Cutremurul s-a produs pe data de 4 martie 1977, la ora 21.22. Cu o intensitate de 7,2 pe scara Richer, cutremurul din 1977 a fost cel mai violent fenomen natural ce a lovit România în secolul XX, din punctul de vedere al pierderilor umane. Totodată, s-a situat pe locul al patrulea în topul seismelor produse în România în ultimii 200 de ani.
Epicentrul s-a situat în Munţii Vrancei, cea mai activă zonă seismică din România, la adâncimea de 94 de kilometri. Seismul, cu efecte devastatoare, a avut o durată de 55 de secunde. Unda de şoc s-a resimţit în aproape toată regiunea balcanică.
Urmări
Seismul a lăsat în urmă aproape 1600 de morţi, dintre care 1400 în Bucureşti, peste 11.000 de răniţi şi alte câteva zeci de mii de oameni fără casă. În total, 35.000 de locuinţe s-au făcut una cu pământul.
În Bucureşti, 33 de clădiri, 28 dintre ele construite înainte de 1940, s-au prăbuşit şi mii de oameni, vii sau morţi, au fost îngropaţi sub mormanele de moloz. În Bucureşti s-au prăbuşit atunci o mulţime de clădiri. În centru au dispărut blocurile Scala, Continental - Colonadelor, Dunărea, Casata, Nestor ş.a..
Oraşul Zimnicea a fost lovit şi mai rău: în mai puţin de 3 minute, a fost ras de pe suprafaţa pământului. Cei mai mulţi supravieţuitori au fost salvaţi în primele ore.
În afară de capitala ţării, cele mai afectate judeţe au fost cele situate în proximitatea Bucureştiului: Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Vaslui, Iaşi, Galaţi şi Buzău.
Pierderile economice înregistrate s-au ridicat la aproximativ două miliarde de dolari, cifră neconfirmată de autorităţile vremii. Un raport amănunţit al distrugerilor pe care le-a provocat cumplitul dezastru nu a fost dat publicităţii.
Iniţial, ştirile referitoare la cutremur erau confuze, iar populaţia vorbea despre o catastrofă mult mai mare. Din cauza întreruperii curentului electric în Capitală, serviciile de comunicaţie nu au funcţionat câteva ore.
Populaţia a ieşit în stradă, speriată de posibilele replici seismice.
Pe moment, autorităţile nu au luat nicio măsură concretă. La data producerii cutremurului, Nicolae şi Elena Ceauşescu se aflau într-o vizită oficială în Nigeria. Ceauşescu a aflat despre dezastrul din ţară de la un oficial român, iar soţii s-au întors în ţară în aceeaşi noapte.
Operaţiuni de salvare
A doua zi, au început operaţiunile masive de salvare, în special de către armată. De mare ajutor au fost şi cascadorii de la Buftea, care s-au aventurat în clădirile care abia se mai ţineau pe picioare pentru salvarea supravieţuitorilor. Căutările au durat zile întregi, timp în care sute de oameni au fost scoşi de sub dărâmături.
S-au constituit ad-hoc echipe de salvatori la toate blocurile distruse. Medicii, militarii, oameni de diverse profesii s-au prezentat la locurile de muncă. Nouă unităţi spitaliceşti au fost scoase din funcţiune. Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, deşi grav avariat, a fost luat cu asalt. Ulterior, el a fost evacuat. Stadionul Dinamo din imediata apropiere a fost transformat în punct de triere pentru răniţi. Până în dimineaţa de 5 martie s-a lucrat la reabilitarea reţelelor utilitare - apă, gaz, telefoane, curent electric.
Revenirea după şocul seismului a fost şi mai dificilă din cauza difuzării, pe străzi, a marşurilor funerare, în loc de soluţii pentru încurajarea populaţiei lovite profund de dezastrul natural.
Valori pierdute ale culturii româneşti
Printre victimele cutremurului s-au numărat şi câteva personaje marcante ale culturii româneşti. Actorul Toma Caragiu, poetul Anatol E. Baconski, scriitorul Mihai Gafiţa, regizorul Alexandru Bocăneţ sau cântăreaţa Doina Badea sunt doar câţiva dintre artiştii care şi-au pierdut, atunci, viaţa.
Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, cutremurul a produs şi dispariţia multor monumente de arhitectură. Regimul comunist a folosit pretextul cutremurului pentru a demola o serie de clădiri considerate incomode, din varii motive. Spre exemplu, Biserica Ienei, aflată vizavi de Teatrul Naţional şi hotelul Intercontinental, a fost ulterior demolată, deşi rezistase catastrofei. Blocul Dunărea a fost şi el dărâmat. Nu au fost salvate nici picturile murale şi frescele de o mare valoare artistică executate de Gheorghe Tăttărescu în interiorul bisericii. Fostul sediu al Uniunii Artiştilor Plastici (Casa arhitect Grigore Cerchez), aflat pe strada Sevastopol, a fost demolat.
Odată pornită, acţiunea de înlăturare a cât mai multe monumente de arhitectură şi lăcaşe de cult s-a extins şi asupra colecţiilor şi colecţionarilor de artă. Sub pretextul „punerii la adăpost" a operelor de artă, colecţiile particulare şi casele memoriale au fost deposedate de lucrările de artă aflate în patrimoniul lor, apărând ideea realizării unui Muzeu al Colecţiilor, care s-a finalizat mai târziu.