Un tânăr poet francez trimite lui Paul Valery un manuscris cu versuri. Valery îl citeşte şi răspunde: „Domnule, nu ai talent. Poate ai geniu, dar la aşa ceva nu mă pricep." Numai că tocmai la aşa ceva ar trebui să se priceapă măcar câţiva, în sânul unei culturi naţionale. Căci dacă există sport de performanţă, care ne încântă ca spectacol şi atâta tot, cu atât mai mult există cultură de performanţă care, fie că ne încântă ori nu, mută din loc bolovanii, cu noi cu tot.
Iar în măsura în care performanţele culturii — fie că este vorba de mari invenţii, de mari idei, forme de organizare şi manifestare socială sau mari creaţii — hotărăsc de afirmarea şi supravieţuirea popoarelor, este bine să reflectăm puţin asupra felului cum se produc ele. Unele performanţe ale culturii se obţin neştiut. Limba română, între alte câteva, este prin ea însăşi şi o performanţă culturală. Anumite forme de organizare şi manifestare ale vieţii satului au reprezentat, în trecut, o performanţă.
Folclorul este una la nivelul ultim al creaţiei, câteodată. Dacă trebuie să credem că performanţele culturii ţin de genialitatea inventivă şi creatoare, atunci în cazul lor a fost activă o genialitate difuză. Dar genialitatea este concentrată în persoane, atunci când performanţele nu sunt anonime, ca în ceasul nostru istoric. Cum s-o descoperi şi cum s-o valorifici? În speţă, în ce fel să pregăteşti şi să faci rodnice creierele tinere, aşa cum valorificăm păcura, gazele, papura, până şi deşeurile? Este probabil că în sânul celor 22 milioane de români
din ceasul de faţă se află douăzeci şi doi de tineri — adică unu la un milion” cu o înzestrare absolut excepţională.
Nu e nevoie de mai mult, într-o ţară unde inteligenţa şi desigur râvna nu lipsesc spre a împlini toate nevoile materiale şi spirituale ale ceasului. Dar întrebarea este nu numai cum să-i găseşti pe cei 22, ci mai ales cum să faci ca virtualitatea să devină act. Ar fi simplu de încercat ca la armată: „Să iasă din rând cei care cred că sunt excepţionali." Ne-am trezi însă cu prea mulţi candidaţi, astfel că totul ar fi de luat de la început. Iar dacă
Paul Valery are dreptate şi nimeni nu se pricepe în materie de geniu, atunci n-am putea alege nici dintre cei mulţi, nici dintre cei puţini. Din fericire, vorba lui Valery nu e concludentă (poate el însuşi n-avea decât talent, nu şi geniu), iar alţi mari performeri culturali ne-au spus lucruri mai încurajatoare pentru detectarea şi valorificarea tinerilor de excepţie. Un Edison, dacă nu ne înşelăm, a spus: geniu înseamnă 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Totul se schimbă, dintr-odată. Atunci intervenţia din afară nu numai că e posibilă, dar devine ca şi obligatorie: apare antrenorul.
Căci totul în cultura de performanţă, poate, se întâmplă ca în sportul de performanţă, sub acţiunea unui antrenor. Acesta, într-adevăr, ştie să facă pe cineva să transpire. în cultura de performanţă, poate mai mult decât în sport şi în orice caz pe o perioadă mai lungă (pe parcursul unei vieţi, în definitiv), candidatul la performanţă trebuie să transpire. Cineva povestea că, la un mare hotel din Elveţia, a trebuit să reclame direcţiei pe vecinul său de cameră, care cânta cam mult la pian şi nici măcar nu cânta ceva ca lumea, ci făcea mai mult game.
„Este Rubinstein", a explicat directorul hotelului. La peste 70 de ani, Rubinstein continua să facă game, aşadar să transpire.
îţi este milă de câte o fetiţă ori de câte un tânăr atlet că trebuie să petreacă o bună parte din „anii cei frumoşi" (chiar aşa de frumoşi, fără modelarea pentru restul vieţii, cum sunt adesea?) ca sub rigorile unui ordin medieval. Şi poate ne-ar cuprinde mila în faţa unui tânăr înzestrat, să-1 vedem osândit pe viaţă la rigorile culturii, mai ales că nu poţi fi niciodată sigur de rezultat şi trebuie să antrenezi nu 22, ci câteva sute. Dar tocmai aceasta deosebeşte vorba lui Valery de a lui Edison: căci unul ar vrea să ştie dintr-odată cine este genial, pe când Edison spune: abia la urmă, după ce omul a transpirat îndelung, se poate ivi miracolul care contribuie să trimită înainte popoarele şi istoria.
"Cei douăzeci şi doi sau cultura de performanţă”
"Despre lăutărism”
Ed. Humanitas, 2007