Omul de nisip a adus istoria dramaturgiei la Ploieşti

Fondul care îi lipsea formei

Reporter: Ce ne puteţi spune despre evenimentul de faţă, având în vedere că sunteţi în postura de organizator?

Gelu Ionescu: Sunt fericit că am putut organiza, noi, cei de la Casa de Cultură „I. L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu” acest eve­niment. Evenimentul are triplă semnificaţie: este prima istorie a dramaturgiei române; a fost ales Ploieştiul pentru că are o bogată tradiţie teatrală; de domnul Mircea Ghiţulescu, autorul acestei opere, ne leagă o colaborare apropiată în cadrul proiectelor de cultură destinate tinerilor.

R: Aţi putea să-mi spuneţi câteva cuvinte despre lucrarea lansată astăzi?

G.I.: Această carte este exact fondul care lipsea formei. Dacă o altă Istorie a Literaturii, scrisă de Masoff, reconstituia treptele înfiinţării teatrului ca instituţie în România, aceasta se referă la fond, mai exact la cine şi cum a scris. Este o carte ce pune în discuţie fenomenul dramatic în literatura română şi reprezintă munca de o viaţă a unui om cu state vechi de plată în domeniul acesta, fiind unul dintre cei mai buni şi respectaţi teatrologi ai ţării noastre.

R: Sunteţi poet şi iubitor de teatru. Cum vedeţi starea actuală a culturii?

G.I.: E parcă o întrebare retorică. Cu toţii ştim că în ultima vreme se citeşte pe fugă, căci grijile cotidiene ne ocupă aproape tot spaţiul existenţial, iar stresul la care suntem supuşi ne consumă. Trebuie să ne adaptăm şi sper - în pofida faptului că acum nu stăm tocmai pe roze - ca în viitorul apropiat oamenii să regăsească în cultură un mod de a se redefini. Plo­ieştenii sunt, iată, nişte no­rocoşi având aproape Teatrul „Toma Caragiu”.

R: Ce părere aveţi despre spectacolele din sta­gi­unea care abia a început?

G.I.: Pot spune că avem spectacole foarte bune, atât ca text, cât şi ca regie şi joc actoricesc.

R: Cum se face că sunteţi mereu înconjurat de tineri (n.r. - şi în sală predominau)?

G.I.: Pentru că îi iubesc. Ei visează să facă artă, indiferent sub ce formă. Să vrei să dăruieşti celorlalţi bucurie, prin artă... Mi se pare cel mai nobil lucru. Ce a omis Călinescu

Reporter: Domnule Mircea Ghiţulescu, după „Cartea cu artişti”, în care ne-aţi prezentat nume grele ale scenei româneşti, lansaţi „Istoria literaturii române. Dramaturgia”. Ce v-aţi propus?

Mircea Ghiţulescu: Sim­plu: să cercetez toate aspectele teatrului românesc. „Cartea cu artişti” este experienţa mea de spectator, iar aceasta este cea de cititor. ”Istoria literaturii române. Dramaturgia” este o lucrare cum nu există altele în biblioteca româ­nească, întrucât marile istorii literare au evitat dramaturgia. Nici în „Istoria...” lui Călinescu nu găsim referinţe la dramaturgia lui Blaga, deşi ea conţine toată poezia şi filosofia acestuia.

Despre o involuţie. De la Golescu la Peca

R: Ne propuneţi opere de la Iordache Golescu la Ştefan Peca. Cum a evoluat dramaturgia în tot acest timp?

M.G.: Din păcate, am impresia că nu a evoluat, ci a involuat, întrucât, în viziunea mea, era mai bun Golescu decât Peca, însă asta rămâne să stabilească cititorii, după ce vor parcurge comentariile mele - când acide, când bine­voitoare, dar mai ales plăcute şi uşor de citit. Aceasta este calitatea pe care am căutat să o imprim cărţii de faţă: să fie plăcută la lectură.

R: Cum aţi descrie evoluţia teatrului ca spectacol pe parcursul acestor 200 de ani?

M.G.: Teatrul românesc, ca spectacol, a urmat o traiectorie ascendentă, devenind din ce în ce mai bun, mai ales după 1950, când au apărut marii regizori români: Liviu Ciulei, Silviu Purcărete etc., şi încă evoluează, deşi mie nu-mi plac actualizările din teatru - e ca şi cum mi s-ar arăta cu degetul ceea ce pot pricepe singur.

R: Am vorbit despre cultura teatrului şi a dramaturgiei. Cum se înfăţişează cultura, în ansamblu, astăzi?

