Aproape zilnic, fie în emisiunile de televiziune, fie în cele radio, auzim, neputincioşi, exprimări care distonează cu limba română. Plini de emfază, interlocutorii păşesc pe terenul cuvântului (foarte alunecos pentru ei), al cărui real înţeles nu-l cunosc. Fără îndoială, de la Caragiale încoace sunt multe astfel de cazuri. Pericolul este însă infinit mai mare datorită auditoriului de acum mult mai numeros. Există astfel posibilitatea relei situaţii ca toate trăznăile rostite de persoane cu notorietate să fie luate de bune de cât mai mulţi dintre ascultători. Fiind convinşi că au un discurs elevat, în fapt necunoscând nicicum proprietatea cuvintelor folosite, interlocutorii aduc la urechile ascultătorilor exprimări total greşite.
Exemplificăm:
1. "Este evidentă inadvertenţa dintre punctele de vedere ale celor două partide. Cuvântul corect ar fi fost discrepanţă, care înseamnă nepotrivire, dezacord şi nu inadvertenţa care semnifică greşeala comisă din neaţentie. 2. "Am făcut acest popas fortuiţi de ploaia torenţială." În acest caz se asimilează în mod greşit adjectivul fortuit care înseamnă inopinat, neprevăzut cu verbul a constrânge sau a sili.
3. "Domnul senator X si-a arătat caracterul duplicitar purtând discuţii pentru postul de preşedinte de comisie cu două partide în acelaşi timp. În acest caz, preopinentul, în dorinţa de a înfiera jocul dublu al oportunistului coleg de partid printr-o exprimare mai pretenţioasă, face o asociere - total greşită - între substantivul duplicitate, care înseamnă ipocrizie, şi verbul a duplica, egal cu a dubla. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că un om cu o astfel de purtare poate fi duplicitar, adică să aibă un caracter de duplicitate respectiv fals. Greşelile de exprimare îşi amplifică gravitatea atunci când sunt comise de crainicii de televiziune şi radio, situaţie care ar trebui evitată în condiţiile în care textul destinat ascultătorului este scris şi analizat înainte de a fi citit. Dacă am glumi (deşi nu prea e cazul), am putea spune că asistăm direct şi în reluare la inventarea de cuvinte în limba română. Astfel aflăm de la crainicii noştri că cei care prezintă ştiri se numesc ştirişti, oamenii cu tupeu, obraznici se numesc tupeişti, iar locul din care colegi de-ai lor efectuează diverse transmisiuni se numeste locaţie.
Coana Chiriţa cu al ei furculision are urmaşi de nădejde. Pentru lămurire: anglicismul week-end poate fi folosit ca atare în limba română având aceeaşi semnificaţie de sfârşit de săptămână, pe cand cuvântul englezesc location, care înseamnă spaţiu, nu poate deveni locaţie, cu acelaşi înţeles, deoarece în limba română există substantivul locaţie semnificând chiria plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă. Imaginaţia gramaticală a "ştiriştilor" pare a nu avea limite, iar exprimările lor verbale produc stupoare raportându-ne la poziţia pe care ei o deţin. Astfel, deşi verbul a risca nu este unul reflexiv, dânşii se întreabă reciproc pe post: "Te rişti să ne spui că nu va ploua"?/ "Nu mă risc, dar sigur nu va ploua.''
De asemenea aflăm de la diverşi interlocutori din studio că o fată nu mai este frumoasă, o rochie nu mai este elegantă, o prăjitură nu mai este gustoasă, un film nu mai este interesant, ci toate luate separat dar şi împreună sunt super, iar despre ceva care ne place mult spunem: „ e foarte tare, frate". Să ne mai surprindă lipsa de comunicare verbală a tinerilor noştri când se tinde spre pauperizarea vocabularului? Ce putem spune(intreprinde) ca ortografia limbii române să nu mai fie schingiuită prin forme oripilante şi conţinut imbecil de genul: k... m... i f... ci (ce mai faci?, în limbajul lor). Acum mai bine de o sută de ani Negruzzi deplângea "Frumoasa noastră limbă, căznită şi schingiuită”. Iar astăzi starea ei este şi mai rea. Încerc însă să-mi atrag gândurile bune dătătoare de speranţă ascultând de îndemnul patriarhului metaforei româneşti Fănuş Neagu de a ne aşeza sub "streaşina înserării” şi a aştepta cu inima senină "...noaptea asta/ când plouă sărutări din cer". (Octavian Goga).
P.S. Nu m-am mai oprit aspra "ororilor "din comentariile şi transmisiunile sportive care ne aduc la cunoştinţă că echipa trebuie să arate concentrare, determinare, chiar dacă nu e suta la suta, trebuie să dea totu', iar băieţii să arate caracter. De asemenea crainicul ne spune: ''repetăm din nou că meciul s-a încheiat cu un rezultat nul de unu la unu, iar în minutele de prelungiri am consemnat capul alături al purtătorului tricoului cu numărul nouă, mingea respinsă imperial de către unul dintre fundaşi - nu am o vizibilitate tocmai bună - şi ghiuleaua care a trecut milimetric pe lângă bara din stânga porţii. ''Privind fără indulgenţă şi la aceste ''atacuri'' asupra exprimării corecte în limba română, nu putem să ne reprimăm un zâmbet (desigur amar) pe care ni l-au smuls aceşti ''comici vestiţi'' ai micului ecran şi ai radio-ului.
Lucian Iacob