Categorie: APH Cultural

Ele sunt obsesia, ruina sau singura lor salvare; motorul crizei sau al stării de fericire ce ridică temperatura creativă a unui scriitor. Poeţii le-au dedicat versuri şi romancierii le-au transformat în personaje. Scriitorii au crezut că le-au absorbit esenţa, însă ele, muzele, au avut întotdeauna o voce proprie.

Un suflet zdrenţuit intr-un corp hiperexcitant

Există o veche poveste care se repetă, cea a intelectualului fascinat de actriţă sau, în sens invers, a vedetei de cinema sedusă de marele scriitor. Încă o dată... Pygmalion dresându-şi muza. Însă, în anii 50, tabloul părea neverosimil: Marilyn Monroe - cinematografia încarnată, Arthur Miller - dramaturgul roşu, supravieţuitorul vânătoarei de vrăjitoare, împreună? Nici măcar prietenii intimi ai scriitorului nu au înţeles de ce acesta s-a căsătorit cu ea, o bombă sexuală perfectă în pat, însă foarte periculoasă în viaţa de zi cu zi. Insolita pereche a fost privită de restul lumii cu un amestec de neîncredere şi sarcasm, aşteptând cu emoţie momentul dezastrului. Marilyn era material inflamabil, un personaj şovăitor în continuu pericol de combustie, însă tocmai vulnerabilitatea şi slăbiciunile ei (pentru că nu era doar frumoasă) l-au făcut pe Arthur Miller să se simtă responsabil pentru durerile şi spaimele ei. Simţindu-se măreţ în ochii rotunzi, albaştri şi umezi de admiraţie ai muzei, a crezut că doar iubind-o este de ajuns; după şase ani a renunţat s-o salveze şi a ajuns la concluzia, mărturisită, că cheia fericirii sale s-a pierdut undeva pe o plajă...

Cunoaşterea sedusă

Când s-au cunoscut, el se bucura de un oarecare prestigiu datorat succeselor teatrale (să ne amintim doar de Moartea unui comis voiajor) şi scenariilor prestate Hollywood-ului. Cu (ceva binişor peste) treizeci de ani, puritanul Miller încă vedea unele felii de viaţă cu ochi de adolescent. Era, de fapt, un puşti evreu foarte deştept, crescut în Brooklyn, un patru ochi, al cărui spaţiu se limita la cei patru pereţi ai camerei şi la zgomotul supărător al unei maşini de scris. Noaptea, era plimbat din petrecere în petrecere, se simţea scârbit şi ameţit, însă, dintr-o dată, a văzut-o. Marilyn nu era încă o actriţă foarte cunoscută, chiar dacă Jungla de asfalt făcea să se vorbească despre ea. O mărturisire care apare într-una dintre biografiile sale: Miller povesteşte că acea petrecere "era o ocazie de etalare a soţiilor înveşmântate cu acea ostentativă somptuozitate a unei doamne", în timp ce Marilyn părea ridicol de provocatoare, cu rochiţa ei mulată obraznic, ce sublinia că era corpul cel mai dorit din toată sala...
"Resentimentul feminin care-o înconjura era poate la fel de impactant şi solid ca un gaz lacrimogen. Am fost fascinat de frumuseţea ei şi, în acelaşi timp, de privirea de copil orfan care aporta prezenţei ei cu halo special. Literalmente, n-aveam unde să plec şi nici cu cine", a mai spus Miller.
O prietenă intimă a actriţei spune: "...şi a văzut în Arthur o poartă spre o lume pe care a visat-o şi admirat-o toată viaţa ei, lumea cunoaşterii, însă totul a sfârşit într-o altă poveste în care ea seduce cu puternica ei sexualitate". 

Fantoma vizibilă 

La puţin timp de la întâlnirea lor la acea petrecere plictisitoare, Marilyn s-a dovedit mai mult decât doritoare să-l revadă pe Miller care, mai târziu, se confesa în acest fel: "Când ne-am despărţit, ştiam că inocenţa mea era doar aparentă şi că oricând mă puteam pierde într-o ceaţă de senzualitate". Aşa că, marele scriitor s-a mulţumit cu a rămâne în New York, încercând să-şi consolideze familia (o soţie şi doi copii) şi scriind ca un bezmetic opere de teatru în care fantoma actriţei este mai mult ca vizibilă. Ca de exemplu Vrăjitoarele din Salem, o alegorie politică în care protagonistul experimentează o pasiune ilicită pentru una dintre vrăjitoarele adolescente. Marilyn se instalează în New York pentru a fi mai aproape de iubitul ei. Previzibil, Arthur rupe cu tot şi se căsătoreşte cu ea conform ritului evreiesc. Pe spatele fotografiei lor de proaspăt căsătoriţi, Marilyn a scris cuvântul speranţă. Însă ceea ce a urmat a fost destul de furtunos si, după trei săptămâni de la căsătorie, Miller scria în jurnalul său că doar îi era milă de ea; că nu puteau ieşi din hotel fără a se confrunta cu aparate de fotografiat şi blitz-uri. 

Miller între antiteze

Visul de amor a început să se destrame un an mai târziu. Marilyn avea probleme cu alcoolul şi somniferele. Se simţea ameninţată dacă era admirată doar pentru frumuseţea ei, însă, pe de altă parte, nu suporta să fie ignorată. Simţea o necesitate compulsivă de a seduce şi începuse să piardă încrederea în dragostea proaspătului soţ. În timpul filmărilor la Milionarilor le plac blondele s-a încurcat cu Yves Montand. Miller a iertat-o, însă căsnicia s-a resimţit puternic. Marilyn a suferit câteva avorturi şi a devenit paranoică. Avea încredere doar în Lee şi Paula Strasberg, gurus ai companiei cinematografice Actor's Studio, aşa-zişi prieteni care n-au făcut altceva decât s-o înnebunească şi mai tare. Soţul-dramaturg scrie un scenariu ce poate dovedi talentul real al actriţei. Vieţi rebele era, în acest sens, un prim proiect ce avea nevoie de un regizor epocal: John Houston. Filmul marchează sfârşitul acestei scurte şi tumultoase căsnicii; prăbuşirea emoţională şi psihologică a divei. Filmările au fost deseori întrerupte de crizele nervoase ale protagonistei. Una dintre fotografele pe care agenţia Magnum le-a trimis la filmări era Inge Morath. Miller s-a lăsat foarte repede sedus de independenţa, spiritul liber şi coafura ei. Era o antiteză la Marilyn. 

Dispariţia celei care nu mai este

Consemnate, amintirile şi confesiunile dramaturgului legate de Marilyn sună cam aşa:
"Există ceva surprinzător în Norma Jean (prenumele real al actriţei): absoluta, iremediabila şi intolerabila ei incapacitate de a minţi" ... sau: "Marilyn era ca o poetă stând la colţul străzii şi încercând să recite în faţa unui public numeros, trist şi murdar care vroia doar s-o dezbrace"... sau: "M-a costat mult efortul de a înfrunta moartea ei. Un ziarist m-a întrebat dacă am să asist la înmormântarea ei şi i-am răspuns: de ce, dacă ea nu mai este?". (va urma)

Back To Top