M.G.: Din punct de vedere cantitativ, stăm bine, însă atunci când se produc decantările şi trebuie ca din cantitate să extragem calitatea, nu mai stăm la fel. Eu am o vorbă: ruşii au foarte mulţi scriitori geniali, nu pentru că sunt mai deştepţi decât noi, ci pentru că sunt mai mulţi, iar din cantitate se naşte şi calitatea.

Viul imperfect

R: Consideraţi că tânăra generaţie de actori şi regizori mai ţine aprinsă flacăra iubirii de teatru?

M.G.: În mod sigur, da. Nu ne putem plânge de lipsă de pasiune în acest domeniu, dar ne lipseşte - cum spuneam -, într-o oarecare măsură, calitatea. 

R: Cât de imperfect e teatrul, până la urmă?

M.G.: Tot ce este viu este imperfect!

R: Vă mai regăsiţi în teatrul noii generaţii?

M.G.: Da, bineînţeles, şi chiar pot spune că îi admir în aceeaşi măsură pe Horaţiu Mălăele şi pe Vlad Logigan (n.r. - actor tânăr ce poate fi văzut în „Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Metropolis). 

R: Sunteţi un nume în teatrologia română. De ce aţi ales Ploieştiul pentru lansarea cărţii dvs.?

M.G.: Aceasta este doar prima etapă. Am în program un fel de turneu de promovare prin ţară. Ştiam că la Ploieşti există un public avid de teatru. Nu m-am înşelat. Urmează ca pe 29 septembrie să o lansez şi la Uniunea Scriitorilor.

R: Ce părere aveţi, ca spectator şi critic de teatru, despre debutul stagiunii teatrala româneşti?

M.G.: Eu am un fel de obicei: caut la fiecare spectacol un talent ieşit din comun. Constat că regizorii vârstnici par epuizaţi, iar cei tineri nu au reuşit să iasă din sistem, în afară de Radu Afrim, care a avut cu adevărat nişte spectacole foarte bune.

R: Ce doriţi să transmiteţi, acum, la final, iubitorilor de cultură din Pra­hova?

M.G.: Să nu se îndepărteze niciodată de o carte şi de un spectacol pentru că într-un spectacol sunt compensaţii mult mai mari decât în orice altceva.

Menirea gazdei

Reporter: Domnule Lucian Sabados, sunteţi gazdă astăzi. Cum vă simţiţi în această postură?

Lucian Sabados: Foar­te bine şi absolut normal. Asta e menirea noastră, să dăm naştere unor acte de cultură importante şi, în plus, faptul face parte din vocaţia mea, din însăşi me­seria pe care mi-am ales-o.

R: În această seară, teatrul i-a readus împreună pe Mircea Ghiţulescu şi Lucian Sabados. Ultima întâlnire, petrecută în urmă cu doi ani la Festivalul liceal de Teatru, n-a fost tocmai plăcută. S-a schimbat ceva de atunci?

L.S.: Viaţa e foarte complexă, aşa cum zice Teodor Mazilu, şi ne rezervă surprize dintre cele mai neaşteptate. Până la urmă suntem doi oameni de cultură care se respectă, doi... lei şi asta spune multe.

„Frumos”... în an electoral

R: Cum arată situaţia în domeniul cultural?

L.S.: Vai de capul culturii, şi cu asta cred că am spus totul! În rândul tinerilor situaţia e mai puţin îngrijorătoare şi sunt reconfortat, pentru că ceea ce propun la Teatrul „Toma Caragiu” s-a dovedit a fi în orizontul lor de aşteptare.

R: Ce ne propuneţi pentru stagiunea aceasta?

L.S.: În primul rând „Frumos” de Jon Fosse, un text care a plăcut, însă a fost ocolit, pentru că mulţi s-au temut de modalitatea punerii în scenă - una mai puţin spectaculoasă, bazată pe psihologia umană.

R: Cu ce ne va surprinde regizorul Sabados?

L.S.: Cel mai important proiect al meu este „O scrisoare pierdută”, piesa cu care acest teatru şi-a început cariera, iar acum, după 60 de ani de viaţă, se întoarce la origini, ca să spun aşa, culmea, într-un an electoral.

R: Sunteţi artist, regizor, director. Cum reuşiţi?

L.S.: Eu cred că după ce cazi din dregătoriile acestea, din spiralele succesului, dacă nu ai ştiut să fii om, devii - brusc - efemer. Dacă ai uitat cine eşti şi de unde ai plecat, nu mai ai valoare.

R: Doriţi să le spuneţi ceva iubitorilor de cultură care vor citi acest interviu?

L.S.: Să aibă încredere în noi. Vom fi mereu aici, clădind castele de nisip ce poartă farmecul mării, însă mult mai durabile decât acestea!