, la Olteni, Siliştea Gumeşti, Orhei (Basarabia) Ţigăneşti sau la Comarnic, unde s-a stabilit pentru tot restul vieţii după ce a pătimit atat în temniţele comuniste, a "aşezat" temeinic primul condei în mână multor generaţii de copii. Pe unde i-a călcat pasul, a înfiinţat coruri laice şi şcolare, fiind un împătimit al notelor „prinse” în fiorul portativelor.
Pentru toate acestea i s-a acordat, în 2002, titlul de „Cetăţean de onoare” al Comarnicului, fiind una dintre cele mai curate minţi ce a luminat întunericul din locurile pe unde a trecut.
Şi pentru că multora ne-a fost învăţător, în viaţă şi la şcoala Colţilor de Nisip, în aceste clipe când lacrima e „ruptă" din suflet, vă rog, să facem iar recurs la memorie ca să „auzim" vorbele generalului colonel Cornel Paraniac, Tnainte de moarte:
N-aş fi ajuns niciodată în fruntea oştirii române dacă domnul Marin Spânu, acum o jumătate de secol, n-ar fi „ poruncit "mamei:
-Vitorio, ştiu că îţi e greu, dar adună-te în toate puterile tale, vinde din bunurile pe care le ai pentru ca, fiul tău, Cornel, să meargă mai departe, la carte! Îţi garantez eu că va ajunge, odată cu trecerea timpului, în jilţul Cancelariilor luxoase ale Europei. Cu grade mari pe umeri!...
Pe mine m-a învăţat să scriu, să ţip până la sânge adevărul, să nu urăsc niciodată, să joc şah, interminabile partide de şah, să mă închin în faţa frumosului şi să-i aduc mere din Ţara Colţilor de Nisip:
- De ce mere, Învăţătorule ?
- Pentru că au gustul Infernului! Uneori, trebuie să cunoaştem infernul pentru ca să ne salvam sufletele!
De-acum suntem şi mai săraci! Pentru că a plecat un înger dintre noi. Şi tare mă tem că din iubirea lui creştinească faţă de noi, n-am priceput aproape nimic...