Categorie: APH Cultural

Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma pe sufletul cel acum întărit. (Sfântul Ioan Gură de Aur despre puterea Duhului Sfânt)

În trecerea sa prin timpul care ne însoţeşte pe toţi, cei foşti, cei prezenţi, cei viitori, istoria creştinismului produce revelaţia care va impacta în chip fericit gândirea şi activităţile creştinilor. Acestora le sunt dezvăluite întâmplări care să le învioreze conştiinţa, să-i facă să-şi privească cu ochii bunătăţii aproapele. Se produc evenimente care creează oamenilor stări de exultare (Naşterea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos), de profunde dureri (martiriul şi moartea lui Iisus), de imensă speranţă (Înălţarea lui Iisus la Cer).

În a 40-a zi de la Înviere, biserica creştină aduce prinos momentului de despărţire fizică a lui Iisus Hristos de credincioşii săi prin urcarea Sa la Cer. Timp de 40 de zile după Înviere, preumblându-se printre aceştia, Iisus a propovăduit pacea şi iubirea. Iar la o înţeleaptă gândire trebuie să consimţim că nimic nu poate fi mai frumos şi mai nobil decât iubirea izvorâtă din adâncul sufletului şi nu din interes, respectul şi înţelegerea oferite aproapelui, să dai fără a cere nimic în schimb, să dai încredere şi libertate.

Lăsând pământenilor aceste minunate învăţături, Iisus Hristos a purces pe vârful Muntelui Măslinilor, unde, sub privirile ucenicilor săi din Betania, învăluit într-un nor, într-o comuniune perihoretică cu doi îngeri, S-a ridicat la cer, având mâinile întinse ca o ultimă binecuvântare asupra celor care-L însoţeau cu privirea.

La zece zile după Înălţare, creştinătatea prăznuieşte Rusaliile, sărbătoare a cărei măreţie o aşază de bună seamă lângă cea a Paştilor. Repere importante au bine determinat locul acestei mari sărbători a creştinismului, ei fiindu-i împrumutate şi numele evenimentelor care s-au desfăşurat în acelaşi timp cu ea. Astfel, ziua în care se sărbătoresc Rusaliile mai este cunoscută şi sub numele de Duminica Cincizecimii sau cea a Pogorârii Sfântului Duh. În aceeaşi zi, evreii prăznuiau Cincizecimea, iar biserica creştină îşi consolida temelia prin convertirea a 3.000 de locuitori ai Ierusalimului, însufleţiţi de învăţăturile Sfântului Apostol Petru. Această mare sărbătoare, care închide ciclul pascal, are adânci rădăcini şi în tradiţia populară românească. În mitologia populară, Rusaliile sunt asimilate ielelor, acele creaturi cu puteri nefaste şi adevărată întreprindere satanică, ce se dezlănţuie asupra celor care nu le respectau sărbătoarea (începând cu a 25-a miercure după Paşti până în Duminica Mare). Pentru a-şi ocroti proprietăţile de invazia ielelor, gospodarii depuneau la intrări atropeele crenguţe de tei.

Sâmbăta Rusaliilor, denumită şi Sâmbăta Moşilor de vară sau a morţilor, este un moment de mare adâncime sufletească, un bun prilej de aducere aminte şi de comemorare a celor dispăruţi dintre cei vii. Se împart căni de lut umplute cu vin, orez cu lapte aşezat pe frunze de nuc, care semnifică limbile de foc trimise de Duhul Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli. Acele limbi de foc, venite dintr-o nesfârşită înţelepciune pentru a-i înţelepţi pe cei 12 apostoli, care continuă lucrarea Domnului pentru binele şi luminarea minţilor celor mulţi.

Back To Top