În vara anului trecut, întâmplarea a făcut să particip la o tabără de creaţie, alături de alţi 13 artişti (printre care Ion Sălişteanu, Ştefan Pelmuş, Marcel Lupşe, Nicolae Iorga, Leonida Spermezan, Petru Ovidiu Dumbrăveanu, Doina Moisescu), tabără organizată la Sighişoara.
Nu are rost să mai insist asupra frumuseţii localităţii şi a cetăţii care respiră aerul de azi, în ciuda vechimii ei. Plimbându-mă pe strada principală a cetăţii, am luat-o la stânga ca să ajung la Scara Acoperită, care are 175 de trepte şi urcă la biserică. După nici 100 de metri, atenţia mi-a fost atrasă de o frescă cu o superbă inscripţie, foarte frumos dezvelită şi restaurată, datând din secolul XVI. Pe faţada clădirii era scris pe o placă «Residence Fronius», iar alături, o «constelaţie» de 5 stele. « Ei, 5 stele la Sighisoara, ce-i asta, mi-am zis». M-am uitat cu mai multă atenţie la exteriorul clădirii, la ramele geamurilor, la tencuială, la uşa de intrare, la toate finisajele exterioare şi m-a surprins calitatea restaurării şi grija pentru cel mai mic detaliu. Curiozitatea m-a împins şi am intrat. Totul, începând de la uşa din stradă, până la feţele de masă, absolut totul era original... un «original» făcut cu sute de ani în urmă.
Amabila recepţionistă - profesoară de engleză - a început să-mi povestească istoria casei. La un moment dat, a apărut un domn între două vârste, cu un aer jovial, dar în acelaşi timp reţinut, şi prietenos.
Era Ion Lazăr, proprietarul hotelului, care m-a şi invitat să-i vizitez camerele, crama, restaurantul, barul. Totul era intim, cu dimensiuni umane - un spaţiu care te face să te simţi ca acasă, dar nu oriunde, ci acasă în România de altă dată, plină de tradiţii, aşa cum unii dintre noi ne-o mai amintim. Aveai impresia că te afli mai degrabă într-un muzeu decât într-un hotel. Respirai artă şi istorie în cel mai mic detaliu.
Nu e de mirare că restaurarea a durat trei ani si jumătate şi că Ministerul Culturii a premiat-o ca fiind cea mai bună restaurare făcută cu fond privat.
Clădirea însăşi datează din 1850, iar numele de Froniu, vine de la proprietarul său, de la al cărui urmaş a fost cumpărată de dl. L. I. şi care trăieşte astăzi în Germania. După aspectul stucaturilor recuperate de prof. Romeo Gheorghită, fresca descoperită e unică, prin conţinut şi grafism, în toată zona Transilvaniei. Superba frescă de deasupra intrării principale, a fost scrisă în latină, în urma incendiului din 1676 care a devastat cetatea, şi reprezintă o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că respectiva clădire a fost cruţată de flăcări.
Textul este din Eneida lui Vergilius, cântul al doilea si se traduce astfel: «De acolo coborând, m-am strecurat printre duşmani şi jar în faţa ei, zeiţei, duşman şi flacără dispar». În anul acela au scăpat de incendiul de la Sighişoara doar cele 3-4 clădiri care aveau puţ interior cu apă, iar în cazul reşedintei Fronius, această fântână există şi azi.
Hotelul aproape muzeu, nu are mai mult de şapte camere, fiecare deosebindu-se de cealaltă. Camerale sunt diferite, în funcţie de mărime, poziţie, decoraţiuni şi poartă nume ce îţi aprind imaginaţia: Camera artiştilor, Hermina, Septima, Agatha, Felicia, Patricia, Antonia.
Pe fereastra din Camera Artiştilor se vede impunătorul turn cu ceas cu păpuşi, vedere ce poate inspira artiştii veniţi s-o locuiască.
Deasupra biroului de la recepţie - o veche tejghea de tâmplar reamenajată şi dotată cu toată aparatura necesară - atârnă o tapiserie cusută de mână, care povesteşte prin imagini sugestive întreaga istorie a cetăţii, de la începuturi pînă în ziua de azi.
Când intri în clădire eşti cuprins de un sentiment de respect, iar când o părăseşti, de un sentiment de regret, ca după un roman care ţi-a plăcut, dar care s-a terminat prea repede. După ce m-am impregnat cu tot ce era în jur (şi bineînţeles şi cu o sticlă de Silva neagră băută în răcoarea boltei de cărămidă de deasupra), am părăsit «Residence Fronius» cu invitaţia de a reveni în aceeaşi seară pentru un mini-spectacol intim - doi cântăreţi de jazz din România care se întâlnesc cam de două ori pe an şi improvizează plini de inspiraţie pentru cunoscători şi apropiaţi.
Doru-Ioan Vlădoiu, artist fotograf