Între 19 Martie şi 25 Aprilie, la Trap Door Theatre din Chicago este prezentat spectacolul de teatru „Horses at the Window” („Caii la Fereastră”) de Matei Vişniec. Regia spectacolului îi aparţine lui Radu Alexandru Nica. În vară, actorii americani urmează să plece cu această piesă în turneu în România. Înainte de premieră, în pauza dintre două repetiţii am stat de vorbă cu regizorul român şi l-am rugat să ne ofere mai multe detalii despre acest spectacol.
Americanilor le-a plăcut la „Bal”
Reporter: Bine aţi venit la Chicago, unde nu s-ar spune ca sunteţi chiar în vizită...
Radu Alexandru Nica: Vă mulţumesc. N-am venit chiar în vizită, sunt cu un spectacol la Trap Door Theatre. Aceasta este o companie care a fost în România şi a văzut unul dintre spectacolele mele, Balul, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sibiu. Le-a plăcut foarte mult. De asemenea autorul acestei piese, Matei Vişniec, care este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi români, cel puţin cel mai jucat la ora actuală peste hotare, a fost foarte încântat de piesa mea, şi aşa s-au legat lucrurile.
Pe de altă parte a fost cooptat şi Centrul Cultural Român de la New York, care a finanţat în parte acest proiect, motiv pentru care mă aflu acum aici la Chicago şi, într-o săptămână, avem premiera.
R: Prima dată la Chicago?
R.A.N.:Da, prima dată în America şi totodată la Chicago.
Vişniec şi Blaga sau la comandă, despre război
R: Ce ne puteţi spune despre originea spectacolului şi despre această piesă?
R.A.N.: Este o piesă mai veche a lui Matei Vişniec. Un text căruia i se poate reproşa ceea ce i se reproşa şi teatrului lui Blaga: este puţin cam poetic sau preponderent poetic şi mai puţin dramatic. Este un text care tocmai prin asta provoacă un regizor, cum îi creezi o satiră dramaturgică unui astfel de text. Este un text despre război, de unde probabil şi această opţiune, o temă de foarte mare actualitate în America. Este însă şi un text despre felul în care războiul alterează relaţiile dintre bărbaţi şi femei, felul în care se instalează non-comunicarea. Sunt trei scene, trei situaţii diferite în care este urmărită relaţia mamă-fiu, tată-fiică şi relaţia soţ-soţie.
R: Chiar doream să vă întreb: ţinând cont că este o temă legată de război, cine a ales această piesă?
R.A.N.: Da, piesa a fost aleasă de americani. Lucrez pentru prima dată la comandă, cum se face în vest, adică este un director artistic care decide textul, iar regizorul este ales. Acesta acceptă sau nu. În România sistemul este, Slavă Domnului, din punctul meu de vedere, diferit, eu îmi aleg textele pe care le lucrez.
Obsesia de a-ţi găsi locul în lume
R: Din 2004 lucraţi la teatrul din Sibiu, unde aţi obţinut un premiu important, premiul Uniter pentru piesa „Nora” de Ibsen. „Hamlet”, de Shakespeare, a avut, de asemenea, mare succes anul trecut. Se spune că aveţi mult talent şi mult entuziasm. Sunt condiţii suficiente pentru a reuşi în această meserie?
R.A.N.: Talentul... nu ştiu, ori de la părinţi, ori de la Dumnezeu, habar nu am de unde vine şi cât de mult este. Entuziasm există, dacă n-ar exista nici nu ar trebui să faci meseria asta. Ce mă interesează este ca prin teatru să abordez probleme care mă obsedează pe mine. De pildă: necomunicarea, în ce măsură credinţa sau o anumită etică socială şi chiar religioasă mai este necesară în ziua de astăzi. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu practic un teatru religios, ci este vorba despre o obsesie de a-ţi găsi locul în lume, una dintre căile prin care poţi să te descoperi pe tine. În mod particular, în teatru poţi să faci asta alături de mai mulţi oameni. Cam astea sunt lucrurile care mă mână pe mine în luptă.
Distracţia în vremuri de criză
R: La Chicago există o comunitate importantă de români. În ce măsură piesa aceasta va fi adresată lor sau americanilor?
R.A.N.: Nu cred că este un spectacol cu public ţintă. Şi estetica textului este cum era şi în anii 80. Totul se întâmplă într-un timp şi un spaţiu care nu sunt precis definite, deci nu există un public ţintă. Nu pot spune că este un text românesc care se adresează special românilor sau americanilor. Se adresează într-un fel americanilor, prin tema războiului, se adresează însă şi românilor, pentru că are o lume care este bântuită de idei preconcepute, de obsesii pe care le aveau românii care visau la libertate în anii 80. Textul este însă unul comic într-o oarecare măsură, eu încercând să speculez anumite aspecte comice ale textului, mai mult decât pe cele dramatice, şi cred că, în condiţiile astea de criză, cine vrea poate să se mai şi distreze. Prin asta cred că mă adresez tuturor.
Doi pe un bilet
R: Ce îndemn aţi dori să le adresaţi românilor din Chicago?
R.A.N.: Să vină la teatru, pentru că, dacă nu mă înşel, sunt chiar primul regizor român care montează la Chicago, şi cine ştie când va veni următorul.
R.: Să le spunem cititorilor care n-au vizionat încă spectacolul: cum a fost la premieră?
R.A.N.: Premiera a avut loc pe 19 Martie. Piesa se joacă timp de o lună şi jumătate la sfârşit de săptămână, începând de joi până sâmbătă. Am permis la una dintre primele reprezentaţii accesul a două persoane la preţul de un bilet, care costă 20 de dolari.
R: Vă mulţumesc, vă doresc mult succes în continuare şi să sperăm că vor veni cât mai mulţi români la spectacol.
R.A.N.: Îi aşteptăm cu drag.