Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

Concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii de joi, 30 aprilie 2009, avându-l ca invitat pe dirijorul şi violonistul LADISLAU PETRU HORVATH (Italia), poate fi catalogat, din toate punctele de vedere, o reuşită a acestei stagiuni. În primul rând, programul a fost foarte bine şi echilibrat ales, iar în al doilea rând, în multe momente, execuţia s-a apropiat de perfecţiune.

Felix Mendelssohn-Bartholdy - 200

În prima parte a spectacolului, IOANA MARIA LUPAŞCU - pian - şi LADISLAU PETRU HORVATH - vioară - au fost soliştii Dublului concert pentru pian, vioară şi orchestră de coarde de Felix Mendelssohn-Bartholdy, opus mai rar abordat din creaţia compozitorului german (de la a cărui naştere se împlinesc 200 de ani). LADISLAU PETRU HORVATH a avut extrem de dificila misiune de a fi, în acelaşi timp, solist şi dirijor. Experienţa vastă, tehnica foarte bine pusă la punct, sunetul cantabil şi, nu în ultimul rând, o cunoaştere şi înţelegere în profunzime a partiturii au făcut publicul din sală să savureze lucrarea şi aproape să nu intuiască greutatea de a rezolva două lucruri dintr-o dată. IOANA MARIA LUPAŞCU s-a adaptat destul de bine acestui gen de piesă solistică, impetuozitatea temperamentală făcând-o însă uneori să insiste prea mult asupra aspectului pur tehnic al unor secţiuni în detrimentul valorii lor expresive. La cererea insistentă a publicului, cei doi au interpretat, ca bis, o lucrare de E. Bloch în care, din nou, „răspunderea” apăsa în primul rând pe „umerii” violonistului.

Patos şi tragism

Partea a doua a concertului a debutat cu uvertura „Coriolan” de Ludwig van Beethoven. Patosul, tragismul, trecerea bruscă de la o stare sufletească la alta - specifică muzicii Titanului - şi-au găsit expresia în viziunea interpretativă extrem de convingătoare a dirijorului.
Marea surpriză - plăcută, de altfel - a venit în încheierea programului, când orchestra condusă de LADISLAU PETRU HORVATH a oferit melomanilor o interpretare colorată, de o acurateţe tehnică demnă de remarcat a Simfoniei nr. 49 „Pasiunea” de Joseph Haydn.
Sperăm ca LADISLAU PETRU HORVATH să-şi facă un obicei de a veni în calitate de dirijor şi de solist la Ploieşti pentru că a dovedit nu numai capacitatea de a oferi nişte spectacole foarte bine finisate, dar şi disponibilitatea de a aborda lucrări mai puţin cunoscute, de a nu se opri la „şlagărele” simfonice. Şi dacă totuşi o face, viziunea sa interpretativă dă un plus de valoare opusului.

 

Seară cu Valentin Doni şi Florin Paul


Programul propus de dirijorul VALENTIN DONI pentru concertul de joi, 7 mai 2009, cuprinde uvertura operei „Oberon” de Carl-Maria von Weber, Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart - solist FLORIN PAUL (Germania) - şi Simfonia a VIII-a op. 93 de Ludwig van Beethoven.

Back To Top