Categorie: APH Cultural

Ioan Mârzescu, preşedintele Memorialului "Nichita Stănescu”, i-a înmânat primarului Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, o diplomă şi o medalie „pentru mai multe merite în promovarea imaginii lui Nichita Stănescu şi pentru dezvelirea statuii poetului ploieştean”. Primarul a spus că „nu este onoare mai mare pentru mine, cu atât mai mult cu cât Nichita reprezintă un simbol al Ploieştiului”.

David Silvian: Este o zi cu totul deosebită pentru mine. În viaţă, cât şi în literatură, sunt mezinul familiei. Îi sunt îndatorat fratelui meu mai mare, poetul şi redactorul şef adjunct al revistei „Atitudini”, Gelu Nicolae Ionescu.

Augustin Buzura: Sunt foarte onorat să primesc acest premiu. De două ori onorat, pentru că preşedintele juriului, domnul Eugen Simion, este criticul cel mai important al generaţiei mele.

Mohhamed Jaber al Nabhan: Vă mulţumesc mult pentru acest premiu. Nichita este unul dintre puţinii poeţi care au rămas în sufletele noastre. Eu propun să facem cât mai mult pentru marele poet. Noi trebuie să luptăm pentru Nichita în fiecare zi.

Miljurko Vukadinovic: Ave Nichita! Eu, familia mea şi Eminescu - mă numesc Nichita

Mircia Dumitrescu: Sunt unul dintre fericiţii pământeni care l-au cunoscut pe Nichita. El mi-a dedicat, într-o perioadă grea, mai multe poeme, dintre care unul se intitulează „Decalog către Mircia”. Am marea mândrie de a lucra la Dicţionarul General al Literaturii Române, care va avea şapte volume. Ofer şi eu un premiu unui prieten a cărei zi de naştere este... astăzi: Valeriu Matei. Îi ofer, în semn de respect, albumul meu.

Daniel Cristea Enache: Nichita Stănescu este un poet fără de care istoria literaturii române postbelice n-ar putea fi concepută. Nichita a modificat imaginarul, a schimbat realitatea cuvintelor. Aş fi preferat ca pe această diplomă să fie semnătura fostului meu profesor, Eugen Simion, care a fost coleg de clasă cu Nichita, nu a unui ministru.

Valeriu Matei: Mă bucur pentru cei care sunt ai lui Nichita, pentru că ei întregesc marea familie a „necuvintelor” stănesciene. Or, în casa lui Nichita intrau numai „lei”.

Ioana Crăciunescu: Viaţa mea se împarte între scenă şi poezie. Adevărul e că eu sunt mai des în poezie. Sunt mai vizibilă pe scenă, dar mai prezentă în poezie. Sunt foarte apropiată de poezia lui Nichita. Tatăl meu s-a născut în aceeaşi zi cu Nichita şi a murit în aceeaşi zi cu Nichita, dar în alţi ani.

Back To Top